Toader salută decizia coaliţiei de guvernare: Legea privind graţierea a stat în Parlament din ianuarie 2017, aşteptând momentul favorabil

Tudorel Toader transmite că apreciază decizia de respingere a proiectului de lege privind amnistia şi graţierea, luată de coaliţia PSD - ALDE, precizând că proiectul a " stat" în Parlament din ianuarie 2017, când la minister era Florin Iordache, ”aşteptându-şi momentul favorabil".

1225 afişări
Imaginea articolului Toader salută decizia coaliţiei de guvernare: Legea privind graţierea a stat în Parlament din ianuarie 2017, aşteptând momentul favorabil

Toader: Legea privind graţierea a stat în Parlament din ianuarie 2017, aşteptând momentul favorabil

"O simpla constatare !
Apreciem decizia de respingere a proiectului de Lege privind amnistia si gratierea, proiect care a " stat" in Parlament din ianuarie 2017( cand la MJ era Fl. Iordache), asteptandu-si momentul favorabil.

Exprim convingerea faptului ca a devenit si mai simplu de inteles, refuzul meu, in calitate de Ministru al Justitiei, de a promova OUG privind amnistia si gratierea, impotriva tuturor presiunilor care au existat.

Politica penala este apanajul legiuitorului !", a scris Tudorel Toader, joi, pe Facebook.

Premierul Viorica Dăncilă şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu au discutat, miercuri seară, mai bine de două ore, la Vila Lac, despre soarta coaliţiei de guvernare, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă discuţie. PSD transmite că cei doi au stabilit respingerea proiectului privind amnistia şi graţierea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici