Şedinţa BPN al PSD a început la Palatul Parlamentului/ Întâlnire între contestatarii lui Dragnea, înainte de reuniune

O parte din contestatarii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-au reunit, luni, la Parlament, într-o şedinţă în format restrâns înainte de reuniunea Biroului Permanent Naţional al partidului, în timp ce Liviu Dragnea discută în biroul său cu o parte dintre susţinătorii săi.

3046 afișări
Imaginea articolului Şedinţa BPN al PSD a început la Palatul Parlamentului/ Întâlnire între contestatarii lui Dragnea, înainte de reuniune

Întâlnire între contestatarii lui Dragnea, înainte de şedinţa BPN al PSD

UPDATE 11.30  Şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD a început, luni, la Palatul Parlamentui, prima după ce în CExN al PSD a fost dat vot de încredere lui Liviu Dragnea, la aceasta participând şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea.

Înaintea şedinţei liderul PSD Liviu Dragnea, întrebat dacă urmează revocări, a spus că nu.

”Ce am avut de spus, am spus în CEx, eu nu mă schimb”, a afirmat Liviu Dragnea.

TITLURILE ZILEI

La BPN al PSD participă premierul Viorica Dăncilă care este şi preşedinte executiv al partidului, precum şi ministrul de Interne, Carmen Dan.

De asemenea, la şedinţă sunt prezenţi şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al partidului, cum ar fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, primarul sectorului 3 Robert Negoiţă sau secretarul general al PSD, Marian Neacşu.

Firea, despre cei care nu au mai susţinut scrisoarea din PSD: Am fost suprinsă, dar asta e viaţa

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, luni, că a fost surprinsă de faptul că unii colegi din conducerea PSD care, deşi au semnat scrisoarea privind starea partidului, au renunţat la a mai susţine documentul în timpul şedinţei CEx al PSD.

"Au fost 25 de semnături pe declaraţia comună privind starea PSD. La întâlnirea de dimineaţă, înaintea CEx-ului am fost 17. În şedinţă am rămas 11, pentru că a fost şi o abţinere. (...) Eu cred că, înainte de orice, trebuie să fim demni. Sunt convinsă că şi dl. preşedinte Dragnea a apreciat demnitatea celor care au dus demersul la capăt şi nu cred că a avut o impresie foarte bună faţă de cei care, din anumite motive, nu l-au mai susţinut cu fermitate. Normal că am fost suprinsă, dar asta e viaţa politică", a declarat Gabriela Firea.

Ea a mai spus că a fost important că nu a mai fost unanimitate.

”Ne-am ascultat unii pe alţii. Pentru prima dată nu a mai fost unanimitate. Cred că pentru o formaţiune politică este bine din când în când să nu mai fie unanimitate, pentru că pe alte vremuri era unanimitate. Mi-aduc aminte că înainte de 1989, dacă aveai rude în strainătate sai aveai bunici sau străbunici cu stare erai imediat etichetat că eşti împotriva ordinii fireşti. Eu sper să nu se ajungă niciodată la aşa ceva şi să se accepte şi puncte de vedere care nu sunt chiar aşa de fidele şi chiar atât de exacte cu ceea ce se spune la nivel de conducere”, a mai spus primarul Capitalei.

O parte din contestatarii preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-au reunit, luni, la Parlament, într-o şedinţă în format restrâns înainte de reuniunea Biroului Permanent Naţional al partidului, în timp ce Liviu Dragnea discută în biroul său cu o parte dintre susţinătorii săi.

Subiectul dezbaterii în şedinţa BPN al PSD de luni va fi referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

Vineri a avut loc Comitetul Executiv Naţional al PSD, în care s-a supus la vot continuitatea sprijinului oferit pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Doar opt social-democraţi din CexN au votat împotriva susţinerii lui Liviu Dragnea, în timp ce 56 au votat pentru susţinere. Conducerea lărgită a PSD a dezbătut, vineri, "Declaraţia privind Starea Partidului Social Democrat", într-o şedinţă care a durat peste opt ore.


ŞTIREA INIŢIALĂ

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, vicepreşedintele PSD Adrian Ţuţuianu şi preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, discută, la ora transmiterii acestei ştiri, în Parlament, într-un birou apropiat de sala de şedinţe în care se va desfăşura, de la 11.30, şedinţa BPN al PSD.

Cei patru sunt fie semnatari, fie susţinători publici ai scrisorii în care s-a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al PSD.

La întâlnirea contestatarilor lui Dragnea participă şi preşedintele organizaţiei de tineret a PSD, Gabriel Petrea, care la CExN de vineri s-a abţinut la votul de încredere acordat pentru preşedintele partidului.

În paralel, preşedintele PSD Liviu Dragnea discută în biroul său de preşedinte al Camerei Deputaţilor cu vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, şi liderul PSD din Camera Deputaţilor, Vasile Suciu.

Biroul Permanent Naţional al PSD se va reuni, luni, de la ora 11.30 la Parlament, în prima şedinţă după ce în CEx al PSD a fost dat vot de încredere lui Liviu Dragnea, potrivit unui anunţ oficial al formaţiunii.

La BPN al PSD va participa şi premierul Viorica Dăncilă care este şi preşedinte executiv al partidului, dar şi contestatarii liderului social-democrat, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

La şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional al PSD vor fi prezenţi şi social-democraţii care au iniţiat şi semnat declaraţia prin care au solicitat demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al partidului, cum ar fi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepremierul Paul Stănescu, primarul sectorului 3 Robert Negoiţă sau secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au precizat sursele politice, pentru MEDIAFAX.

Aceleaşi surse au adăugat că subiectul dezbaterii în şedinţa BPN al PSD de luni va fi referendumul pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, care se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

În contextul referendumului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la finalul şedinţei CEx de vineri seară, că discuţiile şi acţiunile legate de o remaniere guvernamentală a miniştrilor din Cabinetului Dăncilă vor fi amânate după data de 7 octombrie.

"În ceea ce priveşte remanierea, i-am consultat pe colegii mei când cred că este bine să fie făcută şi aproape în unanimitate au zis după referendum. Oricum, doamna prim-ministru începuse o evaluare miniştrilor, care este în desfăşurare şi după referendum vom avea un Comitet Executiv Naţional, care va hotărî cine din partea Partidului Social sau pe locurile Partidului Social Democrat cine va mai rămâne în Guvern, cine nu", a declarat Dragnea, vineri seară, la încheierea şedinţei CExN.

Liderul PSD a adăugat că de acum încolo o calitate obligatorie a fiecărui ministru din Guvernul Dăncilă va fi "buna comunicare", lucru care va fi o condiţie pentru rămânerea în Executiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici