Revoluţia din '89 la TVR, cu Theodor Brateş, Lucia Hossu-Longin, Sanda Ţăranu, Delia Budeanu

Unii au participat activ la Revoluţia din 1989 – Theodor Brateş, Lucia Hossu-Longin, Sanda Ţăranu, Delia Budeanu, destinul profesional al altora este strâns legat de acest eveniment – Marina Almăşan, Iuliana Marciuc, Cristian Ţopescu, însă pentru toţi Revoluţia a însemnat "libertate".

1304 afişări
Imaginea articolului Revoluţia din '89 la TVR, cu Theodor Brateş, Lucia Hossu-Longin, Sanda Ţăranu, Delia Budeanu

Revoluţia din '89 la TVR, cu Theodor Brateş, Lucia Hossu-Longin, Sanda Ţăranu, Delia Budeanu (Imagine: Emanuel Pârvu/Mediafax Foto)

Ce a urmat însă după acest moment continuă să îi dezamăgească pe cei mai mulţi dintre cei care se identifică şi astăzi cu Televiziunea Română.

La 20 de ani de la Revoluţie, în decembrie 2009, Teodor Brateş, Lucia Hossu-Longin, Delia Budeanu, Sanda Ţăranu, Marina Almăşan şi Iuliana Marciuc vorbesc, în interviuri acordate MEDIAFAX, despre activitatea lor în perioada Revoluţiei din 1989 şi despre cum îşi vedeau atunci viitorul şi cum percep situaţia de acum. Toţi recunosc că Revoluţia le-a schimbat destinele în bine, însă toţi consideră că România este în derută, în momentul de faţă.

Pe de altă parte, Alexandru Sassu, preşedintele - director general al TVR, vorbeşte despre rolul Televiziunii Române în societatea românească şi despre cum s-a transformat Televiziunea Publică de când conduce această instituţie.

- Teodor Brateş: S-au făcut progrese uriaşe, inclusiv în planul mentalităţilor, dar mă domină un sentiment de mare amărăciune când văd câtă murdărie a ieşit la suprafaţă

Reporter: Care a fost rolul dvs în TVR la Revoluţia din 1989?

Teodor Brateş: În 1 decembrie 1989 am îndeplinit funcţia de redactor-şef adjunct al Redacţiei de Actualităţi a TVR. În ceea ce priveşte rolul meu în desfăşurarea Revoluţiei (am toate motivele să consider că a avut loc o revoluţie autentică şi, în consecinţă, nu ar fi util să polemizez pe această temă) se pot pronunţa milioanele de concetăţeni şi sutele de milioane de oameni de pe mapamond care au urmărit emisiunile de televiziune începând din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 şi până în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989. Este vorba despre asumarea liber consimţită, la cererea revoluţionarilor, a rolului de a coordona emisiunile postului public TV în momentele decisive ale Revoluţiei. Practic, viaţa mi-a oferit şansa unică, pentru un gazetar, pentru un om al Cetăţii, de a mă afla în centrul unei premiere mondiale, intrate în istorie şi în conştiinţa publică drept "Revoluţia română în direct". Am consacrat acestui rol peste 1.500 de pagini în cartea "Trilogia Revoluţiei române în direct", iar rememorarea unui "episod" sau a altuia ridică un număr considerabil de dificultăţi de selecţie. Foarte pe scurt, reamintesc că am deschis drumul revoluţionarilor care pătrunseseră în Televiziune, conducându-i spre celebrul Studiou 4, am proclamat pe postul TV, înainte de orice alt mijloc de informare din ţară, libertatea de expresie, libertatea presei şi am moderat (ca să folosesc un termen la modă) timp de 73 de ore, aproape fără întrerupere, emisiunile de referinţă pentru ceea ce a însemnat, în focul evenimentelor, Revoluţia română. Prin urmare, evaluările pot fi făcute de un număr considerabil de semeni de-ai noştri şi, în condiţiile în care am proclamat liberatea de expresie, apreciez că fiecare are dreptul de necontestat la propria părere. Sunt dispus să dialoghez cu fiecare concetăţean, exclusiv pe bază de fapte posibil de probat, iar caracterizarea care mi s-a făcut, şi anume aceea că sunt "un personaj controversat" mă onorează, deoarece numai cine n-a făcut nimic şi, mai ales, în momente cruciale ale istoriei, nu are de ce să fie controversat.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

T. B.: Asemenea majorităţii covârşitoare a populaţiei ţării, atunci, în acele zile de speranţă şi coşmar, vedeam viitorul în cele mai luminioase "tonuri". Era o naivitate, o reeditare de utopii? Probabil, câte ceva din ambele. În acelaşi timp, emisiunile probează că am încercat să fiu realist, să nu cultiv iluzii, să semnalez dificultăţile cu care aveam să ne confruntăm în perioada postdecembristă, să atrag atenţia că democraţia impune şi costuri şi că fără asumarea lor nu vom avea niciun temei să ne imaginăm că va fi, într-adevăr, mai bine.

Rep.: Ce consideraţi că vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

T.B.: În ceea ce mă priveşte, ultimii 20 de ani au însemnat, înainte de toate, bucuria - de neegalat de nimic altceva - de a vedea în ceea ce s-a făcut bun în ţară, în ceea ce s-a făcut bine în viaţa românilor se găsesc, pe undeva, fie şi numai în doze infinitezimale, contribuţia mea la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989. Faptul că după două decenii, zilnic, mulţi oameni, în majoritatea lor necunoscuţi, mă salută, că mă condamnă pe drept şi pe nedrept, pentru unele afirmaţii din acele zile, că mă înjură, că mă ameninţă, reprezintă pentru mine o sursă imensă de "combustibil" pentru ceea ce fac în plan profesional şi privat. Dacă am rămas în conştiinţa publică într-o asemenea măsură şi cu un asemenea grad de interes înseamnă, neîndoios, că n-am făcut umbră pământului degeaba.

Poate că la fel de important, comprativ cu ce am făcut în perioada postdecembristă (am continuat să scriu, să public în presa cu profil economic întrucât sunt doctor în economie încă din anii '70 ai secolului trecut) este ce nu am făcut. Adică, am refuzat certificatul de revoluţionar pentru care alţii, inclusiv unii care au doar "meritul" de a fi urmărit Revoluţia la televizor, au umblat "cu limba scoasă", şi orice funcţie de demnitate publică. Trăiesc din pensia legală şi din puţinul pe care îl obţin prin scrisul meu. Las la latitudinea celor care citesc aceste rânduri să emită "judecăţi de valoare".

Rep.: Evoluţia lucrurilor a corespuns aşteptărilor dvs., cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

T.B.: Evident, evoluţia lucrurilor din ţară nu corespunde, în cea mai mare măsură, aşteptărilor mele de atunci (în decembrie 1989) şi nici din perioada care a urmat. Aceasta nu înseamnă că nu preţuiesc, în cel mai înalt grad, transformările din aceşti ani, faptul că a devenit ireversibil (în pofida a tot felul de derapaje, unele excepţional de grave) cursul spre consolidarea statului de drept, a regimului democratic în spirit european şi euro-atlantic. S-au făcut progrese uriaşe, inclusiv în planul mentalităţilor. Cu toate acestea, mă domină un sentiment de mare, de necuprinsă amărăciune când văd câtă murdărie a ieşit la suprafaţă (îndeosebi în sferele politică şi mediatică), cum demagogii populişti câştigă teren, cum se fac averi uriaşe prin furt din banul public, cum se ocupă funcţii publice, cum se practică negoţul cu valorile şi principiile, cum se terfelesc autenticele valori naţionale de către impostori şi troglodiţi. Dar, lucrurile trebuie privite în faţă, bărbăteşte. De aici, tonusul meu pe care nu ezit să îl definesc drept al unui luptător. Idealurile (dacă îmi este permis să fac apel la ele) care, în decembrie 1989, m-au îndemnat să-mi asum imense riscuri, să mă expun la maximum posibil omeneşte, nu m-au părăsit. Dimpotrivă, îmi dau puterea de a înfrunta mizeriile evocate şi de a nu întreprinde nimic care să mă facă să roşesc în faţa concetăţenilor mei. E mult? E puţin?

- Lucia Hossu-Longin: Doar libertatea presei a corespuns aşteptărilor mele, în rest mai avem de aşteptat o sută de ani

Reporter: Cu ce proiecte vă ocupaţi în Televiziunea Română la Revoluţia din 1989? Care era funcţia ocupată de dumneavoastră atunci?

Lucia Hossu-Longin: Eram redactor (nu realizator) la secţia teatru. Mă ocupam de filme artistice şi seriale ca să scap de comenzile politice.

Reporter: Aţi lucrat efectiv în perioada Revoluţiei în Televiziunea Română? Povestiţi-ne pe scurt ce vă amintiţi despre respectiva perioadă. Cum era atmosfera în TVR?

Lucia Hossu-Longin: Am rămas din ziua de 22 decembrie 1989 în studioul 4 al TVR până în 5 ianuarie 1990. Am răspuns la telefoane şi a primit mesaje. După două zile am observat că televiziunea era intoxicată cu ştiri false, mesajele fiind transmise din Palatul CFR. Am refuzat să mai difuzăm începând cu 22 decembrie versuri, muzică populară şi filme de Sergiu Nicolaescu şi am militat pentru a fi transmise evenimentele din Piaţa Palatului. Datorită acestei comutări, s-au putut urmări evenimentele din decembrie 1989 în toată Europa şi în toată lumea.

Reporter: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

Lucia Hossu-Longin: Aşteptam să-mi fac profesia de jurnalist, nu să-mi ascund numele pe o listă de generice.

Rep.: Ce consideraţi că vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Lucia Hossu-Longin: Am descoperit fenomenul detenţiei politice şi al represiunii. Am realizat, începând din 1991, "Memorialul Durerii", 120 de filme şi alte documentare importante. Filmele mele au fost achiziţionate de Videoteca din Paris, Arhivele Hoover şi de Biblioteca Congresului American.

Rep.: Care credeţi că este contribuţia dumneavostră la dezvoltarea Românei, din punct de vedere profesional?

Lucia Hossu-Longin: Eu cred că filmele mele din seria "Memorialul Durerii - O istorie care nu se învaţă la şcoală" au contribuit la deşteptarea românilor, la decomunizarea societăţii româneşti şi la o etică a neuitării.

Rep.: Evoluţia lucrurilor după Revoluţie a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

Lucia Hossu-Longin: Doar libertatea presei a corespuns aşteptărilor mele, în rest mai avem de aşteptat o sută de ani.

Rep.: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

Lucia Hossu-Longin: România mi se pare a fi o navă grav avariată, fără cârmaci şi care aşteaptă ajutoare de pretutindeni.

Rep.: Care este funcţia dvs în prezent în TVR?

Lucia Hossu-Longin: Sunt colaborator la Televiziunea Publică, unde am realizat 14 filme din seria "Reconstituiri", împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

- Delia Budeanu: România a eşuat din toate punctele de vedere: politic, moral, economic, cultural, instituţional; ţara noastră este în cădere liberă.

Reporter: În ce perioadă aţi lucrat în TVR şi ce funcţie ocupaţi în TVR în perioadă Revoluţiei?

Delia Budeanu: Între 1970 şi 1997 am fost prezentatoare, cu excepţia intervalului 1995-1996, când am realizat emisiunea cultural lingvistică "Cuvinte potrivite".

Rep.: Aţi apărut pe post în perioada Revoluţiei? Povestiţi-ne pe scurt ce va amintiţi din perioada respectivă. Cum era atmosfera în TVR?

Delia Budeanu: În 25 decembrie 1989 la ora 14.30 am avut o intervenţie din Studioul 4 în care am evocat cei 20 de ani lipsiţi de libertate în care am trăit până în ziua aceea. Eram euforică şi exaltată. În zilele acelea un glonţ venit de oriunde te putea ucide pe stradă sau în casa ta, dacă stăteai la fereastră. Fără să mă cheme nimeni - era un haos total - am venit la Televiziune pentru a celebra ora astrală a României. Aşa am crezut atunci.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul înainte de Revoluţia din 1989?

Delia Budeanu: Nu-l vedeam. Nu exista viitor. Eram disperată de aparenta eternizare a regimului.

Rep.: Ce consideraţi că vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Delia Budeanu: Libertatea de expresie, faptul că astăzi vă pot spune ce gândesc şi libertatea de a călători.

Rep.: Care credeţi că este contribuţia dvs profesională la dezvoltarea Românei, ce credeţi că aţi reprezentat pentru România?

Delia Budeanu: Profesional înainte de 1989 am dat de înţeles - altfel nu se putea, dispăreai fizic - că nu voi fi niciodată ca Ei sau de-a Lor! Prin atitudine, ton, lectura albă (fără intonaţie şi participare) publicul a percutat lipsa mea de aderenţă la sistem. Am reprezentat o imagine "mişcată" din tiparul stas. Comunicarea mea cu publicul telespectator a fost dincolo de cuvinte, altfel nu m-aş bucura astăzi de acelaşi imens capital de simpatie nealterată de schimbarea de regim.

Rep.: Evoluţia lucrurilor după Revoluţie a corespuns aşteptărilor dvs.?

Delia Budeanu: Nu. Aşteptările mele au fost exprimate public în anii 1990 şi următorii, anii toxici ai României, şi am susţinut public Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara care cerea interzicerea exercitării de funcţii înalte în stat a foştilor activişti ai partidului comunist şi a nomenclaturii de partid. M-am implicat politic, am vorbit la mitingurile opoziţiei democratice aflată în faza de coagulare, mi-am atras ura apărătorilor vechiului regim, totul apare live în cartea mea apărută în 2008.

Rep.: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

Delia Budeanu: România a eşuat din toate punctele de vedere. Politic, moral, economic, cultural, instituţional. Ţara noastră este în cădere liberă.

- Sanda Ţăranu: Lipsa de unitate ne-a făcut să rămânem corigenţi la toate capitolele. E ruşinos după 20 de ani.

Reporter: Cu ce vă ocupaţi în perioada desfăşurării Revoluţiei din 1989?

Sanda Ţăranu: Încerc să redau intensitatea sentimentelor pe care le-am trăit, dar aşteptările, speranţele, emoţiile..., poate naivităţile în care credeam atunci s-au risipit. La vremea aceea, pe lângă munca din televiziune colaboram şi la două emisiuni radiofonice. În dimineaţa zilei de 21 Decembrie m-am dus la Radio ca să înregistrez prezentarea emisiunii "De toate pentru toţi", realizată de colegul meu, cunoscutul dramaturg şi romancier, Ştefan Dimitriu. La puţină vreme după ce am intrat în studio am fost întrerupţi, spunându-ni-se că emisiunea se contramandează. Evenimentele de la Timişoara ne marcaseră pe toţi. Am plecat spre casă, pe jos, împreună cu soţul meu, care zilele acelea nu m-a lăsat singură. În drum, coloane întregi de demonstranţi se îndreptau spre mitingul din Piaţa Palatului. Plângeam şi îmi venea să le strig că timişorenii ţineau piept represiunilor, iar lor le ardea de demonstraţii. Se ştie ce a urmat. Lucrurile se precipitau cu o repeziciune extraordinară. Vedeam cum, de la o oră la alta, situaţia devenea tot mai gravă, iar apelurile colegilor mei rămaşi în televiziune ne induceau momente de panică. În dimineaţa de 23 decembrie am plecat la televiziune, ca să fiu alături de colegii mei. În Piaţa Dorobanţi, cordoanele de ordine nu mi-au mai permis să înaintez. Se trăgea. Oamenii din jurul meu încercau să îi convingă să îmi dea voie să trec. La un moment dat, a venit o maşină a armatei din care a coborât un colonel şi m-a luat cu el. Nu am putut intra pe poarta principală întrucât gloanţele şuierau de peste tot. Am sărit gardul şi am alergat prin curte spre iertarea din Pangratti. Am ajuns, în sfârşit, în Studioul 4. Mi-am întâlnit colegii, ne-am îmbrăţişat şi la un moment dat am intrat pe post, rostind câteva cuvinte de speranţă şi îmbărbătare. Cei care păzeau studiourile nu îmi dădeau voie să ies pe hol ca să nu mă nimerească vreun glonţ. Geamuri nu mai erau şi pe holuri ningea. Am stat acolo până spre seară şi mă gândeam cu disperare cum voi mai ajunge înapoi acasă. În curtea televiziunii vreo duzină de soldaţi înarmaţi, în spatele unui fel de zid făcut din saci, trăgeau şi ei de câte ori vreo rafală venea din direcţia opusă. L-am rugat pe unul dintre ei să mă însoţească până la gard, ca şi când arma lui ar fi putut fi o pavăză. O prostie, puteau să ne ciuruiască pe amândoi. În sfârşit, am sărit din nou gardul şi am luat-o la goană până când un alt soldat pe stradă mi-a strigat: "Gata doamnă, nu mai alergaţi, aici nu mai sunteţi în pericol." Lucrurile nu s-au liniştit decât după executarea soţilor Ceauşescu. Atunci am trecut prin nişte clipe îngrozitoare. Nu credeam că se va ajunge la un asemenea gest. Era Crăciunul.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

Sanda Ţăranu: Mă gândeam la prezent, nu la viitor. Totul era atât de confuz. Mi-am reluat activitatea obişnuită, dar, de la o zi la alta, simţeam că atmosfera nu mai era aceeaşi şi că în relaţiile dintre oameni a intervenit ceva straniu, fiecare încercând să îşi asigure locul de muncă sau să se evidenţieze ca revoluţionari destoinici.

Rep.: Cum v-a influenţat viaţa Revoluţia din 1989 în ultimii 20 de ani? Ce vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Sanda Ţăranu: Am continuat să îmi fac meseria şi să mă comport normal ca şi până atunci, dar am simţit că se caută înlocuirea vechilor "cadre" care apăreau pe post. Atunci am hotărât să mă retrag din activitatea de crainic-prezentator. Am continuat să lucrez la Teleenciclopedie, făcând traduceri de pe videosatelit şi, în calitate de realizator, emisiunea "Un zâmbet pentru vârsta a treia". Importantă este fiecare zi şi vreau să trăiesc frumos. Am mai îmbătrânit, dar sper ca în anii aceştia să mă fii maturizat de aşa manieră încât să înţeleg şi evoluţia firească a societăţii, dar şi cameleonismul unor oameni, ceea ce m-a determinat să fiu mai rezervată. Însă, firea mea optimistă m-a ajutat să nu mă izolez şi să nu îmi pierd încrederea în oameni.

Rep. Ce credeţi că însemnaţi pentru publicul din România atunci şi acum?

Sanda Ţăranu: Poate cu această întrebare ar trebui să vă adresaţi publicului. Un singur lucru pot să vă spun: abia acum îmi dau seama ce am însemnat atunci. Deşi cei care m-au văzut sunt din ce în ce mai puţini, am rămas cu sentimentul că de statutul pe care l-am avut mai beneficiez şi azi datorită respectului şi dragostei cu care mi-am făcut datoria.

Rep: Evoluţia lucrurilor (în plan economic, social şi politic) de după 1989 a corespuns aşteptărilor dvs.?

Sanda Ţăranu: Părinţii şi mentorii mei m-au educat să judec lucrurile cu măsură, fără pretenţii sau extravaganţe. Azi modestia este adesea asociată cu prostia. Eu continuu să fiu un om modest, dar aş vrea să nu fiu în situaţia să mă gândesc cu îngrijorare din punct de vedere material la ziua de mâine.

Rep.: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

Sanda Ţăranu: Dezbinată. Lipsa de unitate ne-a făcut să rămânem corigenţi la toate capitolele. E ruşinos după 20 de ani. Sigur că nu învinovăţesc România, ci pe cei care răspund de destinul ei. Mai au o şansă la următorul examen şi sper să îl treacă cu cinste şi demnitate.

- Cristian Ţopescu: La 20 de ani de la Revoluţie, România mi se pare "scufundată" din punct de vedere moral.

Reporter: În ce perioadă aţi lucrat în Televiziunea Română?

Cristian Ţopescu: Între 1964 şi 1999, cu "o pauză" de şapte ani, între 1983 şi 1990. Nu eram în TVR în 1989.

Rep.: Povestiţi-ne pe scurt ce vă amintiţi despre respectiva perioadă.

Cristian Ţopescu: Din povestirile altora am aflat că atmosfera era foarte încărcată, chiar parţial dramatică.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul inainte de Revoluţie?

Cristian Ţopescu: Nu prea mă gândeam la viitor. Trăiam în prezent, făcându-mi treaba de comentator sportiv cu pasiune, pregătindu-mă minuţios pentru fiecare transmisiune.

Rep.: Ce consideraţi că vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Cristian Ţopescu: Am câştigat libertatea de expresie, bunul cel mai de preţ în democraţie. Nu m-am mai temut după Revoluţie că vorbele mele vor fi interpretate tendenţios aşa cum mi s-a întâmplat în 1983 (când a fost suspendat din TVR, nr.).

Rep.: Evoluţia lucrurilor după Revoluţie a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

Cristian Ţopescu: Nu, nu. Mă aşteptam la cu totul altceva. Nu vreau să detaliez această opinie.

Rep.: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

Cristian Ţopescu: "Scufundată" din punct de vedere moral. Grozăviile pe care le vedem la unele posturi TV din România nu pot fi văzute în nicio ţară normală, decentă, din Uniunea Europeană. Educaţia suferă, cultura suferă. O parte a tineretului nostru îşi iroseşte timpul în localuri îmbâcsite de fum, pline de aburi de alcool şi există şi marele pericol al drogurilor care duc la autodistrugere.

- Marina Almăşan: La 20 de ani de la Revoluţie, România e o ţară cu oameni prea trişti, care aproape că se tem să mai viseze

Reporter: Cu ce vă ocupaţi în perioada desfăşurării Revoluţiei din 1989?

Marina Almăşan: Mă aflam în concediul post-natal, pentru că tocmai dădusem naştere primului meu copil: aveam o fetiţă, Marina, de trei luni. Revoluţia, spre marea mea disperare de atunci, am privit-o la televizor, alăptându-mi copilul, temându-mă pentru soarta lui şi regretând că nu pot fi şi eu alături de cei ce generaseră Marea Schimbare.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

Marina Almăşan: De când sunt mică, mi-am dorit să fac presă. Nu visam chiar la a face televiziune, însă visam să scriu la un ziar, nu aberaţiile care se scriau atunci în gazetele vremii, ci îmi doream să fac presă adevărată, aşa cum citeam prin biblioteci, în ziarele străine. Însă, din motive de dosar, deşi colaborasem, ca studentă, la o sumedenie de publicaţii studenţeşti, căile mele spre lumea presei erau, se pare, definitiv închise. Deşi simţeam cum clocoteşte în mine dorinţa nestăvilită de a scrie, de a fi un reporter frenetic, eram, se pare, condamnată să rămân, până la adânci bătrâneţi, la Institutul de Cercetări Economice, unde, am fost repartizată, ca şefă de promoţie a ASE. Eram un mic şoricel de bibliotecă, întocmind cercetări care nu foloseau nimănui şi visând la ce aş fi putut face, dacă... În secunda în care a început Revoluţia, am ştiut că viaţa mea se va schimba radical. Aşa a şi fost, ba chiar această schimbare a fost mult mai mult decât mi-aş fi putut dori: am ajuns să fac televiziune, să intru într-o lume mirifică, de care mă mai minunez şi acum, după aproape 20 de ani.

Rep.: Când şi cu ce proiecte aţi venit în TVR?

Marina Almăşan: Fluxul de tineri, care a venit atunci în TVR, era menit să primenească "vechea gardă" de oameni de televiziune, să aducă un suflu nou, tineresc, acestui important segment de presă româneacă. După Televiziunea celor două ore de program, noi, cei tineri, alături de profesioniştii de atunci ai Televiziunii Române, am început, practic, să "reinventăm" televiziunea în România.

Rep.: Cum v-a influenţat viaţa Revoluţia din 1989 în ultimii 20 de ani? Ce vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Marina Almăşan: Cred că s-a înţeles, din rândurile de mai sus, că venirea mea în televiziune a fost posibilă doar în urma evenimentelor din Decembrie 1989. Ceea ce fac acum - şi sunt, în continuare, îndrăgostită de meseria mea - nu s-ar fi întâmplat, dacă istoria României nu ar fi consemnat acel moment de cotitură. Mă doare foarte tare când aud diversele speculaţii legate de Revoluţia din decembrie 1989. Că sunt scenarii, că am fost actorii unei puneri în scenă. Mi se pare jenant faţă de tinerii aceia care şi-au găsit sfârşitul, crezând în Revoluţia Română, mi se pare nedrept faţă de cei mulţi cărora acel decembrie însângerat chiar le-a schimbat viaţa. Mă număr printre ei şi tot parcursul meu în aceşti 20 de ani îşi are punctul de pornire în acele evenimente. Am fost martora unui moment istoric, le vorbesc deseori despre el copiilor mei şi chiar dacă multe dintre cele întâmplate mai apoi m-au dezamăgit, nu pot să neg importanţa acestui moment de cotitură în viaţa românilor. Mă bucur de o imaginaţie pe care mulţi o invidiază şi deseori mă surprind facând exerciţii de imaginaţie: ce-ar fi fost dacă Ceauşescu şi-ar fi continuat traiectul? Mă înfior şi abandonez cât pot de repede această joacă cu ochii minţii.

Rep.: Ce credeţi că însemnaţi pentru publicul din România?

Marina Almăşan: Acum nici eu nu mai ştiu ce însemn! Fără îndoială, sunt, cum spunea cineva, un "brand" al Televiziunii Române, o figură care se identifică, în primul rând prin stabilitate, apoi prin structura interioară, cu postul public de televiziune. Notorietatea, din care mă înfrupt şi astăzi, am căpătat-o însă, în primii ani de după Revoluţie, când şeful meu de atunci, Mihai Tatulici, m-a încurajat să pun pe picioare primul meu program de succes: "Ceaiul de la ora 5". A fost o cărămidă solidă, pusă la temelia divertismentului post-decembrist, iar faptul că atâţia colegi mi-au copiat, mai apoi, formatul, ideile, maniera de comunicare cu publicul, mi-a confirmat că, cel puţin, la un moment dat, am însemnat pentru publicul românesc mai mult decât mi-aş fi putut imagina.

Rep.: Evoluţia lucrurilor (în plan economic, social şi politic) de după 1989 a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

Marina Almăşan: În unele privinţe da, în altele dezamăgirile sunt foarte mari. Îmi pare nespus de rău că acest interviu urmează unor alegeri care mi-au lăsat un gust tare amar. Nu pot, însă, nega faptul că evoluţia României în aceşti 20 de ani a fost uluitoare şi că românii - chiar dacă acum pare un loc comun - şi-au câştigat, în acel decembrie de acum 20 de ani, bunul lor cel mai de preţ: libertatea. Numai cine n-a trăit în anii lui Ceauşescu nu înţelege spusele mele.

Rep.: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

Marina Almăşan: Momentan, o ţară confuză, care încă nu şi-a găsit identitatea, o ţară pierdută pe glob, o ţară fără busolă, o ţară pe care se bat mulţi pentru a-i împărţi puţinul. O ţară cu oameni prea trişti, care aproape că se tem să mai viseze. O ţară care ar fi meritat măcar un nou început.

- Iuliana Marciuc: Cariera mea de om de televiziune nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi avut loc Revoluţia

Rep.: Cu ce vă ocupaţi în perioada desfăşurării Revoluţiei din 1989?

Iuliana Marciuc: Eram proaspăt absolventă a Facultăţii de Cibernetică din Bucureşti şi lucram la TMUCB. Zilele Revoluţiei m-au prins făcând naveta la Popeşti Leordeni, unde îmi desfăşuram activitatea. Tancurile ne-au întors pe mulţi din drum. Aşadar, nu am mai putut ajunge la serviciu. Pe 22 decembrie eram programată să îmi iau carnetul de conducere în cadrul unei şedinţe la Miliţie, dar nu am mai apucat. Am dat telefon la Miliţie şi mi-au zis: "Ţara arde şi baba se piaptănă" şi mi-au trântit telefonul.

Rep.: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

Iuliana Marciuc: Pe lângă faptul că eram foarte emoţionată şi speriată, văzând ce se întâmplă, eram şi foarte încrezătoare în viitor. M-am gândit în primul rând la libertate şi la posibilitatea de a vedea lumea, de a călători, lucru la care nu mă puteam gândi până la acel moment.

Rep.: Când şi cu ce proiecte aţi venit în TVR?

Iuliana Marciuc: TVR şi-a mărit programul de la 2 ore la mai multe şi a anunţat un concurs pentru crainice, la care am participat in ianuarie '90. La scurt timp, am fost sunată şi mi s-a spus să vin la televiziune să prezint programul serii. Am intrat în emisie, în direct, împreună cu Cristiana Bota. Din ianuarie până în august 1990 am prezentat programul zilei şi emisiunea "Teleclubul de sâmbătă" împreună cu Cristian Ţopescu. Despre începuturile mele în TVR povestesc pe larg în cartea "Iuliana Marciuc în Miezul Zilei", al cărei cuvânt introductiv este semnat de domnia sa. Am venit la TVR cu speranţa că voi ajunge realizator de emisiuni, ceea ce s-a şi întâmplat.

Rep.: Cum v-a influenţat viaţa Revoluţia din 1989 în ultimii 20 de ani? Ce vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani legat de acest eveniment?

Iuliana Marciuc: Cariera mea de om de televiziune nu ar fi fost posibilă dacă nu ar fi avut loc Revoluţia.

Rep.: Ce credeţi că însemnaţi pentru publicul din România?

Iuliana Marciuc: Îmi place să cred că sunt o prezenţă elegantă şi caldă, care aduce în "Miezul zilei", în fiecare zi, de luni până joi, pe TVR 1, o clipă de răgaz din tumultul cotidian şi o întoarcere la lucruri fireşti şi normale, o întoarcere la valori.

Rep.: Evoluţia lucrurilor (în plan economic, social şi politic) de după 1989 a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

Iuliana Marciuc: Este evident că sunt foarte multe realizări în toţi aceşti ani: libertatea cuvântului, accesul la informaţie, posibilitatea de a trăi şi a munci în altă ţară şi posibilitatea de a ne alege liderul la diferite nivele. Ne-am fi dorit în acelaşi timp mai mult şi mai bine. Vom vedea ce ne rezervă viitorul.

- Alexandru Sassu: După 20 de ani putem spune că Televiziunea Publică începe să-şi fundamenteze locul şi rolul său într-o societate democratică

Reporter: Cum vedeţi situaţia Televiziunii Publice la 20 de ani de la Revoluţie?

Alexandru Sassu: După 20 de ani putem spune că Televiziunea Publică începe să-şi fundamenteze locul şi rolul său într-o societate democratică aflată în plin proces de consolidare. Supusă permanent atacurilor politice şi economice, folosită de unii, de-a lungul anilor, uzurpată de alţii, cu o cotă de piaţă mai mică faţă de primii ani de după revoluţie, evident graţie dezvoltării unei puternice pieţe mass-media private, Televiziunea Publică rămâne un reper de echilibru şi de profesionalism. Sună pompos, poate, dar e real şi oricât de controversate ar rămâne diferite perioade ale existenţei sale ea a evoluat permanent în bine, câte puţin, dar solid şi pe termen lung. S-a dezvoltat pe orizontală, a reuşit să intre în trendurile europene aşa cum sunt ele recomandate şi de European Brodcast Union, şi a reuşit să îşi menţină publicul în limitele normale unei televiziuni publice europene. Încă ne mai luptăm cu percepţii şi emoţii create de obicei de mediul politic sau de lipsa de înţelegere a misiunii unei televiziuni publice de nivel european, dar acestă situaţie se va schimba doar odată cu mentalităţile.

Rep.: Cum a contribuit TVR la dezvoltarea României?

Alexandru Sassu: Pentru că aminteam mai devreme de schimbarea mentalităţilor, aceasta este o parte importantă din misiunea TVR. Televiziunea Publică a avut contribuţia sa informând, educând şi chiar oferind un divertisment de bună calitate în aceşti 20 de ani. Rostul acestor activităţi a fost mereu aducerea mentalităţilor la nivelul european. TVR a avut aşadar un rol important în pregătirea cetăţenilor români pentru ceea ce înseamnă astăzi un stat democratic bazat pe o economie de piaţă. Ştiu că în puzderia de televiziuni private pe care românii le au pe telecomandă. acest merit este uneori uitat. Însă contribuţia se simte în fiecare dintre cei care au urmărit în ultimii 20 de ani programele noastre.

Rep.: Cum s-a transformat Televiziunea Română de cand conduceţi această instituţie?

Alexandru Sassu: Cred că echipa pe care o conduc a reuşit să aşeze pe baze mai realiste gestiunea fondurilor, reducând mult din sursele de pierdere financiară. Am făcut o muncă de reaşezare a structurilor, de redefinire a procedurilor şi, de ce nu, de schimbare din interior a unor obiceiuri de consum care făceau rău bugetului instituţiei. Mai important, am aliniat TVR la mentalitatea de dezvoltare a EBU. Ne-am dezvoltat pe orizontală, fapt care aduce beneficii corporaţiei în ansamblu. Asa au apărut TVR 3, TVR HD, TVR Info, TVR Tg. Mures. Au fost create cu resurse puţine, dar ele aduc contribuţii importante la tot ceea ce reprezintă Televiziunea Română. De asemenea, au fost făcute şi o serie de retehnologizări importante, mai ales în sensul digitalizării. Pe de altă parte este evident că trecem şi noi ca şi celelalte televiziuni prin cea mai dificilă perioadă de după revoluţie, din punct de vedere financiar. Cred însă că roadele schimbărilor manageriale din ultimii doi ani se vor vedea acum şi vom putea să rezistăm mult mai eficient acestei crize care a afectat întreaga mass-media. Desigur, cu condiţia să nu se producă cutremure economice majore în economia românească. Pe scurt, dacă ar fi să rezum ce s-a transformat, aş spune ca TVR este mai modernă, mai eficientă, mai solidă şi mai pregătită să pună în aplicare proiecte de anvergură pe termen mediu şi lung.

Material de Mădălina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici