UDMR recomandă maghiarilor să voteze „da” la referendum/ PNL transmite că acţiunea consultării va avea finalitate: Totul se poate stopa odată cu ziua de 26 mai

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că întrebările pentru referendum sunt simple şi pe înţelesul tuturor, fiind agreate şi de Uniune, astfel că recomandă oamenilor să participe la scrutin şi să voteze „da” la ambele întrebări, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1181 afișări
Imaginea articolului UDMR recomandă maghiarilor să voteze „da” la referendum/ PNL transmite că acţiunea consultării va avea finalitate: Totul se poate stopa odată cu ziua de 26 mai

UDMR despre întrebările pentru referendum: Sunt simple. Recomandăm oamenilor să voteze „da”

Kelemen Hunor a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că la modificarea ulterioară a Constituţiei, UDMR va propune scoaterea de tot a ordonanţelor de urgenţă, astfel încât transferul de legiferare de la Parlament la Guvern să nu mai fie posibil.

„Răspunsul nostru este da, suntem de acord cu aceste două întrebări, şi recomandarea noastră va fi să participe oamenii la vot la referendum şi să răspundă cu <<da>>. Fac o singură menţiune, îm momentul în care se va amenda Constituţia, deoarece este nevoie de o amendare a Constituţiei, noi vom milita şi vom cere scoaterea de tot a ordonanţelor de urgenţă, astfel încât să rămână doar pentru caz de război sau calamităţi sau catastrofe, în rest acest transfer de legiferare de la Parlament către Guvern să nu mai fie posibil, doar în vacanţe parlamentare, cu abilitarea Guvernului pentru ordonanţe simple. Deci OUG deloc”, a spus Kelemen.

TITLURILE ZILEI

Potrivit acestuia, cele două întrebări propuse de preşedintele Klaus Iohannis sunt destul de generale, simple, fără chestiuni tehnice, astfel încât oamenii le vor înţelege uşor.

„Sunt convins că marea majoritate, dacă nu toţi vor vota cu <<da>> la ambele întrebări, deci rezultatul este previzibil. Nu cred că vor fi surprize”, a conchis liderul UDMR.

Turcan, despre întrebările pe referendum: Sunt formulate pentru a nu crea ideea de manipulare

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, joi, referitor la întrebările anunţate de Administraţia Prezidenţială privind referendumul pe justiţie, că acestea sunt formulate astfel încât să nu fie apară ideea că preşedintele Klaus Iohannis vrea manipularea oamenilor care ies la vot.

„PNL susţine referendumul convocat astăzi de preşedintele României pe data de 26 mai. Votul masiv cu -da- la referendumul convocat de preşedintele României poate avea o finalitate clară. (...) Întrebările sunt formulate astfel încât să nu se creeze ideea că preşedintele a convocat acest referendum în speranţa de a manipula oamenii. Aceste întrebări pot avea o finalitate exactă, pentru că în Parlament asistăm la o amnistie mascată prin scurtarea termenelor de prescripţie, în Guvern se pune presiune pentru ordonanţă de urgenţă”, a declarat Raluca Turcan, în Parlament.

Liberalul a afirmat că întrebările privind referendumul pe justiţie sunt realiste şi oneste.

„Aşadar dacă românii vor spune da şi CCR va analiza succint aceste elemente grave de neconstituţionalitate acest referendum va putea avea o finalitate clară. Mie mi se pare că întrebările sunt cât se poate de realiste, de oneste şi până la urmă ţin de nişte teme care preocupă oamenii de doi ani şi jumătate şi care au devenit obsesive pentru cei care deţin în momentul de faţă puterea. (...) Astăzi este o zi extrem de importantă care poate să conducă în 26 mai la stoparea acţiunii de demolare a statului român. Tot ceea ce s-a votat şi nenorocit prin lege de această grupare cu comportament infracţional se poate stopa odată cu ziua de 26 mai”, a adăugat Turcan.

 


Preşedinţia a anunţat oficial care sunt cele două întrebări la referendum

Mădălina Dobrovolschi a anunţat întrebările la referendumul pe justiţie, acestea fiind: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” şi „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor”.

Întrebările la referendum:

„1. Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?

2. Sunteţi de acord cu interzicerea adoptări de către guvern a OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de ataca OUG direct la CCR?”

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendum organizat în 26 mai odată cu alegerile europarlamentare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici