Tăriceanu: PNL, condus de marionete penibile a celor care fac parte din statul paralel

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, referitor la dosarele DNA în care diferiţi politicieni au fost anchetaţi şi condamnaţi, că PNL a avut de suferit din această cauză, fiind condus în prezent de “marionete penibile” ale celor din „statul paralel”.

168 afişări
Imaginea articolului Tăriceanu: PNL, condus de marionete penibile a celor care fac parte din statul paralel

Tăriceanu: PNL, condus de marionete penibile a celor care fac parte din statul paralel

„Sunt partide care au fost pur şi simplu decimate. Unul din aceste partide e PNL, unde o parte din oamenii din generaţia mea s-au dat la o parte, alţii au ajuns să aibă procese agăţate de ei. Generaţia mai tânără după noi, la fel acelaşi lucru s-a întâmplat, ca să ajungă partidul să fie condus de nişte marionete penibile, care sunt instrumentate de cei care fac astăzi parte din statul paralel. Asta e realitatea”, a afirmat Tăriceanu la Digi24.

El susţine că PNL are o problemă de credibilitate, neavând un candidat propriu pentru prezidenţiale şi nici unul care să conducă lista pentru parlamentare.

“Partidul acesta şi-a pierdut busola. E un partid care nu este în stare să-şi selecteze un candidat propriu la Preşedinţie, un candidat care să conducă lista pentru alegerile parlamentare. Înseamnă că are o problemă majoră de credibilitate şi de lipsă de oameni credibili care să reprezinte partidul cu convingerile definitorii pentru partidul respectiv”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici