Udrea: Nu candidez la funcţii în PDL, candidează Paleologu, Ariton, Anastase, Scripcaru, Bode, Tomac

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că îşi menţine decizia de a nu candida pentru vreo funcţie în partid, dar că toţi cei care i-au susţinut moţiunea vor candida, sâmbăta, la CNC al PDL pentru funcţii de prim-vicepreşedinte, vicepreşedinte şi secretar executiv.

319 afișări
Imaginea articolului Udrea: Nu candidez la funcţii în PDL, candidează Paleologu, Ariton, Anastase, Scripcaru, Bode, Tomac

Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Am decis ca toţi cei care au susţinut moţiunea mea să candideze, sâmbătă, la CNC pentru funcţii de conducere în partid, cu excepţia mea. Fac ce am promis şi anume rămân simplu membru de partid. Nu candidez la CNC, însă, având în vedere că moţiunea pe care am susţinut-o pentru preşedinţia PDL a obţinut la Convenţie jumătate din voturi, am luat decizia la nivelul grupului celor care m-au susţinut ca toţi cei care doresc să candideze dintre susţinători să fie sprijiniţi de noi, sâmbătă, la CNC", a spus Elena Udrea.

Ea a precizat, în acest sens, că pentru funcţiile de prim-vicepreşedinte vor candida, dintre susţinătorii ei, Teodor Paleologu şi Ion Ariton, iar pentru vicepreşedinte- Florin Popescu, Roberta Anastase, Lucian Bode şi Vasile Gherasim.

Pentru funcţia de scretar executiv vor candida George Scripcaru, Mircea Man, Cristian Petrescu şi Adrian Trif.

Potrivit Elenei Udrea, la CNC vor candida pentru funcţii de conducere în PDL şi parlamentarii Mihaela Stoica, Florin Secară, Cătălin Teodorescu, Eusebiu Pistru, Daniel Geantă, Eugen Tomac, Florin Gheorghe, Tinel Gheorghe.

Elena Udrea a mai spus că a decis, împreună cu susţinătorii săi, să-i sprijine la CNC şi pe democrat-liberalii care nu au fost susţinători ai moţiunii sale, dar care au performat pe anumite funcţii.

"Am mai decis să susţinem şi colegi care credem că vor performa pe anumite funcţii chiar dacă nu sunt semnatari ai moţiunii mele", a adăugat Udrea, fără a da nume în acest sens.

Udrea crede că este important ca viitoarea conducere a partidului să fie "una puternică" şi să cuprindă reprezentanţi ai tuturor celor trei moţiuni prezentate la Convenţia PDL.

"Conducerea partidului este important să fie una puternică şi aş vrea ca din conducerea partidului să facă parte reprezentanţii tuturor moţiunilor", a adăugat Elena Udrea.

La Convenţia Naţională extraordinară din 23 martie, PDL l-a ales pe Vasile Blaga ca preşedinte, iar pe Daniel Buda şi Gheorghe Ialomiţianu drept preşedinţi ai comisiilor de integritate, litigii şi statut şi, respectiv, de revizie şi control.

Liviu Negoiţă, Dorin Florea, Andreea Paul şi Anca Boagiu vor candida, sâmbătă, la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, pentru funcţiile de prim-vicepreşedinţi ai partidului, au precizat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici