Tăriceanu, prima poziţie publică pe subiectul suspendării preşedintelui: Voi susţine o decizie a coaliţiei care urmează să demareze un proces de suspendare - Mediafax

Tăriceanu, prima poziţie publică pe subiectul suspendării preşedintelui: Voi susţine o decizie a coaliţiei care urmează să demareze un proces de suspendare

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat duminică, faptul că este de acord cu suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, dacă acesta continuă să refuze aplicarea deciziei CCR privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi.

4442 afişări

"Chiar vineri am avut o discuţie cu dl Dragnea pe acest subiect, iar răspunsul meu e foarte clar, l-am spus şi domnului Dragnea, nu am nimic de ascuns, nu facem politică în secret. Prin urmare, voi susţine o decizie a coaliţie care urmează să demareze un proces de suspendare, o procedură de suspendare. Din păcate, în România nu există instrumente intermediare de sancţionare a unor nereguli, derapaje la nivelul preşedintelui României. Există o armă care e devastatoare, care este suspendarea, şi de aceea în trecut mi-am exprimat reţinerile. Însă ALDE apără drepturile şi libertăţile cetăţenilor, şi sigur decizia CCR de a o revoca pe Kovesi nu e o decizie care să ne lase indiferenţi şi aşteptarea noastră este ca preşedintele să pună în aplicare această dezicie. De aceea, în condiţiile în care preşedintele refuză în continuare să ia această decizie, se pune problema declanşării unei procedure de suspendare", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

 

Acesta a mai spus că în zilele următoare va avea loc o discuţie în coaliţie în care se va decide.

"În acelaşi timp, şi mi-am exprimat îngrijorarea şi in cadrul coaliţiei, se pare că nu sunt suficiente voturi pentru a iniţia acest demers, pentru că mulţi parlamentari au plecat în vacanţă, dar sigur că eu sper ca toată măsurile necesare să fie luate de către majoritate şi atunci sigur că odată cu obţinerea unei situaţi clare privind prezenţa putem să discutăm mai departe care sunt paşii care trebuie urmaţi", a mai spus Tăriceanu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TARICEANU ,
IOHANNIS ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.