Tăriceanu, despre dosarul de la Parchetul General: Mă bucur că trăiesc în ţara delaţiunii şi a dosarelor - Mediafax

Tăriceanu, despre dosarul de la Parchetul General: Mă bucur că trăiesc în ţara delaţiunii şi a dosarelor

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat, marţi, referitor la dosarul declinat de DNA la Parchetul General, bazat pe o plângere a unui medic german ce îl vizează pe şeful Senatului, că se bucură să trăiască în ţara dosarelor.

1516 afişări

Imaginea articolului Tăriceanu, despre dosarul de la Parchetul General: Mă bucur că trăiesc în ţara delaţiunii şi a dosarelor

Tăriceanu, despre dosarul de la Parchetul General: Mă bucur că trăiesc în ţara delaţiunii şi a dosarelor

"Detaliile pe care vi le dau sunt următoarele: Mă bucur că trăiesc în această Românie care devine ţara delaţiunii şi a dosarelor, după cum se dovedeşte", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Întrebat dacă a fost anunţat de dosar, Tăriceanu a spus: "Nu am fost anunţat şi nu am alt comentariu de făcut".

Este vorba despre o cauză înregistrată pe rolul DNA, declinată de Direcţie la Parchetul General, care se referă la fals în declaraţii.

 

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri depuse la sfârşitul anului trecut de medicul german Vladimir Atanasie Marinescu, pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, care susţine că, în calitate de deputat liberal, acesta şi-ar fi falsificat declaraţia de avere pentru 2011, omiţând să treacă un concediu în Turcia din 2010, care ar fi fost oferit de către Daniel (fost videpreşedinte ASF) şi Doina Tudor (fost senator).

Medicul susţine că ar fi avut o legătură de prietenie cu familia Tudor, context în care ar fi avut acces la aceste informaţii.

La acest moment se fac investigaţii pentru a verifica dacă acuzaţiile sunt reale.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TARICEANU ,
JUSTITIE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.