Traian Igaş rămâne senator de Arad. BEC a respins contestaţia USL

BEC a respins, joi, contestaţia USL Arad prin care se susţinea că mandatul care i-a revenit senatorului PDL Traian Igaş ar fi trebuit să îi revină la redistribuire candidatului USL Dorel Popa, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ.

540 afișări
Imaginea articolului Traian Igaş rămâne senator de Arad. BEC a respins contestaţia USL

Traian Igaş rămâne senator de Arad. BEC a respins contestaţia USL (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Algoritmul matematic a fost aplicat corespunzător. Ceea ce se susţine în contestaţie nu era corect. Mandatele au fost atribuite conform legii în toată ţara, fiecare îşi face calculul lui, propriu şi personal, şi poate să ajungă la rezultate diferite, dar nu cele oficiale, corect calculate şi Biroul Electoral Central garantează pentru corectitudinea lor", a afirmat Muhuleţ.

El a precizat că, pentru această solicitare de la Arad, s-a refăcut calculul în mod specific şi s-a constatat că nu există nimic în neregulă.

Pe de altă parte, Marian Muhuleţ, a arătat că membrii BEC au analizat, în şedinţa de joi, mai multe solicitări de renumărare a voturilor şi de anulare a alegerilor, toate fiind respinse.

"Nu erau pe motiv de fraudă, nu tardiv formulate, dar nu erau însoţite de dovezi temeinice", a explicat purtătorul de cuvânt al BEC.

USL Arad a depus la Biroul Electoral Central (BEC) o contestaţie referitoare la modul în care a fost făcută redistribuirea mandatelor pentru Senat în judeţ, reprezentanţii formaţiunii afirmând că mandatul lui Traian Igaş (ARD) ar fi trebuit să-i revină lui Dorel Popa (USL).

Preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, copreşedinte al USL în judeţ, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost depusă o contestaţie la BEC privind atribuirea mandatelor pentru Senat la redistribuiri, întrucât ARD, cu 30 la sută din voturi în judeţ, a obţinut două mandate, iar USL, cu 47 la sută, doar un mandat, cel câştigat direct, cu peste 50 la sută din voturi.

Conform lui Căprar, simularea făcută în partid a arătat că mandatul obţinut de fostul ministru Traian Igaş (ARD) ar fi trebuit atribuit, de fapt, lui Dorel Popa (USL).

Potrivit sursei citate, după ce Ioan Cristina (USL) a obţinut mandatul de senator direct, la redistribuire prima formaţiune care urma să primească mandat era ARD, în timp ce următorul mandat ar fi revenit USL.

La Arad, patru mandate au fost câştigate direct, cu peste 50 la sută din voturi, de către Ioan Cristina la Senat şi Dorel Căprar, Mihăiţă Calimente şi Flavius Măduţa la Camera Deputaţilor, cu toţii fiind de la USL.

În urma redistribuirilor, patru candidaţi ai ARD au reuşit să obţină mandate - fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu - Senat, fostul ministru de Interne Traian Igaş - Senat, fostul ministru al Muncii Claudia Boghicevici - Camera Deputaţilor şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad Eusebiu Pistru.

De asemenea, tot în etapa a doua a repartizării mandatelor, adică la redistribuiri, doi candidaţi ai PPDD - Ştefan Dalca şi Ioan Şchiau - au obţinut mandate de deputaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici