Senatul a aprobat procedură de urgenţă pentru dezbaterea Legii salarizării unitare/ Avizele, cerute în termen de şapte zile

Plenul Senatului a aprobat, marţi, procedura de urgenţă pentru proiectul Legii salarizării unitare, liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae, afirmând că propunerea legislativă este în dezbatere publică de câteva luni, chiar dacă a fost depusă, formal, în Parlament, săptămâna trecută.

1848 afișări
Imaginea articolului Senatul a aprobat procedură de urgenţă pentru dezbaterea Legii salarizării unitare/ Avizele, cerute în termen de şapte zile

Senatul cere avizele pe Legea Salarizării unitare în termen de şapte zile

”Este propunerea legislativă arhicunoscută, numită şi Legea salarizării unitare în sistem bugetar. Ea este de câteva luni în dezbatere publică, a fost depusă acum o săptămână în mod formal. Vă solicit adoptarea procedurii de urgenţă, ceea ce permite simplificarea şi urgentarea procedurilor, având în vedere că o bună parte din dezbateri în spaţiul public s-au făcut. Nu are rost să prelungim în mod nejustificat o astfel de dezbatere, înainte de a intra în comisii. Unele dintre măsuri ar urma să intre în vigoare la 1 iulie 2017”, a cerut Şerban Nicolae.

Solicitarea a provocat reacţia Opoziţiei.

”Noi credem că ar trebui să respingem această propunere. Credem că acest proiect trebuie să stea cât mai mult în Parlament, cel puţin în procedură normală, astfel încât să avem dezbateri reale pe marginea lui”, a spus senatorul USR Florina Presadă.

”Ştiu că a stat în dezbatere publică la sediul PSD şi aţi dat un email la dispoziţie. Dacă la dvs. s-a putut să se primească amendamente, cred că de bun simţ ar fi să avem o procedură de dezbatere cât mai amplă şi cât mai serioasă în Parlament, ca să nu dăm vreun rasol, aşa cum ne aşteptăm. V-aş ruga să ne gândim la modul foarte serios dacă ne mai putem permide şarada asta - aruncăm proiectul în Parlament, facem repede dezbatere, de fapt nu o facem şi ieşim cu un proiect care este deja sortit eşecului”, a spus şi senatorul PNL Alina Gorghiu.

”Cred că ar fi o mare eroare să discutăm în procedură de urgenţă Legea salarizării (...) Eu v-aş propune pentru a implica toţi senatorii în dezbaterea acestei legi ca toate comisiile să dea aviz, indiferent care principalul obiect de activitate. Nu râdeţi domnilor! Altfel v-aş putea propune să dezbatem articol cu articol în plen şi n-o să vă placă. În plus am observat că mergeţi pe principiul să mergem cu mare viteză şi cu nebăgare de seamă. Discutăm de legea salarizării şi eu propun ca această lege să meargă în procedură normală cu avizare de la toate comisiile, inclusiv comisiile de dezvoltare strategie economică, spre exemplu”, a spus şi senatorul PMP, Traian Băsescu.

În replică, Şerban Nicolae a afirmat că prevederile propunerii legislative sunt deja cunoscute de parlamentari.

”Faptul că o asemenea propunere legislativă nu mai e anunţată de preşedintele României de la Palatul Cotroceni eu spun că e un lucru bun, pentru că totuşi Parlamentul este unica autoritate legiutoare a ţării. Pe de altă parte eu constat, din luările de cuvânt, că avem colegi foarte bine informaţi şi foarte în temă cu această propunere legislativă, ba chiar se fac predicţii în legătură cu ineficienţa sau inaplicabilitatea ei, ceea ce înseamnă că se susţine afirmaţia mea că aveţi cunoştiinţă de această propunere, că aţi aprofundat-o şi că suntem gata pentru a o putea dezbate în Parlament”, a apreciat Nicolae.

Supusă la vot, procedura de urgenţă a fost aprobată cu 69 de voturi ”pentru” şi 34 ”împotrivă”.

Senatul cere avizele pe Legea Salarizării unitare în termen de şapte zile

Conducerea Senatului a cerut Guvernului, Consiliului Economic şi Social şi altor instituţii avize la Legea salarizării în şapte zile, pentru adoptatea ”în termenul asumat” a acestui proiect, în condiţiile în care termenul de avizare este de 30 de zile.

”Ca orice proiect de lege, înainte de a fi trimis la comisii, are nevoie de punctele de vedere ale Guvernului, Consiliului Economic şi Social, Consiliului Legislativ. Şi nu numai acestea. Sunt mai multe avize de care are nevoie. Termenul, în general, este de 30 de zile. Noi am solicitat azi de acolo de unde avem nevoie de aviz, în şapte zile să primim răspunsul”, a declarat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, după şedinţa Biroului Permanent.

El a precizat că săptămâna viitoare, după primirea acestor avize, proiectul va fi trimis avizare şi raport către comisiile Senatului.

”E clar că avem nevoie ca toţi colegii să parcurgă în linişte textul legii şi să aducă amendamente, dar sigur că este un termen asumat de PSD şi ALDE ca până la începutul semestrului al doilea să fie legea adoptată”, a adăugat Manda.

El a apreciat că termenul de adoptare a acestui act normativ în Senat până la sfârşitul lunii mai va fi respectat. Proiectul legii salarizării unitare a fost depus la Senat de ministrul Muncvii, Lia Olguţa Vasilescu, el fiind semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici