SCANDAL între ALDE şi PSD, la Alba: Un Dragnea al politicii din Alba, poate un pic mai viclean

„Pe domnul Dârzu eu îl cataloghez ca un Dragnea al politicii judeţului Alba, poate un pic mai viclean”, a spus, vineri, preşedintele ALDE Alba, Ioan Lazăr, despre şeful social-democraţilor din judeţ. Lazăr îl acuză pe Dârzu că, din cauza lui, în Alba nu funcţionează Coaliţia.

1529 afișări
Imaginea articolului SCANDAL între ALDE şi PSD, la Alba: Un Dragnea al politicii din Alba, poate un pic mai viclean

SCANDAL între ALDE şi PSD, la Alba: Un Dragnea al politicii din Alba, poate un pic mai viclean

În ciuda protocoalelor încheiate la Bucureşti, liderii PSD şi ALDE nu pot colabora la Alba, iar liderul alianţei îl învinuieşte pentru această situaţie pe preşedintele PSD, Ioan Dârzu, pe care îl compară cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea, „dar mai viclean”.

„Pe domnul Dârzu eu îl cataloghez ca un Dragnea al politicii judeţului Alba, poate un pic mai viclean decât Dragnea. Nu l-am cunoscut personal pe domnul Dragnea, dar îl cunosc destul de bine pe acest Dragnea al judeţului Alba, care vrea controlul total al tuturor instituţiilor statului din judeţul Alba. Crede că i se cuvine absolut tot, să aibă el şefi în toate instituţiile, să îi poată chema la ordine, la instruiri, la tot felul de discuţii pe toţi şefii din instituţii, indiferent de la ce partid provin. El suferă de putere, de viclenie, are o boală mai des întâlnită la unii politicieni, aceea de tăiere a panglicilor, de a ieşi în evidenţă cu tăiatul panglicilor, cu promovări, că în rest nu este în stare de nimic. Nu face absolut nimic în Parlamentul României şi îi minte cu neruşinare pe fermieri”, a declarat Lazăr.

TITLURILE ZILEI

Nu este pentru prima dată când liderul ALDE Alba îşi declară public nemulţumirea faţă de modul în care funcţionează Coaliţia la nivel local. Înainte de alegerile europarlamentare acesta a spus că social-democraţii au uitat încă de la început că sunt la guvernare cu ALDE şi îşi amintesc că sunt colegi doar când au nevoie de voturi.

„Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăştia să conducă judeţul, că ne-am dat dracu”, a spus, la acea dată, Ioan Lazăr.

Taguri:
alde,
psd,
alba

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici