Rezoluţia privind statul de drept în România, discutată în Parlamentul European

Draftul rezoluţiei privind privind statul de drept în România, obţinut de MEDIAFAX, este discutat în şedinţa de joi a Parlementului European, iar Rezoluţia ar putea fi votată în 14 noiembrie

1066 afișări
Imaginea articolului Rezoluţia privind statul de drept în România, discutată în Parlamentul European

Rezoluţia privind statul de drept în România, discutată în Parlamentului European

Parlamentul European este profund îngrijorat de legislaţia reformată referitoare la legislaţia judiciară şi penală din România, în special cu privire la potenţialul de a submina independenţa sistemului judiciar, potrivit unui draft al rezoluţiei care va fi votat în PE, obţinut de MEDIAFAX. Document este doar o variantă de lucru care ar putea fi votată în şedinţa de plen a Parlamentului European, din data de 14 noiembrie.

DOCUMENTUL AICI 

TITLURILE ZILEI

Draftul rezoluţiei intrate în posesia MEDIAFAX aminteşte de principiile Uniunii Europene care spune că UE "se întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept şi respectării drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor, şi întrucât aceste valori sunt comune pentru Statele membre într-o societate în care prevalează pluralismul, nediscriminarea, toleranţa, justiţia, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi".

Totodată, draftul aminteşte şi de avizele Comisiei de la Veneţia şi de independenţa sistemului judiciar care este "consacrată la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale şi la articolul 6 din CEDO şi reprezintă o cerinţă esenţială a principiului democratic al separării puterilor".

Comisia Europeană (CE) a transmis pe 22 octombrie, la solicitarea MEDIAFAX, că va prezenta o analiză detaliată în raportul MCV pe data de 13 noiembrie despre modificarea legislaţiei în domeniul justiţiei şi va ţine cont şi de cele două avize ale Comisiei de la Veneţia pe Legile justiţiei şi Codurile penale.

PSD: Legislaţia românească în domeniul justiţiei „poate fi un exemplu”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache (PSD), a declarat miercuri, despre următorul raport MCV şi rezoluţia Parlamentului European privind justiţia din România, că legislaţia românească în domeniul justiţiei „poate fi un exemplu”, iar criticii ei „să citească mai bine”.
„Nu am apucat (să citesc draftul rezoluţiei PE pe justiţie - n.r.). Aş vrea atunci când se va dezbate în PE să se vadă că noi, prin aceste modificări la legile justiţiei, fără îndoială am ţinut cont şi de recomandările Comisiei de la Veneţia. Văd că toată lumea invocă Comisia de la Veneţia. Dar nu ar trebui să invoce şi ce există în statele europene? Adică ce e bun în Germania sau în Franţa nu trebuie aplicat şi în România? Tot găsim calul de bătaie în România, în condiţiile în care există o independenţă reală a judecătorilor şi procurorilor, există o separare a carierelor, există rolul CSM şi am extras ministrul Justiţiei din foarte multe acte procedurale tocmai pentru independenţă reală? Eu cred că legislaţia din România poate fi un exemplu şi pentru cei care critică în acest moment”, a declarat, miercuri, la Parlament, deputatul PSD Florin Iordache.

Întrebat de ce au protestat magistraţii cu privire la legile justiţiei, acesta a răspuns: „Nu au fost atenţi. Să citească mai bine, noi le asigurăm prin această lege o reală independenţă”.

Iordache s-a referit şi la următorul raport MCV.

„Raportul MCV trebuie să ţină cont de realităţile din România. Acest raport, când a fost introdus la cererea ministrului de tristă amintire Monica Macovei, a conţinut anumite prevederi. Din 2005 încoace raportul MCV trebuie să ţină cont de paşii reali pe care i-a făcut România. Şi România este un exemplu, de la înfiinţarea ANI până la modernizarea şi modul în care funcţionează instanţele din România”, a indicat social-democratul.

Chestionat cum explică criticile din rapoartele MCV, el a răspuns: „Să fie mai atenţi la ce am făcut noi şi se vor convinge că avem parte în România de o justiţiei independentă”.

USR: Nu poate fi o conspiraţie împotriva României

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, la Parlament, despre draftul de rezoluţie a PE pe tema justiţiei din România, că Bucureştiul a făcut paşi înapoi în lupta împotriva corupţiei şi că nu poate fi vorba de o conspiraţie pentru că mai multe organisme europene spun acelaşi lucru.

„Era de anticipat, din păcate, pentru că România a făcut paşi înapoi în privinţa luptei împotriva corupţiei, s-a atacat justiţia din toate direcţiile. La începutul anului 2017 eram la un pas de ridicarea MCV şi după atâţia ani de paşi înainte ne-am întors pe sensul opus şi am început să alergăm înapoi. Exact cum spunea dl Timmermans, avea dreptate, până la urmă asta facem, noi alergăm pe contrasens acum şi problema principală este că toate aceste semnale de alarmă trase de organismele europene, de Comisia Europeană, de Parlamentul European, de GRECO, de Comisia de la Veneţia, vedeţi, nu este vorba doar un singur organism european, sunt atâtea care spun toate acelaşi lucru, nu poate fi vorba despre o conspiraţie împotriva României, să ne venim în fire totuşi”, a declarat, miercuri, la Parlament, deputatul USR Stelian Ion.

Acesta a menţionat că „realitatea” din România este că ţara ”a fost capturată de o bandă de infractori”.

„Este vorba despre faptul că suntem pe un drum greşit. Toate aceste semnale de alarmă sunt ignorate de puterea actuală, sunt considerate ca acte inamicale sau de aversitate împotriva României. Nu, UE nu ne vrea răul, doar ne arată o realitate de care noi nu vrem să ţinem cont. România este capturată acum de o bandă de infractori”, a spus deputatul USR.

PMP: Orice sancţiune pentru România este posibilă

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, referitor la rezoluţia PE privind Justiţia din România, că orice document adoptat în termeni critici despre România este un lucru grav şi că oficialii europeni pot activa inclusiv articolul 7, care prevede suspendarea dreptului de vot în Consiliul European.

„Nu este un secret pentru nimeni faptul că la Bruxelles, oficialii europeni, inclusiv preşedintele Comisiei sau comisari, implicit lideri ai Parlamentului şi-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la evoluţiile din Parlamentul României, cu privire la modifiările legslaţiei din justiţie, inclusiv acţiunea imprevizibilă a Guvenrului în acest sens. Sper că nu se va ajunge la o sancţiune severă a României, dar pe de altă parte am aderat la un set de valori, exact aşa cum scrie în raportul Comisiei de la Veneţia. Prin urmare orice derapaj oricând poate fi sancţionat în termeni cei mai duri. Nu mă refer numai la declaraţia în sine care reprezintă un document politic extrem de puternic. Mă refer la consecinţele care pot să apară în urma unor asemenea declaraţii. Sper că nu (se va activa articolul 7 pentru România-n.r.), dar subliniez că orice este posibil având în vedere acţiunea netransparentă a Parlamentului şi a Guvernului în ultimii doi ani în ceea ce priveşte justiţia”, a declarat Eugen Tomac, pentru MEDIAFAX.

Liderul PMP a afirmat că Guvernul nu este capabil să înţeleagă gravitatea mesajelor transmise de oficialii europeni.

„Avem deja exemple în Europa unde s-a mers foarte departe, până la suspendarea dreptului de vot în Consiliul European sau reducerea de fonduri. Şi aşa nu suntem în stare să atragem suficiente resurse de la Bruxelles, bani veniţi pe gratis pentru a dezvolta România. Mă refer la educaţie, infrastructură, etc. Cred că orice rezoluţie, orice declaraţie, orice document pe care l-ar putea adopta Parlamentul European în termeni critici la adresa ţării noastre este un lucru grav. Mai grav este şi că, la Bucureşti, nu există o autoritate politică capabilă să înţeleagă dimensiunea acestor mesaje în condiţiile în care noi suntem stat membru al UE”, a adăugat Eugen Tomac.

Întrebat de MEDIAFAX dacă rezoluţia vizează România sau doar partidul de la guvernare, Eugen Tomac a răspuns: „Din nefericire un asemena document dacă va fi adoptat va viza ţara, pentru că nu este a PSD-ului, este al României. Aici, aceşti oameni nu pot face distincţia între ordine politice executate orbeşte şi modul cum expun Români, pentru că ei nu împart banii partidului, ei împart banii României, împart funcţiile României, ei împart puterea acestei ţări pe care au câştigat-o în urma unor alegeri, dar o exercită într-un mod nedemocratic şi netransparent”.

Votul pentru adoptarea rezoluţiei în PE

Potrivit agendei publicate pe site-ul Parlamentului European, în şedinţa plenului PE care va avea loc la Strasbourg pe 14 noiembrie, între orele 12.30 şi 14.30, figurează şi o moţiune pentru adoptarea unei rezoluţii privind statul de drept în România.

Referitor la acest subiect preşedintele Klaus Iohannis a declarat că adoptarea unei astfel de rezoluţii cu privire la România de către PE, este neobişnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

„PE are dreptul să dezbată teme şi e dreptul lor să voteze rezoluţii. Am subliniat că prezenţa mea în PE nu avea legătură cu dezbatere aceea despre statul de drept în România. Am făcut declaraţii în România despre subiect. România este o democraţie funcţională şi respectă statul de drept, dar este o democraţie vie şi avem abordări despre care unii nu au opinie bună. Nu vreau să intru mai adânc în dezbaterile interne din România aici în PE. E extrem de neobişnuit pentru PE să dezbată şi să voteze o rezoluţie cu doar o lună înainte de a prelua preşedinţia Consiliului UE. Decizia aparţine PE",a spus Iohannis.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici