Senatul a respins proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte

Plenul Senatului a respins, luni, iniţiativa PNL prin care li se interzice persoanelor condamnate definitiv să candideze la funcţia de preşedinte al României, decizia fiind luată cu 60 de voturi pentru şi 30 împotrivă.

8186 afișări
Imaginea articolului Senatul a respins proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte

Senatul a respins proiectul care interzicea condamnaţilor să candideze la funcţia de preşedinte

Iniţiatorii, mai mulţi parlamentari PNL şi USR, consideră că, dată fiind decizia CCR care interzice persoanelor condamnate definitiv să facă parte din Guvern, este imperios necesar ca legislaţia română să aibă astfel de prevederi şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al României.

Comisia juridică din Senat a dat raport de respingere în şedinţa din 6 noiembrie 2017.

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

TITLURILE ZILEI

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici