Roberta Anastase: Opoziţia cere negocierea interesului naţional, nu persoana mea este problema

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că prin solicitarea de demitere a sa din funcţie opoziţia cere de fapt o negociere a interesului naţional şi a arătat că nu persoana sa este importantă, aceasta fiind doar un pretext.

26 afișări
Imaginea articolului Roberta Anastase: Opoziţia cere negocierea interesului naţional, nu persoana mea este problema

Roberta Anastase: Opoziţia cere negocierea interesului naţional, nu persoana mea este problema (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Întrebată în legătură cu faptul că opoziţia solicită în continuare demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei, Roberta Anastase a precizat: "Opoziţia de fapt şi de drept cere o negociere a interesului naţional".

"Nu persoana Roberta Anastase este importantă, e doar un pretext şi nimic mai mult decât atât", a adăugat Anastase

Ea a spus că moratoriul cerut de şeful statului nu presupune ca opoziţia să pună condiţii. "Moratoriile nu presupun să pui condiţii. Moratoriile, dacă ai o minimă informaţie, ştii că se fac pentru o perioadă de timp, este o îngheţare a unor conflicte şi reluarea lor după ce obiectivele naţionale sunt îndeplinite", a spus Roberta Anastase.

TITLURILE ZILEI

Anastase a arătat că se întreabă "când este corect, de exemplu, Crin Antonescu: în momentul în care îl numeşte pe Mihai Voicu înlocuitorul de drept al lui ca preşedinte al PNL sau când acuză fraudarea pensiilor".

"Fraudarea pensiilor aşa cum consideră dumnealui (Crin Antonescu - n.r.) dacă a fost făcută a fost făcută de un singur om, de Mihai Voicu, secretarul responsabil de numărarea voturilor puterii. E un dublu limbaj care de fapt ascunde un demers politicianist în defavoarea interesului ţării. Nu preşedintele Camerei Deputaţilor numără voturile şi asta o ştie orice parlamentar chiar dacă are o prezenţă de 1%", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebată dacă Sulfina Barbu ar putea-o înlocui la şefia Camerei Deputaţilor, Anastase a precizat că Sulfina Barbu a spus foarte clar că nu s-a pus această problemă în niciun moment.

"Cred că a fost destul de clară şi colega mea Sulfina Barbu, eu ce să mai comentez? Sulfina a spus foarte clar că nu s-a pus această problemă în niciun moment", a mai afirmat aceasta.

Anastase a adăugat că este convinsă că există o şansă de deblocare a situaţiei din Camera Deputaţilor, având în vedere că săptămâna trecută toţi liderii grupurilor parlamentare au fost de acord să semneze un protocol care viza buna funcţionare a Camerei.

Întrebată dacă se intenţionează modificarea Regulamentului Camerei astfel încât deciziile care se iau în Biroul Permanent să se ia de către plen, Anastase a spus că există un set de principii care presupun modificarea Regulamentului, iar la solicitarea grupului PNL a fost introdusă "clarificarea momentelor în care este nevoie de cvorum".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, în plenul Camerelor reunite, că propune forţelor politice un moratoriu pentru deblocarea activităţii Parlamentului, el precizând că sunt necesare acţiuni ferme şi consecvente la nivelul Guvernului şi Legislativului în următoarele 30-45 de zile.

El a spus că insistă ca partidele să realizeze acest moratoriu pe termen limitat, pentru realizarea intereselor naţionale.

"Decizia stă în mâinile dumneavoastră", le-a spus preşedintele parlamentarilor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că mesajul transmis de preşedintele Traian Băsescu în Parlament a fost acela de schimbare a Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Ponta a spus că mesajul principal al preşedintelui, care a propus partidelor parlamentare un moratoriu pentru 30-45 de zile, s-a adresat în principal partidelor din arcul guvernamental, care au fost prezente în plen, şi nu opoziţiei. "Este un mesaj pe care noi, opoziţia, îl dăm de peste o lună, anume că trebuie să înceteze acest război pornit de putere împotriva opoziţiei şi că trebuie să avem din nou dialog constituţional între putere şi opoziţie", a afirmat el.

Ponta a precizat că PSD este dispus oricând să participe la lucrările Camerei Deputaţilor şi să accepte moratoriul propus de Băsescu, sub condiţia înlocuirii Robertei Anastase de la preşedinţia Camerei.

Preşedintele PNL Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că şeful statului nu le propune partidelor parlamentare un armistiţiu, ci ca opoziţia să demisioneze de la obligaţiile sale şi să voteze "orbeşte" măsurile "absurde" ale Guvernului.

De asemenea, Antonescu a precizat că orice discuţie serioasă pentru rezolvarea problemelor României, între partidele parlamentare, trebuie să pornească de la premisa plecării guvernului Boc, iar atunci când e vorba de funcţionarea normală a Camerei Deputaţilor discuţia trebuie să plece din punctul în care "preşedintele acestei Camere, Roberta Anastase, se retrage".

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat pesimist în legătură cu faptul că liderii opoziţiei vor înţelege să slujească interesului naţional, a declarat, marţi seară, liderul PDL Adriean Videanu, după întâlnirea de la Cotroceni dintre şeful statului, Emil Boc, Roberta Anastase şi Vasile Blaga.

Videanu a precizat că subiectul discuţiei de la Cotroceni au fost priorităţile României până la sfârşitul acestui an în ideea servicii interesului naţional şi a spus că PDL solicită partidelor de opoziţie să nu blocheze activitatea Parlamentului.

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, marţi seară, după întâlnirea reprezentanţilor PDL cu Traian Băsescu, de la Cotroceni, că nu Roberta Anastase este, în momentul de faţă, prioritatea României, răspunzând astfel unei întrebări privind retragerea sprijinului preşedintelui Camerei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici