Tăriceanu recunoaşte tensiunile din coaliţia ALDE-PSD: Am hotărât să mergem mai departe - Mediafax

Tăriceanu recunoaşte tensiunile din coaliţia ALDE-PSD: Am hotărât să mergem mai departe

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la Antena 3, că au fost câteva probleme în coaliţia PSD- ALDE, printre preocupările din teritoriu fiind punerea în aplicare a unor lucruri din programul de guvernare.

1811 afişări

Imaginea articolului Tăriceanu recunoaşte tensiunile din coaliţia ALDE-PSD: Am hotărât să mergem mai departe

Tăriceanu recunoaşte tensiunile din coaliţie: Am hotărât să mergem mai departe

"Să ştiţi că şi într-o căsătorie pot să mai apară probleme, darămite într-o coaliţie, însă eu şi colegii mei am stabilit că avem lucruri de făcut. Sigur unii colegi din teritoriu sunt preocupaţi de punerea în aplicare a unor lucruri din programul de guvernare, dar chestiunile importante, realizarea independenţei justiţiei, redarea funcţiilor esenţiale ale statului, demantelarea statului paralel sunt esenţiale. Aceasta este lupta noastră principal şi hotărârea noastră comună, în pofida unor probleme care au apărut, dar nu mi se par cele mai importante, am hotărât să mergem mai departe. După cum s-a văzut, la votul pe legile justiţiei, codurile penale, au găsit coaliţia într-o colaborare ireproşabilă, cea mai bună", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, la Antena 3.

 

Acesta a mai spus că s-a întâlnit vineri cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu care a discutat, timp de două ore, despre acţiunile care trebuie derulate săptămâna următoare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TARICEANU ,
PSD ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.