Robert Negoiţă, primarul sectorului 3: Simt nevoia uneori să ies în Piaţa Victoriei pentru transparenţa cheltuielilor publice

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, vicepreşedinte al PSD, a scris vineri, pe Facebook, că simte uneori nevoia să iasă să protesteze în Piaţa Victoriei din cauza lipsei transparenţei în cheltuirea banului public şi a lipsei unui cadru legislativ coerent şi clar.

202 afișări
Imaginea articolului Robert Negoiţă, primarul sectorului 3: Simt nevoia uneori să ies în Piaţa Victoriei pentru transparenţa cheltuielilor publice

Robert Negoiţă, primarul sectorului 3: Simt nevoia uneori să ies în Piaţa Victoriei pentru transparenţa cheltuielilor publice

„Constat că declaraţia pe care am făcut-o recent, referitor la românii care protestează în Piaţa Victoriei şi despre care spuneam că sunt în stradă fiindcă unii ticăloşi nu îşi fac treabă sau nu şi-o fac aşa cum ar trebui, a trezit şi interesul unui prezidenţiabil, mai precis al domnului Liviu Pleşoianu. Am citit opinia dumnealui şi vreau să îi răspund, cu atât mai mult cu cât, domnia să se doreşte Preşedintele ţării, deci reprezentantul tuturor românilor. Stimate domnule Plesoianu, cetăţenii care protestează în Piaţă Victoriei sunt români. Adică tocmai oamenii cărora va doriţi să le fiţi Preşedinte. În calitate de primul om al unui stat, aşa cum vreţi să ajungeţi, sarcina dumneavoastră este să îi reprezentaţi echidistant şi corect pe toţi cetăţenii respectivului stat. Mai mult, să nu semănaţi ură şi nici să nu încurajaţi un comportament care să ducă la dezbinare”, a scris vineri, pe Facebook, primarul sectorului 3 al Capitalei, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă.

TITLURILE ZILEI

Edilul a reiterat faptul că ar ieşi să protesteze în Piaţa Victoriei şi a explicat că motivele sale sunt lipsa transparenţei în cheltuirea banului public şi lipsa unui cadru legislativ coerent şi clar.

„Cât despre declaraţia mea, da, este o afirmaţie în care cred şi care nu prezintă vreun punct de vedere nou. Eu am fost şi rămân consecvent şi mereu am susţinut că este nevoie că noi toţi, din administraţia locală, centrală sau simplii cetăţeni, să ne facem treabă corect şi serios. Aş vrea să reiterez ceea ce am spus şi cu alte ocazii. Da, şi eu simt nevoia uneori să ies în Piaţă Victoriei şi va voi enumera două dintre nemulţumirile mele, implicit motivele pentru care aş face asta: 1) lipsa transparenţei în ceea ce înseamnă cheltuirea banului public şi în ceea ce ţine de procesul decizional; 2) lipsă unui cadru legislativ coerent şi clar, care să ne ajute să ne facem treabă fără blocaje, în mod transparent, rapid şi corect. Nu am înţeles, din ceea ce aţi afirmat, sintagma “primar PSD”. Ţin să va aduc la cunoştinţă că eu sunt Primarul Sectorului 3, deci al tuturor cetăţenilor din Sectorul 3", a precizat Robert Negoiţă.

Vicepreşedintele PSD i-a cerut deputatului social-democrat Liviu Pleşoianu să fie un mediator.

„În final, stimate domnule Pleşoianu, v-aş mai preciză faptul că şi eu sunt român şi, implicit, prin dorinţă de a fi Preşedinte, dumneavoastră vă doriţi să mă reprezentaţi şi pe mine. Eu cred că nu intenţionaţi, prin urmare, să-i instigaţi pe alţi români împotriva mea. Şi că aveţi capacitatea, încă de pe acum, în aşteptarea solemnului moment al depunerii unui jurământ la Cotroceni, aşa cum ţintiţi, să fiţi un model şi un mediator între puterile statului, între stat şi societate, precum şi între noi toţi, cetăţenii români", a conchis Negoiţă.

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu i-a cerut joi, pe Facebook, lui Robert Negoiţă, să „clarifice" dacă a aderat la „ideologia #rezist" sau se regăseşte în propria teorie a celor „care nu-şi fac treaba sau o fac prost”.

„Primarul #NEGOIŢĂ de la Sectorul 3: <Oamenii care ies să se bată în Piaţa Victoriei din punctul meu de vedere sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau o fac prost... >. Acum, domnule #Negoiţă, nu ştiu cum să facem... Având în vedere că principalele... sloganuri scandate în Piaţa Victoriei au fost <PSD - Ciu.a roşie> şi <MU.E PSD>, există doar două posibilităţi: 1. Fie dvs. nu vă mai consideraţi primar PSD şi tocmai ce ne-aţi anunţat că aţi aderat la ideologia #Rezist (exprimată complex prin sloganurile de mai sus); 2. Fie vă consideraţi în continuare primar PSD şi tocmai ce ne-aţi anunţat că vă regăsiţi în propria teorie: <ticăloşi care nu-şi fac treaba sau o fac prost...>. Vă rugăm să clarificaţi situaţia", a scris Pleşoianu.

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat pe 7 septembrie că oamenii care ies în Piaţa Victoriei au rămas fără speranţă, iar aceasta se întâmplă din cauza unora care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost.

„Sunt un eurooptimist convins, sunt mândru că sunt european. România a făcut un progres enorm, în ce măsură ştim noi să profităm de această oportunitate, sunt o persoană pozitivă dar şi cu pretenţii ridicate şi nu sunt foarte mulţumit de modul în care România profită de apartenenţă. Il văd în sală pe domnul Nicula care e preşedinte ADRBI...Au fost nişte interese prin zonă să-l schimbe pe domnul Nicula de la Agenţia de Dezvoltare Regională şi se pare că au existat nişte discuţii, s-a făcut un audit...după care audit azi e suspendat POR, Programul Operaţional Regional din cauza faptului că unii de-ai noştri români sunt atât de ticăloşi şi iresponsabili să se joace cu asa ceva. 860 de milioane de euro din FEDER stau ca o sabie a lui Damocles deasupra noastră pentru că orice euro din cei 860 de milioane pe care nu-i atragem pâna la 31 decembrie sunt dezangajaţi şi pierduţi pentru totdeauna, e un act anti-naţional, din punctu meu de vedere e de CSAT. Cred că cei care îndrăznesc să facă asa ceva ar trebui să răspundă. Instituţiile care se ocupă cu relaţiile cu UE... de ce au ajuns atragerea fondurilor europene un calvar de nesuportat pentru că avem reglementări proaste nişte persoane plătite cu bani mulţi şi fără reglementări la autoritatea de audit care să-şi justifice prezenţa, vin şi mai dau nişte recomandări şi cei de la Autoritatea de implementare se chinuie să le implementeze şi aşa cu lipsa de profesionalism, aşa am ajuns cu o birocraţie mult peste admisibil. Oamenii care ies să se bată în Piaţa Victoriei din punctul meu sunt aceia care au rămas fără speranţă şi se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau o fac prost... Aş ieşi si eu în Piaţa Victoriei", a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici