Timmermans, la întâlnirea cu Iohannis: Atacurile la adresa justiţiei creează o imagine negativă României/ Avertismentul transmis de numărul 2 din Comisia Europeană

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a precizat, la întâlnirea cu Klaus Iohannis, că nu există niciun dubiu că justiţia din ţara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiţiei creează o imagine negativă României. Totodată, numărul 2 din Comisia Europeană a subliniat că, deşi există un angajament ferm de a finaliza MCV în mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai după îndeplinirea integrală a tuturor condiţionalităţilor.

2561 afișări
Imaginea articolului Timmermans, la întâlnirea cu Iohannis: Atacurile la adresa justiţiei creează o imagine negativă României/ Avertismentul transmis de numărul 2 din Comisia Europeană

Timmermans, la întâlnirea cu Iohannis: Atacurile la adresa justiţiei creează o imagine negativă ţării

Principalul subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost cel referitor la modificarea legilor justiţiei din România şi continuarea luptei anticorupţie, informează Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României a subliniat că rămâne puternic angajat în respectarea statului de drept, în garantarea independenţei sistemului judiciar şi în sprijinirea luptei împotriva corupţiei. În ceea ce priveşte legile justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că îşi doreşte îmbunătăţirea acestora, întrucât cetăţenii români au nevoie de legi bune, care să consolideze independenţa justiţiei şi să garanteze funcţionarea statului de drept. De asemenea, Preşedintele României a precizat că eficienţa activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în domeniul luptei împotriva corupţiei este de necontestat", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, remis joi MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Klaus Iohannis a arătat că, în ultimii ani, democraţia s-a consolidat semnificativ în România, iar spiritul civic al societăţii româneşti se manifestă tot mai activ, ceea ce arată o maturizare a acesteia.

Preşedintele român a mai subliniat faptul că sistemul judiciar este independent pe deplin şi funcţionează eficient, în acest context, menţionând că va depune toate eforturile, în limita prerogativelor constituţionale, pentru a asigura funcţionarea unui sistem judiciar independent în România şi pentru a consolida statul de drept.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a afirmat că efectuează vizita în România în contextul evaluărilor pe care le face Comisia Europeană cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.

În opinia acestuia, România a făcut în ultimii ani paşi importanţi în domeniu.

Frans Timmermans a subliniat că, chiar dacă există un angajament ferm de a finaliza MCV în mandatul actualei Comisii Europene, acest obiectiv va putea fi realizat numai după îndeplinirea integrală a tuturor condiţionalităţilor.

"Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a exprimat apreciere pentru faptul că societatea românească arată o susţinere tot mai mare pentru valorile statului de drept, ceea ce demonstrează că cetăţenii îşi doresc o Românie modernă, europeană, o justiţie dreaptă şi o societate echilibrată. De asemenea, a menţionat că nu există niciun dubiu că justiţia din ţara noastră este independentă, însă atacurile publice din ultima vreme la adresa justiţiei creează o imagine negativă României", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale, remis joi MEDIAFAX.

Totodată, oficialul european şi-a exprimat aprecierea pentru rezultatele foarte bune obţinute de România în ultimii ani în lupta anticorupţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici