Robert Negoiţă a înstrăinat imobiliare de 66,5 mil. lei anterior măsurilor asiguratorii ale Fiscului

Omul de afaceri Robert Negoiţă a înstrăinat în timpul controlului ANAF apartamente, terenuri şi loturi de parcare în valoare de 66,57 milioane lei către fratele şi tatăl său, astfel că Fiscul nu a putut dispune măsuri asiguratorii şi pentru aceste bunuri, au declarat pentru MEDAFAX surse din ANAF.

188 afișări
Imaginea articolului Robert Negoiţă a înstrăinat imobiliare de 66,5 mil. lei anterior măsurilor asiguratorii ale Fiscului

Robert Negoiţă a înstrăinat imobiliare de 66,5 mil. lei anterior măsurilor asiguratorii ale Fiscului (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

Potrivit datelor Registrului Comerţului, deputatul PSD a înfiinţat împreună cu fratele său, Ionuţ, în data de 30 aprilie 2009, firma Domus Stil Construct SRL, Robert Negoiţă având o participaţie iniţială de 65%. Capitalul social al firmei la momentul înregistrării a fost de 200 de lei, 35% din părţile sociale fiind în proprietatea lui Ionuţ Negoiţă.

Pe 10 iulie, Robert Negoiţă a majorat, prin aport în natură, capitalul social al firmei cu 37,13 milioane de lei, participaţia sa urcând la 99,99%. Ulterior, în data de 19 august 2009, el a majorat capitalul social al Domus Stil Construct la 66,57 milioane de lei, au afirmat sursele citate.

TITLURILE ZILEI

Pe 2 octombrie, dată la care figurează ultima modificare înregistrată la Registrul Comerţului referitoare la Domus Stil Construct, Robert Negoiţă a ieşit din acţionariatul firmei, iar tatăl său, Ilie Negoiţă, a intrat ca asociat nou, cu un aport în natură în valoare de 43,27 milioane de lei (65% din părţile sociale). În acelaşi timp, fratele său, Ionuţ Negoiţă, a preluat 35% din părţile sociale, cu o valoare de 23,30 milioane de lei, reprezentând de asemenea aport în natură. Capitalul social al Domus Stil Construct a rămas nemodificat, la 66,57 milioane de lei, în urma operaţiunii prin care Robert Negoiţă a ieşit din acţionariat.

Potrivit surselor din ANAF, modificarea a fost realizată, cel mai probabil, printr-o cesiune de părţi sociale, în urma căreia Robert Negoiţă a transferat bunuri imobiliare către fratele şi tatăl său.

ANAF a început pe 24 septembrie un control privind tranzacţiile din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiţă în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătită TVA la aceste operaţiuni.

În urma verificărilor, ANAF consideră că Negoiţă datorează bugetului de stat suma de 120 milioane de lei (aproximativ 28 milioane de euro), reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi. Din totalul obligaţiilor la buget calculate de ANAF, 76,86 milioane de lei sunt TVA, la care se adaugă penalităţi acumulate de 43,75 milioane de lei.

Pe 16 octombrie, instituţia a dispus măsuri asiguratorii pe bunurile care figurează în declaraţia de avere depusă de către deputat. Sursele din ANAF au precizat că Robert Negoiţă s-a înregistrat la 1 iulie 2009 ca plătitor de TVA.

Tot în timpul controlului, pe 7 octombrie, Robert Negoiţă a înfiinţat, împreună cu fratele său o nouă societate, Domus Stil Real Estate Solutions SRL, la care a participat cu aport în natură în valoare de 32,98 milioane de lei, pe care l-a majorat pe 23 octombrie cu peste 18 milioane de lei, la 51,78 milioane de lei, au adăugat sursele.

Negoiţă deţine 99,9996% din societate, restul de 0,0004% fiind în proprietatea fratelui său.

Deputatul Robert Negoiţă a confirmat pentru MEDIAFAX tranzacţiile prin care a ieşit din acţionariatul firmei Domus Stil Construct, dar a negat că acestea au vreo legătură cu controlul ANAF.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici