Tăriceanu a anunţat când va începe să studieze cele 73 de volume din dosarul trimis Senatului de către DNA. Ziua în care i se va alătura şi avocatul

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi, la Parlament, că va începe miercuri, în lipsa avocatului, să studieze cele 73 de volume în cazul solicitării DNA de începere a urmăririi penale pe numele său.

540 afişări
Imaginea articolului Tăriceanu a anunţat când va începe să studieze cele 73 de volume din dosarul trimis Senatului de către DNA. Ziua în care i se va alătura şi avocatul

Tăriceanu a anunţat când va începe să studieze cele 73 de volume din dosarul trimis Senatului de către DNA

„Eu personal da. Avocatul meu nu poate veni, o să vină şi el cred că în ziua de vineri”, a declarat marţi, liderul Senatului, Călin Popesc Tăriceanu, întrebat dacă va merge miercuri să studieze documentele trimise de DNA la Senat.

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunţat marţi că studierea celor 73 de volume în cazul solicitării DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, va începe de miercuri şi va dura până luni, inclusiv.

DNA a anunţat, joi, că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pentru campania electorală.

Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în acre au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că nu ştie cum vor vota senatorii social-democraţi în privinţa solicitării DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, aceştia având ”personalitate”. El a mai spus că nu face bine nimănui o antepronunţare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici