Scandalul revocării lui Dragnea. Liberalii anunţă care sunt acţiunile politice, dacă liderul PSD şi Iordache vor prezida şedinţele

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că liberalii vor boicota şedinţele de plen până când Liviu Dragnea şi Florin Iordache vor fi revocaţi din funcţiile de conducere ale Camerei Deputaţilor. El a anunţat că luni, în plen, PNL va continua demersul de revocare a celor doi.

3321 afișări
Imaginea articolului Scandalul revocării lui Dragnea. Liberalii anunţă care sunt acţiunile politice, dacă liderul PSD şi Iordache vor prezida şedinţele

Vom boicota şedinţele de plen până la revocarea lui Dragnea şi Iordache

„Vom boicota toate şedinţele de plen care vor fi conduse de Liviu Dragnea şi Florin Iordache pentru că ei în acest moment comit un abuz. Asta înseamnă că trebuie finalizată procedura de revocare a celor doi care ocupă funcţii de conducere la Camera Deputaţilor. (...) Nu vom participa la şedinţele respective, asta înseamnă boicot. Noi credem că până la discutarea şi dezbaterea proiectului de lege a bugetului de stat şi a Legii pensiilor se va finaliza procedura de revocare a celor doi din funcţii”, a declarat Ionel Dancă, în Parlament.

TITLURILE ZILEI

Liberalul a afirmat că în prezent Liviu Dragnea şi Florin Iordache nu mai pot conduce şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor, fiind propuşi pentru revocare.

„În acest moment atât Liviu Dragnea, cât şi Florin Iordache au pe ordinea de zi votată ieri în şedinţa Camerei Deputaţilor două cereri de revocare din funcţiile pe care le deţin la conducerea Camerei Deputaţilor. Această procedură trebuie finalizată prin vot final în următoarea şedinţă de plen. Atât timp cât pe ordinea de zi vor fi aceste cereri de revocare votate ieri, atât Liviu Dragnea cât şi Florin Iordache nu pot conduce şedinţele Camerei Deputaţilor. Practic în acest moment Liviu Dragnea şi Florin Iordache nu mai pot ocupa funcţii de conducere în ceea ce priveşte şedinţele Camerei Deputaţilor”, a adăugat Dancă.

Întrebat ce se va întâmpla dacă şi PSD va cere revocarea vicepreşedintelui liberal al Camerei Deputaţilor, Ionel Dancă a afirmat că „va trebui respectat regulamentul” şi că „se va ajunge la un impas”.

De asemenea, purtătorul de cuvând al PNL a a explicat de ce şedinţa de plen de miercuri a fost legitimă.

„A fost o şedinţă regulamentară pentru că a fost propusă o cerere de revocare a vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor Florin Iordache, care asigura la acel moment preşedinţia şedinţei de plen şi există un articol al regulamentului Camerei Deputaţilor ca în momentul în care există această cerere de revocare nu mai poate conduce şedinţa de plen persoana care face obiectul acelei cereri de revocare. Automat un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor trebuie să preia conducerea şedinţei, ceea ce s-a întâmplat. Este în acord cu litera şi spiritul regulamentului Camerei Deputaţilor. Abuzul a fost al lui Florin Iordache care s-a legat pur şi simplu de scaun şi a refuzat să părăsească scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, de a lăsa locul pentru a fi preluat în mod legitim, respectiv vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din PNL”, a conchis Dancă.

Liberalul a fost întrebat şi de regulamentul Camerei Deputaţilor, care prevede că preşedintele acesteia poate fi revocat la solicitarea liderului de grup parlamentar care l-a ales în funcţie.

Există două situaţii diferite. Una vizează retragerea sprijinului politic din partea grupului parlamentar care l-a propus în funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor pe Liviu Dragnea, dar acest lucru nu a fost invocat ieri în şedinţa Camerei Deputaţilor. Ceea ce a invocat grupul parlamentar al PNL este o încălcare a Constituţiei, pe care preşedintele Camerei Deputaţilor a comis-o în moment în care a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului după protestele din 10 august. Au trecut câteva luni. Propunerea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor este în Biroul permanent de mai bine de o lună şi în acest moment am recurs la procedura de revocare a lui din funcţie potrivit regulamentului. Nu are legătură cu retragerea sprijinului din partea grupului parlamentar. Pentru motive de încălcarea Constituţiei un astfel de proiect de hotărâre este regulamentar. Vă amintesc precedentul din 2012, cu Roberta Anastase, situaţie în care s-a întâmplat acelaşi lucru”, a fost răspunsul lui Ionel Dancă.

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a cerut, miercuri dimineaţă, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ. De asemenea, ea a cerut şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte.

”Astăzi (miercuri - n.r.) vă solicităm ca pe ordinea de zi de plen două solicitări de revocare a dlui. vicepreşedinte Florin Iordache şi a dlui. preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. De asemenea, prima solicitare pe care v-o fac şi vă rog să ţineţi cont de succesiunea solicitărilor de procedură şi în felul acesta să le supuneţi votului”, a cerut Raluca Turcan, deputat PNL.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat, miercuri, că cererea Opoziţiei privind revocarea din funcţie a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte ai Camerei Deputaţilor,. Liviu Dragnea şi a sa, nu este regulamentară, acuzând iniţiatorii de deficienţe în a înţelege regulamentul.

Şi preşedintele Camerei Deputaţilor a acuzat, miercuri, că şeful statului Klaus Iohannis s-ar afla în spatele acţiunii din Parlament, spunând că Opoziţia, "după stilul lui Iohannis", vrea să ia cu japca Parlamentul. Dragnea mai spune că nu se întâmplă nimic fără ştirea preşedintelui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici