Ştefănescu: Avem informaţii că vor fi chemaţi mai mulţi membri din conducere/ Lideri social-democraţi, la DNA cu documente în dosarul privind finanţările PSD

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu şi trezorierul Mircea Drăghici au fost la sediul DNA pentru a depune documente în dosarul ce vizează finanţările din partid, la intrare Ştefănescu declarând că ancheta procurorilor e abuzivă.

1995 afișări
Imaginea articolului Ştefănescu: Avem informaţii că vor fi chemaţi mai mulţi membri din conducere/ Lideri social-democraţi, la DNA cu documente în dosarul privind finanţările PSD

Codrin Ştefănescu şi Mircea Drăghici, la DNA cu documente în dosarul privind finanţările PSD. Foto: Hepta

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni, la ieşirea de la DNA, în privinţa dosarului referitor la cheltuielile făcute în PSD de trezorierul partidului Mirchea Drăghici, că unii lideri PSD s-ar putea prezenta la DNA în legătură cu acest dosar.

„Avem informaţii că vor fi chemaţi pe rând mai mulţi membri din conducerea PSD doar ca să confirmăm ceea ce am scris în această adresă către ei şi urmează ca în zilele următoare să luăm şi noi o decizie în ceea ce priveşte acest abuz. S-ar putea să facem nişte reclamaţii în sensul acesta. Este foarte posibili, ne vom însoţi şi cu avocaţii partidului pentru că aşa ceva este un precedent periculos pentru toate partidele politice şi pentru democraţia din România. (...) Urmează să luăm o decizie în zilele următoare privind acest abuz. S-ar putea să facem nişte reclamaţii în sensul acesta", a afirmat Codrin Ştefănescu.

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă va depune reclamaţii la Secţia pentru Investigaţii a Infracţiunilor din Justiţie, secretarul general PSD a spus că "este foarte posibil".

„Este foarte posibil, ne vom sfătui şi cu avocaţii partidului, pentru că aşa ceva este un precedent periculos pentru toate partidele politice în democraţia din România", a susţinut Codrin Ştefănescu la DNA.

Secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu şi trezorierul Mircea Drăghici s-au prezentat la sediul DNA, pentru a depune documente în dosarul ce vizează finanţările din partid, la intrare Ştefănescu declarând că ancheta procurorilor e abuzivă.

„Ne-au cerut nişte documente şi depun un răspuns. Mă duc personal să înregistrez răspunsul partidului cu documente. Le atrag atenţia că, potrivit articolului 25, alin. 3 din legea 334/2006 care spune că eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor a unui partid politic se hotărăsc de către organele de conducere ale acelui partid, potrivit statutului şi dispoziţiilor legale. Orice relaţie din interiorul unui partid politic cu privire la oportunitatea şi evidenţa cheltuielilor sau orice explicaţie cu privire la acestea intră în conflict atât cu legea cât şi cu principiile democraţiei. Ceea ce face DNA cu noi astăzi este pur şi simplu o hărţuire gigantică împotriva a celui mai mare partid politic din România şi a celui mai mare partid socialist din Europa. Ei ne-au cerut la Înalta Curte să li se aprobe o verificare integrală a partidului, cu tot, începând de la cotizaţia cu un leu sau de ce nu plătesc unii cotizaţie, dintre seniori, până la emiterea de carnete, de ce facem 350.000 de carnete în loc să facem 100.000 de carnete, ceea ce este unic, nu în Europa, în lume. Aşa ceva nu s-a mai cerut. DNA a solicitat şi din păcate a şi obţinut emiterea unui mandat de supraveghere pentru toate tranzacţiile financiare ale PSD", a declarat Codrin Ştefănescu pentru MEDIAFAX, înainte de a ajunge la sediul DNA.

Acesta a spus că PSD este deschis verificărilor din partea AEP şi Curtea de Conturi iar aceste instituţii au verificat cheltuielile PSD, neconstatând nereguli la formaţiunea politică.

„Acest mandat reprezintă o premieră absolută şi nedorită la nivel mondial. În statele civilizate se respectă pluripartitismul şi separaţia puterilor în stat. Noi ca partid politic, ca toate partidele politice, suntem verificaţi intens, constant, ca să nu zic non-stop, de către două instituţii, AEP şi Curtea de Conturi. Orice partid este obligat să dechidă uşile larg la aceste două instituţii să se lase verificaţi. AEP şi Curtea de Conturi nu s-au exprimat printr-un raport niciodată, ca urmare a unui control, că e ceva în neregulă la partid. În momentul în care găseşte ceva în neregulă, te amendează, îţi spune să modifici cheltuieli, îţi iau amendă, se anunţă printr-un raport. De obicei, ăştia când vin şi găsesc o chestie care n-a fost bine făcută îi învaţă pe contabilii partidului cum să îndrepte eroarea, sau ce trebuie să arate. Aşa se întâmplă într-o democraţie, dar oportunitatea de cheltuială aparţine conducerii oricărui partid politic", a afirmat secretarul general PSD.

Codrin Ştefănescu a precizat că ceea ce face DNA „este o hărţuire şi o vânătoare fără precedent". „Se vede cu ochiul liber. E abuzivă ancheta asta, felul în care se bagă în viaţa partidului. Vrem să fim ţară democratică avem partide politice. Eu nu aş vrea să se întâmple lucrul acesta niciunui partid. Este ilegal, abuziv, pe lângă Constituţie. Sigur că da. Toate sunt cu documente justificiative, dar oportunitarea cheltuielilor o decide partidului. Asta nu e treaba lor”, a spus Ştefănescu, în faţa sediului DNA.

Întrebat dacă este adevărat că şi-a cumpărat o vilă în Pipera cu banii din subvenţiile acordate PSD, Mircea Drăghici a spus că: „Sunt nişte minciuni absolut incredibile. Toate răspunsurile sunt acolo. Sunt nişte grozăvenii inimaginabile”.

Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală, în 2 aprilie, de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Mircea Drăghici este acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil, precizează sursa citată.

DNA mai arată că acest contract avea „un caracter simulat" pentru a-i permite lui Drăghici să folosească banii din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici