REACŢIA lui Traian Băsescu după noile stenograme: Nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel

Preşedintele Traian Băsescu susţine, într-un comunicat transmis după apariţia unor noi stenograme în cazul Bercea Mondial-Mircea Băsescu, că nu a discutat niciodată cu fratele său despre dosarul lui Bercea şi nu a primit niciun ban sau niciun bun de la sau în numele acestuia.

1912 afişări
Imaginea articolului REACŢIA lui Traian Băsescu după noile stenograme: Nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel

Băsescu, după stenograme: Nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel

"Nu am discutat niciodată cu fratele meu, Mircea Băsescu, despre dosarul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, şi nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel, nici pentru vreo intervenţie de reducere a pedepsei în instanţă şi nici pentru vreo graţiere. Întocmai cum nu am primit niciodată niciun ban şi niciun bun de la nimeni pentru a interveni în vreun fel în dosare sau pentru vreo graţiere", afirmă şeful statului într-o precizare despre care spune că se referă "la ceea ce un post TV susţine că sunt stenograme din cazul Mircea Băsescu - Sandu Anghel pe care le-a difuzat marţi, 24 iunie".

El argumentează că pedepsele aplicate de instanţele de judecată lui Sandu Anghel şi altor membri ai familiei lui dovedesc că justiţia a funcţionat "doar sub imperativul legii".

Noi stenograme din dosarul în care e implicat Mircea Băsescu şi care ar surprinde momentul în care s-ar fi încercat flagrantul şantajului reclamat de fratele şefului statului au fost prezentate, marţi, de Antena 3, care a indicat DNA ca sursă a documentelor, acestea neavând elemente de autentificare.

În urmă cu câteva zile, acelaşi post de televiziune a difuzat imaginile care îl incriminau pe fratele preşedintelui, imagini puse la dispoziţie de avocatul clanului Bercea, Pavel Abraham, cel care în calitate de apărător are acces la dosarele care îl vizează pe clientul său.

Familia lui Bercea Mondial l-ar fi ameninţat pe Mircea Băsescu că îl va reclama la DNA dacă nu-şi recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenţie în favoarea interlopului. Familia lui Bercea vrea să ajungă la o înţelegere cu Mircea Băsescu, care cere răgaz ca să facă "nişte planuri". La un moment dat, Izaura Anghel îl ameninţă pe Mircea Băsescu: "Naşule, eu dacă mă duc şi dau la DNA şi mata într-o săptămână eşti arestat". Tot ea îi spune la un moment dat lui Mircea Băsescu să ia bani de la fratele său, însă acesta îi răspunde că nici preşedintele nu are.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici