Şerban Nicolae: STS nu mai are ce căuta în procesul electoral

Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declaraţiei pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare.

2443 afișări
Imaginea articolului Şerban Nicolae: STS nu mai are ce căuta în procesul electoral

Şerban Nicolae: STS nu mai are ce căuta în procesul electoral

„Singurul răspuns raţional este că o dată nu partidele fac anchete, cel mult noi putem să facem sesizări, dar cu certitudine va trebui să redefinim regulile de votare. Nu, nu am avut numărătoare paralelă. Îmi cereţi să îl întreb acum pe Liviu Dragnea de ce nu a realizat numărătoare paralelă? Habar nu am. În schimb, la alegerile următoare cu certitudine va trebui să eliminăm acele tablete cât se poate de dubioase. Poate au fost cu bună intenţie, dar rezultatele sunt cât se poate de dubioase”, a afirmat Şerban Nicolae, luni seară, la Antena 3.

TITLURILE ZILEI

Social-democratul a precizat că STS nu mai trebuie să fie implicat în procesul electoral iar acele tablete folosite în secţiile de votare la europarlamentarele din 26 mai ar trebui să dispară la următoarele alegeri.

„STS nu mai are ce să caute în procesul electoral. Am avut alegeri cu participare mult mai numeroasă, cu participarea a 10 milioane de români cu drept de vot la alegerile trecute şi nu a fost nevoie de niciun STS şi de intervenţia acestor discutabile tablete care ţin totul pe loc. Aş insista să revenim la formula cu angajamentul cu declaraţie pe proprie răspundere. Sub regimul sancţiunii penale nu pentru fals, ci pentru infracţiune electorală de vot multiplu, falsul şi uzul de fals devin infracţiuni concurente. Cel care vrea să voteze pe listă suplimentară să depună în scris hârtie, sub semnătură privată că nu a mai votat în altă parte în ziua respectivă. Şi să ştie că dacă va comite o fraudă, poate că cel pentru care o comite îşi va lua funcţia şi va fi foarte bine, dar cel care comite frauda merge la puşcărie”, a explicat Nicolae.

El a adăugat că există destule dovezi care chiar dacă sunt neoficiale indică faptul că la europarlamentare au existat fraude.

„Există suficiente dovezi deocamdată prezentate neoficial, dar categoric imbatabil, în legătură cu fraudele de la acest vot, cu 1,5 milioane de oameni care au votat pe listele suplimentare, cu comune care nu au văzut în viaţa lor cetăţean străin pe acolo şi s-au trezit cu autocare cu cetăţeni care mureau de dorinţa de a vota la secţia de votare din nu ştiu ce sat, ş.a.m.d. Nici pe listele de la Parlamentul European. Sunt că vreo 2.000 de procese verbale unde nu se închid cheile, nu se potrivesc cifrele. Aritmetica râde de cei care s-au jucat cu votul cetăţenilor, şi-au bătut joc de votul cetăţenilor. Eu nu pot să fac o plângere preventivă, să spun « vedeţi că deşi nu aţi constatat nimic, eu cred că veţi constata fraude». Atunci îi las să semneze, să închidă să îmi spună că totul e în regulă. BEC trebuie să îşi finalizeze procedura cu toate procesele verbale”, a completat liderul senatorilor PSD.

Nicolae a dat şi un exemplul unei persoane care a votat în Spania, dar atunci când i-au fost verificate datele din buletin s-a dovedit că acesta ar fi votat deja în Ialomiţa, precizând că acesta este un caz asupra căruia a fost depusă o plângere penală.

„Acesta este motivul pentru care nu se va întoarce rezultatul (faptul că europarlamentarii şi-au primit mandatele - n.r.). Chiar dacă se va constata o fraudă, vor fi sancţionaţi cei care au fraudat votul. Vă dau un exemplu la două secţii diferite şi avem plângere penală pe cazul unui cetăţean care a votat în Spania. Când s-a dus cu buletinul i s-a spus «păi, ai votat în Ialomiţa, acum două ore, la 3.500 km depărtare». Şi s-a făcut o plângere penală. Aşteptăm să vedem rezultatul”, a conchis Şerban Nicolae.

Potrivit rezultatelor finale prezentate de BEC, pe 3 iunie, la scrutinul din 26 mai PNL are 2.449.068 de voturi valabil exprimate şi a obţinut 10 mandate de europarlamentar, PSD are 2.040.765 de voturi valabil exprimate şi a obţinut 9 mandate de europarlamentar, Alianţa 2020 USR-PLUS are 2.028.236 de voturi valabil exprimate şi a obţinut 8 mandate.

Taguri:
psd,
sts,
vot

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici