Sloganul pe care i l-a propus PNL ministrului Culturii, George Ivaşcu, la moţiunea simplă împotriva lui: „Luaţi micul cu muştar, să uitaţi de Centenar” - Mediafax

Sloganul pe care i l-a propus PNL ministrului Culturii, George Ivaşcu, la moţiunea simplă împotriva lui: „Luaţi micul cu muştar, să uitaţi de Centenar”

Cei mai mulţi dintre deputaţii PSD-ALDE prezenţi, luni, la moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, au preferat să socializeze cu colegii şi şi-au consultat telefoanele şi tabletele, opoziţia şi-a exprimat reproşurile în versuri, iar ministrul a ocolit presa la plecare.

733 afişări

Imaginea articolului Sloganul pe care i l-a propus PNL ministrului Culturii, George Ivaşcu, la moţiunea simplă împotriva lui: „Luaţi micul cu muştar, să uitaţi de Centenar”

Sloganul PNL pentru ministrul Culturii, George Ivaşcu: „Luaţi micul cu muştar, să uitaţi de Centenar”

Moţiunea simplă împotriva ministrului Culturii, George Ivaşcu, a fost dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, pe fondul unui absenteism masiv al deputaţilor. Dezbaterea a adus în plen aproximativ 130 de deputaţi, adică mai puţin de jumătate dintre ei.

În documentul dezbătut, intitulat „PSD îngroapă cultura chiar în anul celebrării Centenarului”, deputaţii din opoziţie îl acuză pe ministru, printre altele, de nerealizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia şi de faptul că operele lui Costantin Brâncuşi erau să fie distruse în totalitate şi Ivaşcu nu ia măsuri. „Conform statisticilor, România are rata cea mai mare de distrugere şi neglijare a patrimoniului din Europa, putându-ne compara cu ţările care sunt în stare de război!”, se arată în text.

 

Pe parcursul celor aproximativ 45 de minute în care ministrul a citit discursul de pe foaie, cvasi-majoritatea deputaţilor, atât din coaliţia PSD-ALDE, cât şi din opoziţie, au ales să citească pe tabletele personale şi au consultat hârtii parlamentare aduse de consilieri. Fostul premier Mihai Tudose chiar a făcut un mic tur printre băncile deputaţilor şi s-a întreţinut atât cu liberalii cât şi cu social-democraţii. Deputatul PNL Dumitru Oprea şi-a adus o carte din care a citit minute în şir. Liderul USR, Dan Barna, a stat aproape pe tot parcursul discursului lui Ivaşcu cu spatele la ministru şi a vorbit cu un coleg din USR.

O parte din deputaţi s-au plimbat cu telefonul la ureche prin plen, în timp ce alţii social-democrat au şuşotit aproape în permanenţă cu colegul de bancă, cu mâna la gură. La finalul discursului, Ivaşcu a primit aplauze anemice de la maximum 20 deputaţi PSD care au sesizat că ministrul şi-a încheiat alocuţiunea, restul fiind implicaţi în alte activităţi în timpul şedinţei.

Ivaşcu le-a spus deputaţilor că nu a politizat Centenarul - „Nu mi-am dorit un Centenar de sânga sau de dreapta” - şi că nu s-a implicat în manifestările de sărbătorire a momentului „deşi sunt un om de scenă şi un profesionist al spectacolului”.

Deputatul PSD Beatrice Tudor i-a acuzat pe liberali, de la tribuna plenului, că depăşesc „toate limitele bunului simţ” când folosesc numele lui Brâncuşi în lupta politică. „Cred că marele sculptor s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea că numele său şi operele sale sunt folosite pe post de muniţie politică”, a spus Tudor.

În replică, liberalii i-au transmis lui Ivaşcu un slogan.

„Domnule ministru, vă spun eu care este sloganul pe care îl vântură toţi cei care participă la nenumăratele manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Ar trebui să îl înregistraţi la OSIM: <Luaţi micul cu muştar, să uitaţi de Centenar>. Ăsta este sloganul care este vehiculat la ora actuală în toată România”, a spus deputatul PNL Gigel Ştirbu.

Deputatul PMP Emil Paşcan i s-a adresat şi el, lui Ivaşcu, tot în rime.

„Dragi colegi, încep cu două versuri: <Vai de-al nostru Centenar, numai jale şi amar>. Despre ce Centenar vorbim, oameni buni?”, a spus Paşcan.

Şedinţa s-a întrerupt fără ca ministrul să mai ia cuvântul, aşa cum se obişnuieşte la moţiunile simple pentru ca demnitarii să răspundă întrebărilor grupurilor parlamentare. Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Eugen Nicolicea, l-a sfătuit pe Ivaşcu să nu mai vină la pupitru pentru că opoziţia a creat „o atmosferă care nu ţine de parlamentarism” atunci când a cerut în moţiune demisia ministrului şi când a „confundat” moţiunea cu „întrebări, interpelări”.

„Dle ministru, vă dau un sfat, în calitate de coleg, să nu daţi niciun răspuns”, i s-a adresa Nicolicea lui Ivaşcu.

Ministrul Culturii, care s-a şters energic cu batista pe frunte în timpul şedinţei, nu a reacţionat.

„Nu ţineţi cont de sfatul lui Nicolicea!”, i-au strigat din bănci deputaţii PNL.

După închiderea dezbaterii, ministrul Culturii a ieşit pe o uşă laterală din plenul Camerei Deputaţilor şi i-a evitat, astfel, pe jurnaliştii care îl aşteptau afară la declaraţii.

În urma lui, deputaţii din opoziţie i-au strigat: „Du-te acasă!”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
IVAŞCU ,
CENTENAR ,
PNL

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.