RAPORTUL Comisiei de anchetă: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor din 2009/ "Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei de implicare a SRI şi DNA nu s-a putut realiza"

Raportul Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale conţine printre concluzii faptul că preşedintele Traian Băsescu şi guvernul Boc au întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor” ca posibile infracţiuni fiind indicate constituirea de grup infracţional, fal şi uz de fals.

21636 afișări
Imaginea articolului RAPORTUL Comisiei de anchetă: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor din 2009/ "Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei de implicare a SRI şi DNA nu s-a putut realiza"

RAPORTUL Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009: Băsescu şi Guvernul Boc au întreprins acţiuni concrete pentru FRAUDAREA alegerilor

”Comisia a constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu. Aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii celor două instituţii au acţionat în forţă, cu rea credinţă, în total dispreţ faţă de lege”, se arată în concluziile raportului.

Amploarea acţiunilor care li se impută fostului preşedinte şi membrilor Guvernului PDL de atunci a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor, se precizează în raportul comisiei.

Faptele pe care se întemeiază concluzia comisiei se referă la demiterea ministrului de Interne Dan Nica, urmată de schimbarea tuturor miniştrilor PSD cu miniştri interimari de la PDL pe 1 octombrie 2010. Prin decrete prezidenţiale. ”Aceste decrete sunt emise cu încălcarea legii, deoarece în momentul emiterii de către preşedinte, decretul nr.1360 privind constatarea vacanţei tuturor posturilor de membru al Guvernului ale miniştrilor PSD, ca urmare a demisiilor acestora nu fusese publicat, deci nu exista (art.100 alin. (1) din Constituţie)”, se arată în raport. Ulterior, au fost schimbaţi şi 20 de prefecţi cu impact direct asupra organizării alegerilor.

Comisia inventariază şi posibilele infracţiuni comise. În primul rând, este vorba de constituirea unui grup infracţional organizat: ”Astfel, Preşedintele României - Traian Băsescu- , împreună cu primul ministru al Guvernului - Emil Boc - şi cu ceilalţi membri ai Guvernului României - Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă - , s-au asociat în vederea comiterii de infracţiuni care să aibă drept consecinţă favorizarea comiterii de infracţiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu”.

Preşedintele Băsescu este acuzat şi fals intelectual şi uz de fals, iar membrii guvernului Boc de abuz în serviciu prin Hotărârile de Guvern privind schimbarea prefecţilor: ”Aceste Hotărâri de guvern sunt adoptate cu încălcarea legii, deoarece în momentul adoptării de către guvern, Hotărârile de încetare a exercitării funcţiei de prefect enumerate la punctul 8 nu fuseseră publicate, deci nu existau (art.108 alin.4 din Constituţie). Acest fapt ţine de natura evidenţei deoarece atât Hotărârile de încetare a funcţiei de prefect cât şi cele de exercitare a funcţiei de prefect fiind adoptate în cadrul aceleiaşi şedinţe de guvern, numerele lor fiind alternative”

În ce priveşte măsurile propuse, comisia susţine că numai Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu.

În ce priveşte membrii guvernului Boc ”rămâne la latitudinea Preşedintelui României dacă cere urmărirea penală a foştilor membri ai guvernului care nu au în prezent calitatea de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă şi rămâne la latitudinea Camerei Deputaţilor dacă cere urmărirea penală a lui Cătălin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care în prezent are calitatea de deputat.

Raportul comisiei de anchetă a fost adoptat în şedinţa de miercuri, cu majoritate de voturi.

Comisia de anchetă: Nu s-a putut constata implicarea SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor

 Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor din 2009 nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată, se menţionează în Raportul Comisiei, adoptat miercuri.

„Aflarea adevărului în privinţa acuzaţiei publice de implicare a SRI şi DNA în favorizarea fraudării alegerilor, ca urmare a prezenţei conducătorilor acestor instituţii în locuinţa domnului Gabriel Oprea în seara alegerilor, nu s-a putut realiza deoarece activitatea Comisiei parlamentare de anchetă a fost blocată”, se menţionează în Raport.

Potrivit sursei citate, activitatea Comisiei de anchetă a fost blocată prin refuzul persoanelor audiate care nu au răspuns la toate întrebările comisiei motivând că "există o anchetă în desfăşurare", precum şi prin refuzul persoanelor care au transmis în scris că nu pot da curs solicitărilor comisiei motivând că acelaşi lucru.

Raportul menţionează că activitatea comisiei a fost blocată şi prin refuzul procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a răspunde la întrebarea dacă a fost prezentă în noaptea de 5-6 decembrie 2009 în casa domnului Gabriel Oprea.

De asemenea, este consemnat şi refuzul procurorului general Augustin Lazăr de răspunde afirmativ solicitării Comisiei de a transmite o copie după dosarul privind scrutinul prezidenţial ca element de blocare a activităţii Comisiei.

Preşedintele Comisiei de anchetă, Oana Florea, a precizat, miercuri, în conferinţa de presă în care a prezentat acest Raport, că membrii Comisiei au decis ca documentul adoptat să fie numit „Raport parţial” tocmai din aceste considerente de blocaj.

„Comisia nu a putut clarifica toate aspectele, activitatea fiind blocată (...) Nu putem conchide că au fost fraudate alegerile, stă în sarcina organele abilitate să spună acest lucru”, a spus Oana Florea.

Ea a menţionat că acest Raport va fi transmis Parchetului General, CSM, Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale pentru ca aceste instituţii să poată adopta măsurile necesare, potrivit competenţelor ce le revin.

PNL: PSD are un Raport gata făcut despre alegerile din 2009, vrea să ni-l bage pe gât

Cei trei reprezentanţi ai PNL în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 s-au retras de la şedinţa convocată pentru redactarea şi votul Raportului, acuzând faptul că PSD-ALDE vrea să impună un document „gata făcut”, fără a-l mai discuta.

„Cei trei membri din partea PNL în Comisia de anchetă au decis să se retragă şi să nu participe la votul final asupra Raportului. Motivele retragerii ţin de faptul că majoritatea PSD-ALDE a venit cu un Raport pe care nu vrea să îl discute, pe care vrea să îl supună la vot neţinând cont de solicitarea noastră de a discuta punctual fiecare element al concluziei şi să amânăm adoptarea raportului pentru mâine (joi, n.r.) pentru ca şi noi să putem răspunde în scris la acele lucruri cu care nu suntem de acord”, a spus senatorul PNL Daniel Fenechiu.

„Am discutat o oră despre solicitarea noastră de a discuta punctual şi de a amâna pe mâine votul. Propunerea noastră a fost respinsă (...) Nu putem să validăm un punct de vedere al PSD cu care PSD a pornit această anchetă şi pe care acum vrea să ni-l bage pe gât. Nu se poate”, a adăugat Fenechiu.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a ieşit din sala de şedinţă şi a anunţat jurnaliştii care preluau declaraţiile reprezentanţilor PNL pe hol şi a anunţat că, dacă aceştia nu intră în sala de şedinţă, conferinţa de presă nu va fi ţinută.

Imediat, Nicolicea şi preşedintele Comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea, au părăsit sala de şedinţe, acuzând faptul că jurnaliştii au preluat informaţii de la reprezentanţii PNL, care nu au votat Raportul.

La ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii PSD s-au răzgândit şi s-au întors la sala de şedinţe, pentru a susţine o conferinţă de presă în care să prezinte concluziile Raportului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici