Rareş Bogdan, despre interzicerea mitingului PNL la Alexandria: Vine lupul. Vom fi acolo şi vom mărşălui

Rareş Bogdan, care deschide lista PNL la europarlamentare, a transmis autorităţilor din Alexandria, după interzicerea unui miting PNL, că „vine lupul la Alexandria”: „Vom fi acolo, vom fi peste 10.000 şi vom mărşălui”.

870 afișări
Imaginea articolului Rareş Bogdan, despre interzicerea mitingului PNL la Alexandria: Vine lupul. Vom fi acolo şi vom mărşălui

Rareş Bogdan, despre interzicerea mitingului PNL la Alexandria: Vine lupul. Vom fi acolo şi vom mărşălui

„În capitala corupţiei din România, Alexandria, au pus nişte iepuraşi pe platoul din faţa Sălii Sindicatelor. Le-am transmis şi le transmit acum: vine lupul la Alexandria şi noi vom fi acolo şi vom fi peste 10.000 şi vom mărşălui prin Alexandria, pentru a chema alături de noi pe toţi cei care cred că timpul PSD a expirat, că timpul lui Liviu Dragnea şi a găştii din jurul său a expirat”, a declarat duminică, la Constanţa, Rareş Bogdan.

Consiliul Local Alexandria a interzis, la propunerea primarului, manifestaţiile publice în faţa Casei de Cultură, locul manifestaţiilor în judeţul Teleorman, motivând că în zonă vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte.

TITLURILE ZILEI

Măsura a vennit cu o săptămână înainte de un miting anunţat de PNL în Alexandria.

La Primăria Alexandria a fost convocată vineri o şedinţă extraordinară, în urma căreia s-a decis interzicerea manifestaţiilor publice în centrul oraşului. Primarul Alexandriei, Victor Drăguşin, a spus că măsura este necesară pentru că în zona centrală vor fi amplasaţi iepuraşii de Paşte.

Senatorul Eugen Pîrvulescu, lider al PNL în Teleorman, a declarat apoi că mitingul anunţat de liberali nu va mai avea loc pe data de 20 aprilie, însă va fi pregătit un marş electoral de mare amploare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici