Purtătorul de cuvânt al PNL, despre plângerea lui Orban: Este dreptul oricărui cetăţean de a face o plângere penală

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, după ce Ludovic Orban a făcut plângere penală împotriva premierului Dăncilă, că este dreptul oricărui cetăţean atunci "când interesul naţional a fost grav lezat de acţiunile altor oameni".

522 afișări
Imaginea articolului Purtătorul de cuvânt al PNL, despre plângerea lui Orban: Este dreptul oricărui cetăţean de a face o plângere penală

Purtătorul de cuvânt al PNL, despre plângerea lui Orban: Este dreptul oricărui cetăţean de a face o plângere penală

’’Este dreptul oricărui cetăţean de a face o plângere penală atunci când consideră că interesul său sau al altora, în cazul de faţă, interesul naţional, a fost lezat grav de acţiunile altor persoane prin încălcarea legii. Sesizarea a fost depusă în nume propriu de Ludovic Orban (...) şi nu are nicio legătură cu susţinerea PNL pentru parteneriatul strategic cu SUA, buna colaborare cu Israel şi angajamentele UE şi NATO’’, a scris Ionel Dancă pe pagina de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL mai spune că motivele care au determinat depunerea unei sesizări la Parchetul General împotriva premierului şi a preşedintelui PSD sunt afectarea interesului naţional, uzurparea de calităţi oficiale, dezinformarea cu rea-credinţă a preşedintelui României şi divulgarea de informaţii cu caracter secret.

"Acţiunile recente ale lui Dăncilă şi Dragnea in plan international au afectat grav interesele Romaniei si au încălcat Constituţia, legile si deciziile Curţii Constituţionale în domeniul politicii externe", mai scrie Dancă.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, la Iaşi, că a sesizat Parchetul General „în calitate de cetăţean” de faptul că Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea au difuzat informaţii cu caracter secret. Plângerea este şi pentru uzurpare funcţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul PNL îi acuză pe Dragnea şi Dăncilă de „difuzarea de informaţii cu caracter secret, uzurparea de funcţie şi refuzul de informare a Preşedintelui României" în cazul memorandumului privind mutarea Ambasadei Israelului.

În replică, Liviu Dragnea a declarat, joi, că plângerea penală împotriva premierului Dăncilă este "o tentativă de lovitură de stat" şi o acţiune "violentă, nedemocratică a lui Iohannis şi a celor care îl susţin".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici