Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aştept cu mare curiozitate următorul raport

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că persoanele care întocmesc raportul MCV cu privire la România "au simpatii şi sunt supuşi greşelii", precizând că "MCV-ul nu e Dumnezeul pe pământ". Acesta a adăugat că aşteaptă cu mare curiozitate următorul raport.

415 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aştept cu mare curiozitate următorul raport

Tăriceanu: MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ. Aştept cu mare curiozitate următorul raport

"De când raportul MCV ne indică faptul că România face progrese şi atâta timp cât a ţinut o tăcere nejustificată, nu aş spune o tăcerea suspectă, dar care nu e înregulă, cu ce s-a întâmplat în justiţie, la DNA. Daţi-mi voie să vă spun că nu cred că raportul MCV poate să ignore aceste probleme. În Bulgaria nu s-a făcut nimic de 11 ani. Dar nimic. Au în continuare MCV. În Bulgaria nu se vorbeşte despre nimic, nu există parlamentari care să ducă discuţii la Parlamentul European. Ei bine România nu e premiată pentru lucru acesta, cu toate că a făcut nişte eforturi. ", a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, marţi seară la Digi 24.

TITLURILE ZILEI

Acesta a mai spus că aşteaptă cu foarte mare curiozitate următorul raport MCV, care va include şi avizele Comisiei de la Veneţia cu criticile şi recomandările pe Legile justiţiei şi Codurile Penale. Liderul ALDE a adăugat că există în permanenţă greşeli şi dezinformări transmise către oficialii europeni, iar aceştia sunt şi ei supuşi greşelii şi au simpatii politice.

"Aştept raportul MCV cu mare, mare curiozitate şi mă bucură că domnul Timmermans a început să achieseze la aceste lucru. Am cerut la Bruxelles cine sunt experţii care dau informaţii din ţară. Şi nu am primit nimic. Opacitate totală. Nu te poţi informa numai dintr-o parte. Sunt permanent greşeli şi dezinformări. Am avut nu demult o discuţie cu ministrul Justişiei, despre unul de procurori de rang înalt care a dezinformat delegaţia care apoi a participat la întocmirea raportului MCV. MCV-ul nu e Dumnezeul nostru pe pământ, pentru că la el lucrează oameni care au simpatii, care pot fi supus greşelii, la fel ca noi toţi. În raportul de anul trecut am văzut numeroase greşeli pe care i le-am transmis domnului Timmermans. Am senzaţia că acest instrument e folosit mai degrabă ca un sistem de control", a completat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a precizat că a urmărit discursul de marţi al şefului statului Klaus Iohannis în Parlamentul European. Tăriceanu a spus că a remarcat că Iohannis a transmis în PE că nu vrea să discute chestiunile interne şi a catalogat drept "neobişnuit" un posibil vot asupra unei rezoluţii înainte de cu o lună înainte ca România să preia preşedinţia Consiliului UE.

"M-am uitat azi (marţi - n.r.) la discursul preşedintelui, nu am urmărit live, ci am citit, iar preşedintele a spus că nu vreau să aduc în PE chesitunile interne şi mi se pare neobişnuit ca PE să adopte o rezoluţie împotriva României înainte de preluarea Preşedinţiei Consiliului UE", a explicat Tăriceanu.

Klaus Iohannis a declarat marţi, în Parlamentul European, referitor la discuţiile legate de statul de drept şi modificările legilor justiţiei, că România este o ţară democratică, iar probleme ridicate sunt chestiuni interne şi "ce democraţie parlamentară ar fi aceea fără controverse?".

Şeful statului a adăugat, cu privire la rezoluţia care urmează să fie adoptată cu privire la România de către PE, că aceasta este neobişnuită, mai ales că vine cu o lună înainte de preluarea preşedinţiei Consiliului UE de către ţara noastră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici