Stelian Ion (USR), despre amendamentele la Coduri: PSD-ALDE curăţă Parlamentul de dosare

Deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia specială pentru legile Justiţiei, a precizat, joi, referindu-se la amendamentele depuse la Codurile penale, că PSD-ALDE intenţionează să reconfigureze unele infracţiuni, scopul fiind acela de a „curăţa” Parlamentul de dosare.

409 afișări
Imaginea articolului Stelian Ion (USR), despre amendamentele la Coduri: PSD-ALDE curăţă Parlamentul de dosare

Stelian Ion (USR), despre amendamentele la Coduri: PSD-ALDE curăţă Parlamentul de dosare

„Ceea ce este cuprins în aceste propuneri legislative depăşeşte cu mult cadrul Directivei privind prezumţia de nevinovăţie. Se atacă practic instituţii importante din procedura penală, din Codul penal, se doreşte reconfigurarea unor infracţiuni, se intră pe procedurile de reglementare asupra probelor, asupra măsurilor preventive, arestării şi aşa mai departe. Dacă s-ar adopta aceste amendamente, s-ar curăţa de dosare nu doar întreg Parlamentul, dar cred că n-am mai avea de a face cu infracţiuni în România”, a spus Stelian Ion.

El a dat exemplul ALDE, care ar dori să modifice infracţiunea de măturie mincinoasă, dar fiind faptul că liderul său, Călin Popescu Tăriceanu, are un proces în care este acuzat exact de această infracţiune.

„Ieri (miercuri, n.r.) mi-a fost trimis un tabel în care s-au înserat noi amendamente la Codurile penale. Aceste propuneri sunt de o gravitate inimaginabilă. Dacă ar fi adoptate, practic s-ar închide foarte multe dosare. Nu ştiu câte dosare ar mai putea fi continuate pentru că se doreşte modificarea unor instituţii fundamentale din procedura penală cum a fi administraea probelor, măsurile preventive, arestarea. Sunt chestiuni pe Codul penal care sunt popuse de ALDE pe o infracţiune despre care ştim, datorită presei şi datorită comunicatelor pe care le-am primit, că domnul Tăriceanu este cercetat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă. Se doreşte modificarea, evident, a infracţiunii de mărturie mincinoasă”, a acuzat Stelian Ion.

El a spus că PSD-ALDE invocă Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie pentru a introduce aceste modificări.

„Se invocă o Directivă europeană ca şi cum noi din start am fi încălcat acea Directivă, deşi nu există niciun indiciu în acest sens, care vizează prezumţia de nevinovăţie. Pe marginea acestei Directive încearcă să facă nişte modificări fundamentale la Coduri”, a susţinut Stelian Ion.

PSD şi ALDE au propus introducerea unui amendament la Codul de procedură penală care interzice efectiv orice „comunicare publică” referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară, încălcarea acestei „obligaţii” fiind considerată infracţiune.

Textul amendamentului propus de PSD şi ALDE la Codul de procedură Penală are următorul conţinut: "În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorită̆ți publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune şi se pedepseşte, potrivit legii penale”.

Alt articol propus de PSD şi ALDE prevede că ”în cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracțiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracțiuni”.

Tot PSD şi ALDE propun ca audierea unei persoane să nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore.

Pe de altă parte, UDMR propune un articol care prevede că ”înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”.

Comisia pentru legile Justiţiei va începe de săptămâna viitoare, luni, dezbaterile privind modificarea Codurilor Penal şi de procedură Penală, scopul fiind transpunerea Directivei PE referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Această Directivă prevede că statele membre "se asigură" că persoanele suspectate şi acuzate "beneficiază" de prezumţia de nevinovăţie până la dovedirea vinovăţiei conform legii.

Directiva se aplică "persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale, în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracţiuni sau a unei presupuse infracţiuni până când hotărârea prin care se stabileşte că persoana respectivă a comis infracţiunea în cauză rămâne definitivă".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici