USR a decis cine face parte din comisia de negociere pentru alegerea prezidenţiabilului

Comisia de negociere este formată din patru membri ai Comitetului Politic, doi membri ai Biroului Naţional şi este condusă de preşedintele partidului, Dan Barna.

1136 afişări
Imaginea articolului USR a decis cine face parte din comisia de negociere pentru alegerea prezidenţiabilului

USR a decis cine face parte din comisia de negociere pentru alegerea prezidenţiabilului

„După votul covârşitor din 26 mai, oamenii aşteaptă de la noi pasul următor. Rezultatele de la europarlamentare ne arată clar că Alianţa 2020 USR PLUS chiar poate fi forţa politică ce va guverna în 2020. Noi ne propunem să dăm şi preşedintele României, şi premierul. Responsabilitatea este uriaşă pentru noi şi, împreună cu Dacian Cioloş şi colegii de la PLUS, vom căuta cele mai eficiente soluţii pentru ca speranţele românilor să se materializeze, pentru ca România să revină la normalitate şi să reparăm tot răul făcut de PSD şi ALDE în ultimii ani”, a declarat Dan Barna, preşedintele USR.

Comisia de negociere este formată din patru membri ai Comitetului Politic, doi membri ai Biroului Naţional şi este condusă de preşedintele partidului, Dan Barna. Cei patru membri aleşi de Comitetul Politic sunt Lucian Stanciu-Viziteu, deputat USR, Cosette Chichirău, deputat USR, Allen Coliban, senator USR şi Cristian Moş, preşedinte USR Timiş.

Cei doi membri din Biroul Naţional vor fi aleşi săptămâna viitoare.

În următoarele două săptămâni, delegaţia USR va discuta cu reprezentanţii PLUS şi va prezenta câteva scenarii de colaborare la următoarea şedinţă a Comitetului Politic al USR, care va avea loc pe 22 iunie, la Bucureşti.

USR şi PLUS îşi propun să meargă împreună la toate alegerile care urmează – prezidenţiale, locale şi parlamentare. Obiectivul comun este să câştigăm alegerile parlamentare din 2020 şi să dăm României un guvern onest şi competent, se arată într-un comunicat USR.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici