Teodorovici suspectează înţelegeri ascunse cu PNL pentru organizarea online a Congresului PSD

  • Eugen Teodorovici: Domnul Orban spune că nu au voie mai mult de 200 de persoane. Nu vreau să cred că este vreo legătură între cele două zone de interes, PSD şi PNL, pentru a fi cât mai puţini delegaţi la congres
  • Eugen Teodorovici: Lumea spune şi mi-au spus foarte mulţi:
  • Eugen Teodorovici: În cazul în care nu se decide săptămâna viitoare să se facă congres, înseamnă că pierdem localele
Imaginea articolului Teodorovici suspectează înţelegeri ascunse cu PNL pentru organizarea online a Congresului PSD

Teodorovici suspectează înţelegeri ascunse cu PNL pentru organizarea online a Congresului PSD

Fostul ministru Eugen Teodorovici va candida la şefia PSD şi nu exclude ca limitarea la 200 a numărului de participanţi la evenimente în spaţii închise să fie rezultatul unei înţelegeri cu liberalii astfel încât congresul partidului să aibă loc online şi să câştige o anumită grupare din partid.

Eugen Teodorovici spune că şi în condiţiile stării de alertă, congresul ar trebuie să aibă loc cu participarea numărului statutar de delegaţi.

„Varianta congresului online, că spune domnul Orban că nu au voie mai mult de 200 de persoane. Nu vreau să cred că este vreo legătură între cele două zone de interes, PSD şi PNL, pentru a fi cât mai puţini delegaţi la congres. Nu vreau să cred chestia asta, dar multă lume vorbeşte despre astfel de înţelegeri ascunse. Chiar şi aşa, congresul trebuie făcut cu câţi delegaţi prevede statutul, 3 mii şi ceva, 4 mii. Nu-i adun la Bucureşti, dar nu mă opreşte nimeni să fac în judeţe, cu delegaţii respectivi vot. Cu o comisie care să vegheze că totul este corect. Cu o cabină de vot, urnă securizată, ca la alegeri. Toate buletinele ajung la Bucureşti şi se face numărătoarea”, a afirmat fostul ministru de finanţe într-un interviu acordat joi jurnalistului Ion Cristoiu, la cristoiuTv.

Eugen Teodorovici a adăugat că nu este singurul care suspectează o înţelegere PSD-PNL  în favoarea organizării online a congresului, dar şi în alte cazuri. “Eu nu am văzut în ultimele 8-9 luni o altfel de abordare si nu numai eu. Mulţi colegi din PSD asta înţeleg şi asta spun la firul ierbii. Vorbesc cu foarte mulţi colegi din PSD şi toţi spun <chiar de luni de zile voi nu marcaţi deloc în poarta lui Iohannis şi a PNl, voi staţi la primit goluri?>, a susţinut fostul ministru.

Teodorovici a dat exemplu votarea Guvernelor Orban, a stării de urgenţă şi a celei de alertă, legea de impozitarea pensiilor speciale modificată de Camera Deputaţilor astfel încât să fie declarată neconstituţională, şi recent rectificarea bugetară.“Sunt foarte multe exemple care ne duc pe noi, pe mine, cei din PSD, la această concluzie. Că există, din păcate o înţelegere, mai direct, mai puţin direct, atât cu dl preşedinte Iohannis, cât şi cu dl Orban”, a subliniat fostul ministru.

Teodorovici nu este de acord cu organizarea online a congresului PSD şi spune că dacă acesta nu va fi organizat cu participarea fizică a delegaţilor care să voteze secret, în fiecare judeţ, iar urnele sigilate să fie trimise la Bucureşti, atunci rezultatul ar putea fi contestat la tribunal.

 “Nu putem să vorbim despre o astfel de organizare. Şi aici, lumea spune şi mi-au spus foarte mulţi: <dacă acest congres se va face online, este clar că se face pentru a câştiga o anumită echipă din PSD>. Statutul spune că votul trebuie să fie secret. Este primul pas de atac imediat la Tribunal”, a avertizat fostul ministru.

Eugen Teodorovici mai spune că, dacă la CEX-ul de săptamâna viitoare nu se va decide când şi cum va avea loc congresul, PSD va pierde alegerile locale.

“Eu aud şi pe mai multe surse că acest congres s-ar putea să nu se organizeze până la locale. Am înţeles că săptămâna viitoare e o şedinţă a CEX-ului şi în această şedinţă va fi decisă nu numai data congresului, ci şi modul de organizare. În cazul în care nu se decide săptămâna viitoare să se facă congres, înseamnă că pierdem localele”, a susţinut fostul ministru.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici