Senatul a adoptat tacit două majorări ale punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017

Senatul a adoptat tacit luni două propuneri legislative, una care prevede majorarea până la 1.072 de lei a punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017 şi la peste 1.200 de lei de la 1 iulie 2017, iar cealaltă majorarea pensiilor celor care au lucrat în CAP-uri.

43246 afișări
Imaginea articolului Senatul a adoptat tacit două majorări ale punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017

Senatul a adoptat tacit două majorări ale punctului de pensie începând cu 1 ianuarie 2017

Prima propunere, iniţiată de mai mulţi parlamentari, în majoritate de la PSD, prevede că valoarea punctului de pensie să nu fie mai mică decât 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017.

Câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost de 2.681 lei, iar valoarea punctului de pensie de 871,7 lei. Dacă s-ar menţine acelaşi nivel, atunci punctul de pensie s-ar majora la 1.072 de lei de la 1 ianuarie 2017 şi la 1.206 de lei de la 1 iulie 2017.

TITLURILE ZILEI

Cealaltă iniţiativă prevede majorarea pensiilor celor care au lucrat la CAP, Haralambie Vochiţoiu, unul dintre iniţiatori, susţinând că este "treaba guvernului" să caute soluţii pentru acest lucru.

Potrivit propunerii de modificare a Legii nr.263 privind sistemul unitar de pensii publice, pensiile foştilor membri ai cooperativelor agricole din agricultură se majorează la 500 de lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale.

''Trebuie să votăm acest proiect de lege atât de necesar celor care la ora asta au doar 350 de lei pensie. 500 de lei oricum este insuficient, dar anticipez corul de bocitoare din Ministerul de Finanţe, care ne va spune că nu sunt bani. (...) Aş prefera să nu mai auzim încă o dată că nu se poate. Guvernul trebuie să caute soluţii pentru aceşti români care au lucrat în agricultură şi au contribuit de-a lungul vieţii lor la construcţia acestei ţări'', a declarat în timpul dezbaterilor de la Comisia de muncă Haralambie Vochiţoiu.

Ambele propuneri legislative aveau rapoarte de admitere din partea comisiilor de specialitate. Pentru ambele proiecte termenul de adoptare tacită a fost împlinit pe 2 noiembrie 2016.

Proiectele vor merge la Camera Deputaţilor, care le va dezbate în calitate de for decizional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici