Vasile Blaga: Nu am participat la discuţii privind sponsorizarea campaniei partidului PDL din 2012

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, că niciunul dintre liderii fostului PDL şi nici el nu au participat la o discuţie privind sponsorizarea campaniei partidului în 2012 cu 5 milioane de dolari sau euro şi aceşti bani nu au fost aduşi la partid.

325 afișări
Imaginea articolului Vasile Blaga: Nu am participat la discuţii privind sponsorizarea campaniei partidului PDL din 2012

Vasile Blaga: Nu am participat la discuţii privind sponsorizarea campaniei partidului PDL din 2012

Blaga a făcut aceste precizări fiind întrebat în legătură cu audierea sa şi a altor lideri ai fostului PDL la DNA în dosarul Elenei Udrea.

"Oricare cetăţean al acestei ţări, când sunt suspiciuni de acest fel şi nu cred că sunt suspiciuni, a fost o declaraţie a doamnei Udrea că ar fi ştiut conducerea PDL în campania pentru alegeri locale din 2012, că în primăvara sau în toamna anului 2012 ar fi primit o anumită sponsorizare de 5 milioane de euro sau dolari la PDL. Niciunul dintre colegii mei pe care i-am văzut că au făcut declaraţii şi nici eu nu am participat niciodată la o astfel de discuţie şi aceşti bani nu au fost aduşi la partid. Lucrurile sunt foarte clare", a susţinut Blaga.

TITLURILE ZILEI

Mai mulţi foşti lideri PDL au fost audiaţi în dosarul în care Elena Udrea este suspectată că ar fi finanţat campania electorală din 2012 a PDL cu bani primiţi de la Bogdan Buzăianu, în schimbul asigurării derulării unui contract al firmei controlate de omul de afaceri cu Hidroelectrica.

Astfel, în calitate de martori, au fost chemaţi la DNA fostul preşedinte al PDL Vasile Blaga, în prezent copreşedinte PNL, deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreşedinte şi secretar general al PDL, Anca Boagiu, fost prim-vicepreşedinte al PDL, în prezent în aceeaşi funcţie la PNL, şi Adriean Videanu, fost preşedintele al PDL Bucureşti, dar şi Gheorghe Flutur şi Sulfina Barbu.

Şi fostul preşedinte al PDL Emil Boc a spus că se va prezenta, joi, la DNA, unde a fost citat ca martor în dosarul Elenei Udrea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici