PSD Spania, după vizita Gabrielei Firea la Madrid: Cerem DEMISIA din toate funcţiile din partid. A tratat comunitatea de peste un milion de români cu "totală indiferenţă"

PSD Spania au anunţat că e dezamăgită de Gabriela Firea, care la vizita de la Madrid, a ignorat problemele a peste un milion de români. Organizaţia social-democrată a depus un memoriu la nivelul conducerii centrale în care cer ca primarul Capitalei să îşi dea demisia din toate funcţiile din partid.

10628 afișări
Imaginea articolului PSD Spania, după vizita Gabrielei Firea la Madrid: Cerem DEMISIA din toate funcţiile din partid. A tratat comunitatea de peste un milion de români cu "totală indiferenţă"

PSD Spania, după vizita Gabrielei Firea la Madrid: Cerem demisia din structurile de conducere ale PSD

"În urma întâlnirii forumului de conducere al organizaţiei PSD Spania, din data 11/11/2018, am fost mandatat de către colegi mei din structura de conducere, de a depune un memoriu la nivelul structurii centrale a conduceri PSD şi de a comunica public dezamăgirea membrilor de partid PSD Spania vis a vis de vizita doamnei prima general Gabriela Frea la Madrid, care a avut loc în prima jumătate a lunii noiembrie 2018. În ciuda eforturilor noastre, de a o contacta pe doamna primar sau echipa de consilieri a dumneai, înainte, în timpul, chiar şi după finalizarea vizitei, ne-a fost absolut imposibil de a stabili o linie de comunicare. Putem înţelege o agendă încărcată, poate chiar şi un refuz, dar ce nu înţelegem este ignorarea a peste un million de români a căror probleme trebuiau puse pe masa discuţiilor cu edilul Madridului cât şi cu ceilalţi demnitari spanioli", arată preşedintele PSD Spania, Claudiu Traian Covaciu, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

Liderul PSD Spania spune că a fost mandat să reprezinte filiala şi acuză că Gabriela Firea a tratat comunitatea de românilor social-democraţi din Spania cu "totală indiferenţă".

"Nu putem clama integrarea românilor în comunităţile unde trăiesc, unitatea lor, respectul faţă de ei, în condiţiile în care suntem trataţi cu totală indiferenţă. Respectul faţă de români, preţuirea, schimbul de experienţă, programe de reintegrare, fie în Romania, fie în Spania, toate sunt CUVINTE GOALE dacă nu îţi aloci cinci minute să vorbeşti cu cei pe care pretinzi că vrei sa îi ajuţi şi reprezinţi. Dacă turismul instituţional pe model prezidenţial, este modul de lucru, cel puţin să fim informaţi să nu mai deranjăm cu problemele comunităţii de români din Spania", completează sursa citată.

Prin urmare, organizaţia social-democrată din Spania a depus un memoriu prin care cere conducerii filialei PSD Diaspora şi conducerii centrale a partidului ca în următorul for statul al formaţiunii să fie supusă analizei situaţia creată de Gabriela Firea.

"În urma acestui demers public şi al memoriului depus, solicitam conducerii organizaţiei PSD Diaspora, şi conducerii centrale a PSD, ca în următorul for statutar al partidului, să se supună spre analiză această situaţie, pe care noi, românii social-democraţi din Spania, am găsit-o inadmisibilă şi jignitoare la adresa comunităţii româneşti, cerând imperios demisia doamnei Gabriela Firea din structurile de conducere ale Partidului Social Democrat", conchide sursa menţionată.

Pe 6 noiembrie, edilul Capitalei a fost invitată în Spania de către primarul Madridului, Manuela Carmena Castrilo. La această vizită oficială în Spania, Gabriela Firea a ţinut un discurs în limba spaniolă, citit de pe o foaie. Îmbrăcată în ie, Gabriela Firea şi-a început discursul în limba spaniolă cu precizarea că România sărbătoreşte în acest an Centenarul Marii Uniri.

Potrivit reprezentanţilor PMB, vizita în Spania a primarului general al Capitalei a presupus semnarea unui Memorandum de cooperare între Madrid şi Bucureşti în domenii precum dezvoltarea durabilă, infrastructura, educaţia sau cultură şi turism.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici