Suspendarea executării pedepsei pentru condamnaţii care au ucis la volan ar putea fi interzisă. Proiectul, depus la Senat

Senatorul PSD Robert Cazanciuc a depus la Senat un proiect legislativ pentru modificarea Codului Penal, în sensul interzicerii suspendării executării pedepsei pentru ucidere din culpă în condiţiile săvârşirii infracţiunii ca urmare a conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau fără permis.

2577 afișări
Imaginea articolului Suspendarea executării pedepsei pentru condamnaţii care au ucis la volan ar putea fi interzisă. Proiectul, depus la Senat

Suspendarea executării pedepsei pentru condamnaţii care au ucis la volan ar putea fi interzisă. Proiectul, depus la Senat

„ Codul Penal reglementează incriminarea faptelor ce constituie infracţiuni, în scopul protecţiei societăţii, prin prevenirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care nu se conformează. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reglementată de articolul 192, cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere reglementată de art. 335, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată de art. 336, arăt următoarele: În cazul unui concurs de infracţiuni realizat prin săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (art. 192 alin 2) şi cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. – în condiţiile alin. 1-3) ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată (art. 336 – în condiţiile alin. 1-3), legea permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere”, susţine Cazanciuc, în expunerea de motive.

TITLURILE ZILEI

Senatorul PSD propune completarea articolului 192 din Codul penal astfel: „ (4) Dacă fapta a fost săvârşită în condiţiile prevăzute de art. 335 alin. (1) – (3) sau de art. 336 alin. (1) – (3), nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei”.

Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, Robert Cazanciuc a înregistrat proiectul legislativ joi, de Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere.

Taguri:
omor,
legi,
cazanciuc

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici