Ungureanu: Starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita e programată politic

Liderul Forţei Civice, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, susţine că "starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita este programată politic", în ideea ca locuitorii să fie mai uşor de manipulat, o astfel de gândire ducând, în opinia sa, la efecte "dezastruoase".

925 afișări
Imaginea articolului Ungureanu: Starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita e programată politic

Mihai Razvan Ungureanu (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă la Miercurea Ciuc, că dezvoltarea nordului judeţului Harghita a fost împiedicată voit de anumiţi reprezentanţi ai clasei politice actuale.

"Este limpede că starea de sărăcie economică şi socială în nordul judeţului Harghita este programată politic. Gândirea îngustă a unora dintre reprezentanţii clasei politice de astăzi, potrivit căreia sărăcia poate fi uşor manipulată, duce la efecte dezastruoase în plan economic, social şi demografic în regiuni precum nordul Harghitei", a declarat el.

TITLURILE ZILEI

În opinia lui Ungureanu, aleşii locali au curmat "voit" şansa locuitorilor la prosperitate, pe motive de ordin politic, aspect vizibil nu numai în nordul Harghitei, ci şi în alte zone din România.

"Asistăm, de fapt, la o aparentă incapacitate de absorbţie a fondurilor europene. Nu cred că acest lucru este real, cred că, din păcate, în mod voit, nordul judeţului Harghita este păstrat în afara oricărei şanse de prosperitate economică, iar acest lucru, replicat şi în alte zone ale României, dă dimensiunea exactă a incapacităţii administrative a unei părţi din clasa politică românescă şi, nu în ultimul rând, ne arată cât de îngust şi de meschin este calculul politic la nivelul aleşilor locali", a spus fostul premier.

Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a adăugat că efectele unor astfel de demersuri sunt dezatruoase, iar atitudinea politicienilor care uzează de ele se îndreaptă împotriva interesului naţional.

"O asemenea atitudine este, în mod limpede, îndreptată împotriva interesului naţional, debalansând economic zone întregi, păstrând în mod voit zone economice într-o stare de sărăcie accentuată şi continuă. Migraţia forţei de muncă se va întâmpla, se va accentua, se va ajunge la depopularea zonelor şi în felul acesta, practic, la anularea oricărei şanse de prosperitate", a continuat Ungureanu.

Potrivit acestuia, nu este posibil ca regiuni întregi din România, la fel ca nordul judeţului Harghita, să nu fie conectate prin infrastructură rutieră, prin infrastructură de transport, cu zonele limitrofe, păstrându-se, în acest fel, "în mod continuu şi, deci, voit, programatic, intenţionat, zone care altădată au fost monoindustriale în starea de faliment economic", nedându-le posibilitatea comunităţilor locale să dezvolte, pe orizontală, industrii complementare din sectorul terţiar, de la turism la servicii.

"Lipsa aceasta de viziune, în modul cel mai politicos spus, şi faptul că politica aici falimentează viitorul comunităţilor ne arată, de fapt, cât de complicată, cât de neeuropeană şi cât de barbară este, în fond, politica românească aplicată intereselor comunităţilor locale. Binele public nu poate fi în niciun fel acoperit pe seama retoricii politice, fără fapte reale. Mai mult de atât, binele public are nevoie de sprijin, nu are nevoie de piedici", a conchis Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a aflat, vineri, în Harghita, pentru a inaugura filiala judeţeană a partidului.

În cursul după-amiezii, el s-a întâlnit cu arhiepiscopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan, cu simpatizanţii Forţei Civice, iar la Gheorgheni se desfăşoară o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice locale din zona de nord a judeţului Harghita.

Mihai Răzvan Ungureanu a spus că sâmbătă se va afla "printre olarii de la Corund".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici