Sorin Oprescu, în ultimul cuvânt din faţa instanţei: S-a căutat cu lumânarea aprinsă/ Trebuia să dispar

Magistraţii vor pronunţa o sentinţă în dosarul de corupţie al lui Sorin Oprescu în data de 13 mai, decizie care nu va fi definitivă. Fostul primar al Capitalei a declarat, luni, în faţa instanţei, în ultimul cuvânt, că dosarul a apărut pentru că el trebuia „să dispară”.

892 afișări
Imaginea articolului Sorin Oprescu, în ultimul cuvânt din faţa instanţei: S-a căutat cu lumânarea aprinsă/ Trebuia să dispar

Sorin Oprescu, în ultimul cuvânt din faţa instanţei: S-a căutat cu lumânarea aprinsă. Trebuia să dispar

„Doamna preşedinte, am în curând 68 de ani, sunt la apusul carierei. Am foarte mulţi tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de 3 ani şi jumătate. Să ţineţi seama, respectuos vă rog, de faptul că în viaţa mea am avut responsabilităţi unde am administrat bugete deosebite faţă de celelalte şi nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele. (...) Sper să analizaţi, să puneţi în balanţă lucrurile bune pe care le-am făcut şi lucrurile de care sunt acuzat, reţinând că în cei 68 de ani nu am avut nicio sancţiune legată de responsabilităţile pe care le-am avut. Cât am putut să fac pentru alegători, pentru bucureşteni, am făcut. Lumea va analiza”, a spus Sorin Oprescu, în ultimul cuvânt.

TITLURILE ZILEI

Totodată, fostul primar al Capitalei a mai precizat în faţa instanţei că dosarul a apărut pentru că el trebuia „să dispară”.

„Susţin că s-a căutat cu lumânarea aprinsă, s-a mers pe ideea unei provocări continue de flagrant. Comandantul Arestului Central „beciul domnesc” ştia cu 12 zile înainte că trebuie să vină Oprescu. Oprescu trebuia să dispară. Din ce motive, eu intuiesc, dar nu am probe”, a mai spus Oprescu.

Instanţa va pronunţa o decizie pe data de 13 mai. Decizia nu va fi definitivă.

Procurorul a cerut, luni, la ultimul termen din dosarul lui Sorin Oprescu de la Tribunalul Bucureşti, închisoare cu executare pentru fostul primar al Capitalei, lăsând la aprecierea instanţei limitele pedepsei.

În 20 noiembrie 2015, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Sorin Oprescu pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.

În aceeaşi cauză au fost judecaţi Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, fost director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Florin Şupeală, fost director adjunct al Centrului, Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, Ion Niţă şi Romeo Albu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

Anchetatorii susţin că, pe măsură ce alte persoane, sesizând activitatea grupului, au aderat la acesta în vederea obţinerii unor foloase materiale, în paralel cu demersurile liderului în vederea extinderii activităţii pentru mărirea mitei, structura şi funcţionalitatea grupului au suferit modificări, "culminând la finalul anului 2013 cu instalarea unui nou lider (şeful autorităţii publice locale executive), crearea unui eşalon de «secunzi» ai săi (o persoană de încredere şi fostul lider), dar şi a unui palier mai larg al factorilor de decizie necesari din alte instituţii".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici