Răspunsul lui Rogozin la acuzaţiile lui Traian Băsescu privind consumul de alcool: Mă întreb câte pahare a băut Băsescu înainte de a închide spaţiul aerian pentru avionul nostru

"Mă întreb câte pahare a băut (Traian) Băsescu" înainte de a închide spaţiul aerian pentru "avionul nostru", a scris luni vicepremierul rus Dmitri Rogozin pe Twitter, ca răspuns la acuzaţiile preşedintelui român.

30286 afişări
Imaginea articolului Răspunsul lui Rogozin la acuzaţiile lui Traian Băsescu privind consumul de alcool: Mă întreb câte pahare a băut Băsescu înainte de a închide spaţiul aerian pentru avionul nostru

Dmitri Rogozin (Imagine: EPA/Mediafax Foto)

"Mă întreb câte pahare a golit Băsescu pentru a prinde curaj să închidă spaţiul aerian pentru avionul nostru", a scris Rogozin pe contul său de Twitter, după ce preşedintele român a declarat duminică la Timişoara că trebuie aflat mai întâi câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă asemenea declaraţii, referindu-se la atacurile vicepremierului rus Dmitri Rogozin la adresa României.

"La astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia", a declarat pentru opiniatimisoarei.ro preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a adăugat că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a anunţat sâmbătă că a revenit la Moscova, din Republica Moldova, în pofida faptului că avionul său a fost obligat de către avioane ucrainene de interceptare să se se întoarcă din drum, la Chişinău, potrivit agenţiei ruse Itar-Tass.

"Avioane ucrainene de interceptare au obligat avionul nostru să se întoarcă din drum", a scris vicepremierul rus într-un mesaj postat pe Twitter.

Câteva minute mai târziu, Rogozin a continuat, în alt mesaj, "dar industria apărării are propriile trasee. Am ajuns la Moscova. Iar junta (de la Kiev) a rămas în urmă".

Pentru a-şi demonstra afirmaţiile, Rogozin a postat o fotografie în care apare în faţa clădirii Aeroportului Domodedova de la Moscova.

Ambasada Rusiei la Chişinău a declarat pentru agenţia Itar-Tass că Rogozin probabil că a călătorit către Rusia cu un "zbor obişnuit" şi că nu se afla în avionul interceptat în spaţiul aerian al Ucrainei.

Anterior vicepremierul rus Dmitri Rogozin a acuzat România că nu i-a permis avionului său, la solicitarea Statelor Unite, să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc, în drum dinspre regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde a participat vineri la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziştilor.

"La solicitarea Statelor Unite, România şi-a închis spaţiul aerian pentru avionul meu. Ucraina nu-mi permite să trec", afirma vicepremierul rus într-un mesaj postat sâmbătă pe Twitter, din Transnistria.

"Data viitoare voi zbura la bordul unui (bombardier strategic de tip) Tu-160", adăuga Rogozin, subliniind că sancţiunile nu-l vor determina să-şi anuleze viitoare vizite la Tiraspol, capitala regiunii separatiste moldovene Transnistria.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici