Titus Corlăţean, în comisiile Parlamentului pe tema atacului din Algeria. Concluzia: Celula de criză a funcţionat corect

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a fost prezent marţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului pe tema evenimentelor din Algeria a început, jurnaliştii neavând acces în sală, la solicitarea şefului diplomaţiei române. Comisiile au concluzionat că celula de criză constituită la nivelul MAE pentru situaţia din Algeria a funcţionat "corect şi bine", a declarat Petru Filip, preşedintele comisiei de la Senat.

385 afişări
Imaginea articolului Titus Corlăţean, în comisiile Parlamentului pe tema atacului din Algeria. Concluzia: Celula de criză a funcţionat corect

Titus Corlăţean (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Concluzia celor două comisii este că la nivelul MAE celula de criză a funcţionat corect, a funcţionat bine. Este vorba de o celulă de criză care funcţionează şi are în acest moment o anumită experienţă", a afirmat Filip, într-o declaraţie de presă la finalul şedinţei.

De asemenea, preşedintele Comisiei de specialitate de la Cameră, Laszlo Borbely, a arătat că toţi cei implicaţi în celula de criză "şi-au făcut datoria".

"Consider că această celulă de criză, toţi cei implicaţi şi-au făcut datoria şi, din păcate, trebuie să ne pregătim pentru perioada următoare ca aceste componente ale ministerului, începând cu ambasade, consulate, să fie pregătite pentru astfel de evenimente", a spus Borbely.

El a arătat că întâlnirea membrilor comisiilor cu ministrul Corlăţean a fost "foarte utilă şi necesară", fiind iniţiată de comun acord cu acesta.

"Domnul ministru ne-a oferit toate detaliile care ţin de acest atac sângeros, avem toate detaliile care, de fapt, au fost şi comunicate până acum. Considerăm în continuare că MAE şi Parlamentul, cele două instituţii fundamentale, trebuie să colaboreze şi vom avea asemenea întâlniri pentru că ne trebuie informaţii corecte şi la obiect", a mai spus Borbely.

La rândul său, Filip a mai arătat că aceste evenimente din Algeria trebuie să reprezinte şi un semnal pentru toate instituţiile statului privind obligaţiile în lupta împotriva terorismului internaţional.

"România condamnă ferm tot ceea ce înseamnă terorism şi cred că din acest punct de vedere toate instituţiile statului român au această obligaţie de a spune acest lucru şi de a se angaja în tot ceea ce înseamnă lupta împotriva terorismului. (...) Fiind vorba de un conflict cu impact internaţional, de internaţionalizarea terorismului, subiect în care până la urmă România este parte activă, că vrem, că nu vrem, ca parte semnatară a Tratatului NATO, ca membră UE,  suntem actori activi în tot ceea ce se întâmplă în aceste teatre de luptă pe care nu şi le doreşte nimeni", a mai spus senatorul Petru Filip.

Şedinţa a durat aproximativ o oră şi jumătate, presa neavând acces la discuţii, la solicitarea ministrului Corlăţean. El a arătat, ulterior, că aceasta este practica în toate ţările occidentale când este vorba de funcţionarea instituţiilor implicate în lupta antiteroristă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici