Sesizarea lui Iohannis asupra modificărilor la Codul de procedură penală, dezbătută peste două luni de CCR - Mediafax

Sesizarea lui Iohannis asupra modificărilor la Codul de procedură penală, dezbătută peste două luni de CCR

Curtea Constituţională a României a stabilit dezbaterea pe 25 septembrie a sesizării de neconstituţionalitate depusă de şeful statului Klaus Iohannis asupra proiectului care modifică Codul de procedură penală, adoptat de Parlament, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

2914 afişări

Imaginea articolului Sesizarea lui Iohannis asupra modificărilor la Codul de procedură penală, dezbătută peste două luni de CCR

Sesizarea lui Iohannis asupra modificărilor la Codul de procedură penală, dezbătută peste două luni de CCR

De asemenea, judecătorii Curţii Constituţionale au fixat pentru 18 iulie termenul de dezbatere a sesizărilor formulate de PNL, USR şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în legătură cu iniţiativa care aduce modificări Codului de procedură penală,a completat Dorneanu.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marţi, o scrisoare Preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

 

Curtea Constituţională va discuta, joi, 12 iulie, obiecţia formulată de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit ordinii de zi a şedinţei, afişată pe site-ul instituţiei.

Pe 18 iunie, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală a fost adoptat de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 175 de voturi "pentru", 78 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CCR ,
CPP ,
IOHANNIS

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.