Şedinţă comună cu liderii PE, la Palatul Victoria | Dăncilă: România, pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE/ Tajani: Drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, printre priorităţi

Premierul Viorica Dăncilă i-a dat asigurări, miercuri, preşedintelui PE, Antonio Tajani, că România este pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE, atât în ceea ce priveşte pregătirea organizatorică şi logistică, cât şi în ceea ce priveşte programul preşedinţiei rotative.

379 afișări
Imaginea articolului Şedinţă comună cu liderii PE, la Palatul Victoria | Dăncilă: România, pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE/ Tajani: Drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, printre priorităţi

Sedinţă comună cu liderii PE, la Palatul Victoria | Dăncilă: România, pregătită pentru a prelua preşedinţia Consiliului UE/ Tajani: Drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, printre priorităţi

”L-am asigurat pe pe dl. preşedinte Antonio Tajani că suntem pregătiţi pentru preluarea preşedinţiei (Consiliului UE - n.r.), că ne aflăm în grafic atât în ceea ce priveşte pregătirea organizatorică şi logistică, cât şi în ceea ce priveşte programul preşedinţiei Consiliului UE. Programul îl vom adopta, forma finală, în scurt timp în Parlamentul României. L-am asigurat că România îşi propune să aibă o preşedinţie ambiţioasă, dar şi realistă. Spun ambiţioasă= pentru că ne dorim să dăm un răspuns pozitiv la provocările existenmte la nivel european, că ne propunem să soluţionăm cât mai multe dosare aflate pe masa de lucru a preşedinţiei, dar în acelaşi timp realistă pentru că acest lucru şi multe dintre provocări nu depind numai de România, ci depind de un acord politic, de o codecizie între instituţiile europene”, a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul declaraţiei de presă pe care a susţinut-o alături de preşedintele Parlamentului European, Antonia Tajani.

TITLURILE ZILEI

Ea a mai spus că printre temele abordate s-au numărat Brexit şi viitorul Uniunii Europene post-Brexit.

”Am evidenţiat faptul că România va fi un mediator imparţial şi facilitator de consens. România va avea o mare deschidere către dialog, către cooperare cu instituţiile europene, către o cooperare constructivă cu toate grupurile politice. Trebuie să dăm un răspuns pe care îl aşteaptă cetăţenii europeni, pliat pe realitatea europeană, răspunsulri care să unească şi nu să dividă Europa”, a adăugat premierul Viorica Dăncilă.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a afirmat că printre temele de discuţie s-au numărat şi priorităţile Parlamentului European, printre care drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie.

”Un alt subiect foarte important pentru noi, iar aici am solicitat colaborarea Guvernului român pentru a obţine o soluţie pozitivă. Este vorba despre migraţie, mai ales despre pachetul cu cele şapte propuneri, care conţine şi reformarea regulilor de la Dublin. Parlamentul a adoptat un text legislativ. Acum ne dorim ca şi Consiliul să poată accepta propunerile noastre, chiar dacă va fi vorba de un compromis”, a mai spus Tajani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici