VIDEO. INTERVIUL INTEGRAL Marius Tucă Show. Valentin Stan, despre alegeri: Viorica Dăncilă va face, probabil, o figură mult mai bună decât se aşteaptă mulţi

Analistul politic Valentin Stan a afirmat miercuri, la emisiunea Marius Tucă Show, că preşedintele Iohannis a prezentat opiniei publice cele mai penibile realizări ale primului său mandat şi nu vede motivul pentru care românii ar trebui să-l voteze duminică pentru încă 5 ani la Cotroceni.

14820 afișări

Maior se consolidează şi nu e vorba de personajul Maior, acolo este vorba de o stare de agregare a României ca reprezentare în SUA

Marius Tucă: Păi nu tocmai aveţi dreptate, era un argument, mai departe. Legat de Maior şi de ce aţi spus aici.

Valentin Stan: Păi Maior se consolidează şi nu e vorba de personajul Maior, acolo este vorba de o stare de agregare a României ca reprezentare în SUA. Este canalul care acum se întăreşte pe relaţia cu America pentru că tot ceea ce ţine de instituţiile legitime ale statului a fost, sau au fost demagnetizate, pa. Acuma reţeaua e de altă natură, network -ul funcţionează...

Marius Tucă: Întărirea relaţiei dintre securitate şi puterea politică din SUA, prin intrarea primei, adică a securităţii româneşti, pe piaţa electorală americană, pentru prima oară şi extrem de riscant pentru România.

Valentin Stan: Hai să discutăm din perspectiva asta, uite de pildă ştii al cui e terenul pe care este Ambasada SUA?

Marius Tucă: Da.

Valentin Stan: Bun, unde e personajul?

Marius Tucă: La Londra.

Valentin Stan: A, spune-mi şi mie cine poate...

Marius Tucă: Păi aici eu pun întrebările, păi mă întrebaţi domnule profesor, mă simt ca un elev scos la tablă şi sunt foarte prost pregătit, nu m-am pregătit.

Valentin Stan: Dar ajungem unde trebuie, da? Cine crezi tu că poate aranja unde să fie locaţia Ambasadei SUA?

Marius Tucă: Titi.

Valentin Stan: Titi.

Marius Tucă: Mă pricep şi eu la întrebări.

Valentin Stan: 2. Ştii cine a venit la Titi să inaugurăm Ambasada? Deci un băiat pe care îl cheamă Beau Biden ?

Marius Tucă: Aoleu. Da.

Valentin Stan: Aşa... nu.

Marius Tucă: Unul dintre băieţii lui Biden.

Valentin Stan: Şi cine era consilier la băiatul de la Londra?

Marius Tucă: Fostul şef al...

Valentin Stan: Nu, era celălalt băiat al lui Biden. Ăla de care zice Trump, că băi e ceva în România.

Marius Tucă: Care e şi în Ucraina.

Valentin Stan: Care e şi în Ucraina şi de unde crezi tu că are Trump informaţiile astea, i le-ai dat tu? De unde Tucă tu crezi că au băieţii ăia informaţii? I le-ai dat tu?

Marius Tucă: Eu? Păi eu am fost plecat din localitate, îmi pare rău, am fost trei zile în Vama Veche.

Valentin Stan: Ca şi Viorica cu statul paralel şi fusese plecată. Deci prietene înţelegi...

Marius Tucă: Păi da, dar ce pot să remarc la articolul şi discursul dumneavoastră, că e foarte periculos pentru România,  asta mi se pare şi simt.

Valentin Stan: Nu discursul meu e periculos...

Marius Tucă: Nu, ce a făcut securitatea şi anume livrând informaţii acolo.

Valentin Stan: Eu nu am dat nume.

Marius Tucă: Păi nu, vedem ce se întâmplă acum chiar astăzi este audiat omul lui Trump şi spune că Giuliani.

Valentin Stan: Deci e naiv cel care crede că în momentul în care avocatul personal al lui Donald Trump vorbeşte de matrapazlâcuri în România şi are informaţii despre aşa ceva, aceste informaţii le-a căpătat în piaţă la Berceni cumpărând cireşi şi căpşuni pentru nepoţeii din Bronx, deci nu de acolo sunt obţinute aceste informaţii.

Marius Tucă: Şi este foarte periculos pentru România.

Valentin Stan: Da, e foarte periculos, pentru că există la acest moment...

Marius Tucă: Păi e periculos şi pentru Iohannis nu?

Valentin Stan: E pentru România. Iohannis nu există, Iohannis este un personaj care vine şi pleacă aşa cum a venit şi a plecat Băsescu şi urmează câţiva ani după aia, dar pericolul aici este că americanii, când spun americanii mă refer în general la establishment-ul politic american, sunt foarte atenţi la forţe, puteri, ţări, guverne, care fac lucruri de felul ăsta şi care se consideră la Washington că afectează.

Marius Tucă: Afectează şi se dau parteneri strategici.

Valentin Stan: În America nu trebuie take sides din competitorii politici, pentru că e periculos pentru tine în primul rând, nu pentru America.

Marius Tucă: În contextul integrărilor şi organizaţiilor naţionale, mai este discursul naţional de actualitate? Şi dacă da, este un motiv suficient pentru a vota Dăncilă? Întreabă cineva.

Valentin Stan: Cred că argumentul suficient pentru a vota Dăncilă este să te uiţi atent la Klaus Werner Iohannis. Discursul naţional e perfect valabil peste tot. Hai să ne uităm la domnul Trump, hai să ne uităm la domnul Macron, care sigur înveleşte în această textură europeană o serie întreagă de proiecţii pe care le face, dar dacă te uiţi exact la politicile franceze, vezi povestea cu muncitorii din afară, vezi cu tot ceea ce ţine de modul în care...

Marius Tucă: Sunt naţionale spre naţionaliste.

Valentin Stan: Exact, iar asta nu e rău, faptul că vrei să îţi serveşti ţara, să îi aperi pe a tăi, este un lucru recunoscut şi respectat în Uniunea Europeană, extremismul e altceva. Bătălia trebuie dusă aici, bătălia trebuie dusă cu euroscepticismul care dinamitează şi dizolvă structurile comunitare, bătălia trebuie dusă cu intoleranţa şi cu ceea ce înseamnă la ora actuală plasarea ideii naţionale în detrimentul minorităţilor, în detrimentul celor de altă etnie, de altă religie, de altă cultură. Aici e cultura. Nu cu ceea ce consideri a fi, datoria ta de a te bate pentru poporul tău.

Marius Tucă: Corect, s-a schimbat lumea? Cum vedeţi asta?

Valentin Stan: Da, sigur că da. Nu că s-a schimbat lumea, atâta vreme cât America părăsit poziţia de primă democraţie a lumii, atâta vreme dragă Marius Tucă, eu făceam la cursuri, dădeam exemple de pildă şi îmi face plăcere să îţi spun şi ţie, exista în timpul administraţiei Obama o serie întreagă de... mă rog exista o situaţie legată de războiul cu terorismul internaţional şi au fost momente teribile în închisoarea la Guantanamo unde terorişti care erau închişi acolo, prinşi de armata americană au fost supuşi la suplicii, nu îţi dau exemplu concret pentru că este foarte ofensiv faţă de multă lume, mă refer concret la ce s-a întâmplat, dar fără a identificat exact ce li s-a întâmplat acelor oameni, pentru că aşa e corect, chiar dacă nu suntem pe televizor. Şi după ce aşa ceva s-a întâmplat şi era vorba de modul în care a fost desacralizat Coranul la Guantanamo, lucru foarte periculos pentru oricine are credinţă islamică. Ştii ce s- a întâmplat după ce presa a dezvăluit asta? Şi nu orice presă, News Week a dezvăluit asta, au izbucnit mişcări în tot Orientul Mijlociu, în toată lumea arabă, au murit oameni, acolo s-a întâmplat un declic teribil pentru că oamenii au simţit nevoia să reacţioneze la această teribilă informaţie şi în conferinţa de presă la Casa Albă, în conferinţa de presă la Casa Albă purtătorul de cuvânt al preşedintelui adresându-se presei spune: nu se poate să se întâmple aşa ceva mai ales că s-a aprobat că informaţia prezentată de News Week era falsă şi News Week avea acolo un corespondent care a reacţionat către purtătorul de cuvânt de la Casa Albă şi i-a spus aşa: înţeleg cumva că voi Casa Albă vreţi să îi spuneţi presei ce să scrie? Ce crezi că a făcut omul ăla, care era purtătorul de cuvânt al preşedintelui în contextul în care întreaga Americă fusese pusă într-o situaţie teribilă pentru că News Week promovase o informaţie falsă care a dus la o rebeliune peste tot în lumea arabă şi islamică, a spus că nu, nu pot să fac asta, nu asta vreau să spun, vreau să spun că mi-aţi creat o situaţie teribilă şi gândeşte-te la America de azi a lui Donald Trump care postează mare afiş cu trenul Trump care trece peste CNN, care dă afară jurnalişti din conferinţele de presă, deci America s-a terminat ca model de democraţie, iar lideri politici de tipul lui Emanuel Macron au ajuns să spună în conferinţa de presă, noi la ora actuală am rămas singura putere democratică din lume. Deci este o mişcare teribilă ce repoziţionează structuri faţă de care România este nu numai apropriată, dar faţă de care România gestionează împreună cu aceste puteri un destin comun, noi trebuie să fim foarte atenţi cum jucăm această carte. Iar la noi se merge orbeşte pe mâna americanilor. Tu mă cunoşti mai bine decât orice, pentru că am făcut acele emisiuni în care eram singuri împotriva tuturor pledând cauza americană...

Marius Tucă: Şi ai mers cu americanii, m-ai scos din minţi, nu o să te uit vreodată.

Valentin Stan: Şi pot să spun acum că e o eroare teribilă care se face astăzi la nivelul establishment - ului politic românesc, eroare care va costa grav poporul român.

Marius Tucă: Şi de aici şi faptul că nu eşti de acord cu mutarea Ambasadei României de la  Tel Aviv la Ierusalim.

Valentin Stan: Aici m-am aflat exact pe aceeaşi poziţie, sigur cu alte argumente, pe aceeaşi poziţie pe care s-a aflat şi Iohannis, Iohannis s-a opus, dar ce pot să spun foarte scurt aici, este evident că Dragnea a dorit să recupereze din susţinerea americană în bătălia cu Iohannis, fără să înţeleagă faptul că această susţinere americană se dă acum, se livrează pe alte canale pe care nu le controlează. Şi a încercat poziţionându-se alături de americani pe teme de controversă teribilă în spaţiul internaţional, cum ar fi de pildă mutarea Ambasadei unui stat, oricare ar fi ăla, de la Tel Aviv la Ierusalim. Asta este o eroare pentru că ei nu cunoşteau, sau poate dacă cunoşteau nu li s-a explicat ce înseamnă asta, că sunt rezoluţii ale unor consilii de securitate care interzic acest lucru. America îşi poate permite să încalce regulile consiliului de securitate, România nu, pentru că e America. America mâine dacă nu mai vrea să sponsorizeze ONU, ONU se desfiinţează ca organizaţie, ori tu ţară membră UE se tot invocă de către proşti şi securişti. Uite bă Ungaria deschis reprezentanţă diplomatică, nu, un birou comercial, nici o legătură cu reprezentanţa diplomatică, ungurii sunt şmecheri, fac un joc şmecher gândit de băieţi deştepţi. Şi acum au blocat decizii ale Uniunii Europene care condamnau poziţia americană că ai legale implantări evreieşti în teritoriile palestiniene, de asemenea chestiuni de care se ocupă consiliile rezoluţiilor de securitate, dar ungurii joacă deştept şi nu pun toate ouăle în acelaşi coş de plastic cu găuri prin care intră vârfuri de tablă. Aici trebuie să joci deştept, dacă te uiţi la ce a vorbit Iohannis când l-a înscăunat pe marele dumneavoastră colaborator, ghid spiritual, călăuză, Bogdan Aurescu, erou de la Haga, ăla care a pierdut 20% din (...) României şi fost declarat erou.

Marius Tucă: Aici suntem de aceeaşi părere 100% şi atenţie cu o imagine atât de umflată şi omul lui Iohannis pus acolo ca să rezolve.

Valentin Stan: Deci l-a înscăunare dacă iei documentul oficial transcript o să vezi că Iohannis îi numără universul, galaxia în care stăm noi începând cu parteneriatul strategic cu SUA, NATO şi Uniunea Europeană e pe locul trei, Marius noi ne integrăm în UE, noi suntem membri în Uniunea Europeană, nu în federaţia americană, sunt bătălii comerciale cu SUA ca să îţi dau numai cel mai minuscul, dacă minuscul are grad de comparaţie aspect din această confruntare care se prefigurează la acest moment, da America e parte din civilizaţia occidentală, da America e ţara lider în NATO care nu mai există din 2003, băieţii ăştia încă mizează că vine NATO să îi apere, nu o să îi apere niciodată NATO. Documentul invocat, tratatul de la Washington, articolul 5 este gol de conţinut, acolo scrie şi pentru proşti, că aşa l-a scris America, noi vă apărăm după cum credem de cuviinţă, if it is necessary, ce crezi despre asta? Că sunt obligaţi să o facă? Nu. Ideea că ne apărăm cu asta de ruşi, care ruşi nu au nici un fel de intenţie să îţi facă ţie ceva, nu au voie, nu îi interesează, ruşii care îşi reconfigurează strategic relaţiile cu lumea, inclusiv în Europa. Germania ia gaze de miliarde cum spune Trump de la Putin, iar Emanuel Macron când a venit acum şi a spus ce? Băi NATO e în moarte cerebrală, i-aş mai spune ceva, trebuie să reconfigurăm relaţia cu Rusia, Macron merge la Moscova, stă lângă Putin în conferinţă de presă, fi atent aici, am pus asta acolo şi Putin îl ascultă pe Macron şi Macron zice: da noi avem o relaţie cu SUA, adică îi spune lui Putin ştii trebuie să fim atenţi. Şi Putin spune: Emanuel, înţeleg că aveţi, condiţionările voastre cu america, dar ştii dacă te gândeşti la securitate relaxează-te, te apărăm noi. Deci lumea a ajuns aici.

Marius Tucă: Apropo de americani şi că tot vorbim, cum ţi se pare mandatul ambasadorului SUA la Bucureşti, Hans Klemm parcă îl cheamă, cum ţi se pare?

Valentin Stan: E ambasadorul SUA, Marius. El a fost pus aici de Obama, ar fi trebuit să plece de mult, pe lista scurtă a lui Trump nu avea ce căuta aici, problema a lor a fost că, ghici ce, România nu există Marius...

Marius Tucă: Dacă mă mai jigneşti încă o dată va trebui să întrerup emisiunea, adică nu e nici măcar bătaie de joc, nu există şi atât.

Valentin Stan: Aşa. De abia aştept să o întrerupi, poate cine ştie, începem alta. Deci Marius, România nu există, să încetăm cu această aberaţie în care noi avem impresia că am conta, sigur dacă noi am avea nişte lideri, nişte oameni într-adevăr de stat, care să joace rolul unei ţări care poare să fie a şeasa sau a şaptea putere a populaţiei...

Marius Tucă: Suntem nişte slugi perfecte prin mentalitate şi prin execuţie, nu?

Valentin Stan: Aşa că procedurile în Senat pentru validarea ambasadorului pentru România au trenat pentru că pe nimeni nu interesează. 

Marius Tucă: Pentru că li se… pentru că li se… pur şi simplu.

Valentin Stan: Şi, nu te supăra, de ce ar fi altfel?

Marius Tucă: Mă deranjează că există foarte mulţi angajaţi ai statului care deţin funcţii publice care se prezintă la ordin sau nechemaţi de nimeni la Ambasada Statelor Unite.

Valentin Stan: Şi asta te deranjează?

Marius Tucă: Foarte tare. Şi acum, nu ştiu, în noua orânduire, Sică, cum îl cheamă, mandolină, alias Ludovic Orban, cred că noul ministru al justiţiei, fostul, s-a dus şi a avut o întâlnire cu ambasadorul american.

Valentin Stan: Orice platformă politică în această ţară…

Marius Tucă: Să nu mă jigneşti, te rog.

Valentin Stan: Nu. Orice platformă în această ţară care doreşte să fixeze personaje mai mult sau mai puţin groteşti în funcţii de demnitate publică trebuie să-şi fluidizeze raporturile cu marea putere americană, care habar n-are de ei şi pe care n-o interesează câtuşi de puţin ce fac aceşti nefericiţi.

Marius Tucă: Ştiam că vei ajunge la jigniri.

Valentin Stan: Aşa că ei îşi fac în continuare meniu, sperând că America va afla câtuşi de puţin…

Marius Tucă: Că ei există.

Valentin Stan: Da.

Marius Tucă: Nu o să afle niciodată. ”Mult respect pentru domnul profesor. Cum se numeşte cursul pe care îl predă domnul profesor Sta?”.

Valentin Stan: Sunt mai multe cursuri pe care le predă domnul profesor Stan.

Marius Tucă: Vă rog să spuneţi domnule profesor.

Valentin Stan: Dar eu predau cursuri de istoria integrării euroatlantice, predau cursuri de studii de securitate, predau de asemenea…

Marius Tucă: Pe ce sunteţi specializat.

Valentin Stan: Asta e specializarea mea.

Prezenţa rusă în România ever nu va fi niciodată mai puternică decât prezenţa americană

Marius Tucă: ”Cum scăpăm de ăştia, dacă mai avem vreo şansă”, e o întrebare care…

Valentin Stan: Răspunsul e cel mai simplu, nu scăpăm. ŞI îl sfătuiesc pe acest distins domn care ne scrie sau doamnă să îşi aloce resursele pentru ce poate să facă mai bine pentru familia lui pentru copiii lui într-un context dat. Ideea că România poate, într-un fel sau altul, să treacă de acest baraj sonic, nu, asta nu.

Marius Tucă: ”Credeţi că prezenţa rusă în România este mai puternică decât cea americană”?

Valentin Stan: Prezenţa rusă în România ever nu va fi niciodată mai puternică decât prezenţa americană chiar şi atunci când investiţiile ruse în România vor fi de un milion de ori mai mari decât investiţiile americane.

Marius Tucă: ”Mult respect pentru domnul profesor”. Sunt mai mulţi oameni care întreabă despre cursurile dumneavoastră. ”Mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi dat-o să-l ascult pe domnul Valentin Stan de care nu mai ştiam nimic. de prea mult timp”.

Valentin Stan: Îi mulţumesc pentru…

Marius Tucă: Eu mulţumesc pentru participare, ne apropiem de două ore de emisie. Noi cu Uniunea Europeană cum stăm?

Valentin Stan: Prost. Foarte prost. Dar, sigur, când spun prost, foarte prost, ar trebui să ţineţi puţin secvenţa. În Uniunea Europeană, dacă vorbim de o ţară membră ceea ce contează este capacitatea de a-ţi negocia poziţia cu precădere în Consiliul European pentru a obţine maximum pentru poporul tău. Dacă te uiţi la Klaus Werner Iohannis şi nu o să intrăm acum în detalii că n-avem timp şi te uiţi pe poziţiile publice, pentru că nu am acces la ce face el în spatele uşilor închise, nu ştiu, dar dacă te uiţi pe poziţiile lui publice şi astea sunt poziţii de Consiliu European, şi am să-ţi dau un exemplu foarte simplu, ca să mă înţelegi exact, să luăm o temă foarte fierbinte, Brexit-ul. Deci fii atent aici, încă o dată, nu putem intra în detalii, e ceva fascinant. În 2016 este referendum în Marea Britanie, în acest referendum, britanicii decid cu acea majoritate firavă să părăsească Uniunea Europeană. La vremea aceea şeful Guvernului britanic, David Cameron vine, deci înaintea referendumului, vine în faţa Uniunii Europene şi spune aşa, ajutaţi-mă să ţin Marea Britanie în Uniunea Europeană. Îţi dai seama, toată lumea voia să rămână Marea Britanie în Uniunea Europeană. Şi Europa zice, bine, ce vrei? Şi ăsta spune asta, asta, asta, asta, adică cere nişte derogări…

Marius Tucă: De la ce avea de făcut.

Valentin Stan: Nişte derogări de la tratate practic, pentru că ăştia mergeau cu adâncirea integrării, Marea Britanie nu vrea să fie parte la povestea asta, şi atunci pentru ca David Cameron să poată să meargă în faţa electoratului britanic şi să le arate, uite băi ce am obţinut eu de la Uniunea Europeană, deci e ok să rămânem acolo, nu vă fie frică. Problema lor principală fiind cea legată de muncitorii cetăţeni europeni care accesau piaţa munţii în Marea Britanie unde se află sute de mii de români. Preşedintele României va participa în contextul ăsta în Consiliul European la negocieri pentru configurarea unei platforme de concesii către David Cameron…

Marius Tucă: Şi către Marea Britanie.

Valentin Stan: Care să se aplice în sens de modificări în tratatele primare dacă Marea Britanie ar fi spus în referendum da, rămânem în Uniunea Europeană. Până aici e ok? Ce se întâmplă aici, strict? Şi poate o să discutăm o dată treaba asta. În negocierile cu pricina, şmecherii de la Uniunea Europeană includ restricţii de accesare a pieţei muncii în Marea Britanie, atenţie, care se aplicau nu numai în Marea Britanie, inclusiv în ţările de pe continent. Au folosit povestea cu Brexit-ul…

Marius Tucă: Ca să facă asta peste tot.

Valentin Stan: Exact. Şi asta îi loveau pe români în primul rând ba chiar au şi specificat, atenţie…

Marius Tucă: Sunt câteva milioane.

Valentin Stan: Fii atent că se aplică acelor cetăţeni europeni în caz de influx masiv de forţă de muncă din alte ţări ale Uniunii rezultat al unor lărgiri recente. Pe bune? Adică nu era vorba de italieni, că ăia nu s-au lărgit, ăia sunt fondatori, dar nu era vorba nici de alte ţări care sunt mai de mult membre. Deci ce au făcut băieţii ăştia? Eu făcut setul de concesii, în care printre altele, multe altele, apărea şi această situaţie care îi lovea dramatic pe cetăţenii români. Ce crezi că a făcut Iohannis? Crezi că a observat asta? Nu, nu a observat-o.

Marius Tucă: Păi a observat ceva până acum?

Valentin Stan: Nu, n-a observat nimic, niciodată. Dar el a negociat, cică. A negociat pentru români. Nu ştii povestea cu austriecii care au tăiat alocaţiile, treaba asta s-a întâmplat recent, acum un an, a tăiat alocaţiile pentru muncitorii cetăţeni europeni, e vorba în primul rând de români, deci ne afectează direct, şi atunci Meleşcanu a ieşit puţin, băi, o să mergem noi la Curtea Europeană de justiţie… Ai mai auzit ceva de treaba asta? E moartă în păpuşoi. Pe negocierile astea unde, cică, Iohannis a negociat pentru români. A mers şi în Parlament şi a spus Parlamentului, uau, am negociat pentru români. Românii sunt ok. Acest pachet de concesii, atenţie Marius, nu a intrat niciodată în vigoare. De ce? Pentru că englezii la referendum au spus că vor să iasă şi automat toată povestea a căzut. Dacă însă povestea asta ar fi rămas împreună cu multe altele ne-ar fi afectat masiv. Oricum ne afectează masiv şi aşa. Pentru că, din nou, s-au livrat românilor minciuni legate de statutul lor în Marea Britanie de acum în colo. A ieşit din nou Iohannis şi a spus am rezolvat. N-a rezolvat nimic, n-a negociat nimic, totul i s-a pus pe masă şi a semnat dedesubt. Eu nu neg, că au fost momente probabil acolo când vreun român mai isteţ, că nu ştiu ce echipă de negociatori au ăştia, să fi ridicat nişte probleme lui Iohannis. Ghici ce s-a întâmplat?

Marius Tucă: Nimic.

Valentin Stan: Nimic.

Marius Tucă: Ne apropiem de două ore de emisie şi te-aş ruga pe final să-mi răspunzi pe scurt la câteva întrebări. Una dintre marotele şi unul dintre punctele forte în campania susţinută, nu ştiu dacă au avut rezultate, susţinută de Klaus Iohannis – justiţia, statul de drept. ”Aţi vrut să subjugaţi justiţia, Dăncilă tu ai fost acolo, statul de drept, eu am apărat statul de drept”. Cum răspundeţi la asta?

Valentin Stan: Deci, este o aglutinare destul de barbară, aş spune eu, de filosofii diverse în care, în esenţă, Iohannis vrea să spună aşa, ăsta e mesajul lui în clar: ”Voi aţi vrut să reformaţi (între ghilimele) sistemul judiciar ca să-i scăpaţi pe penali”.

Marius Tucă: Corect.

Valentin Stan: E, în momentul în care vii cu aşa ceva, dă-mi voie să spun că ai de a face doar cu un slogan ieftin electoral pentru proşti. E tot ce pot să spun. Pentru că atâta vreme cât anumite modificări pe care le-a făcut Dragnea, care Dragnea are păcatele lui mari, inclusiv la capitolul ăsta, ce a vru el să strice în sistem dar unele dintre aceste modificări au fost validate de Curtea Constituţională.

Marius Tucă: Au fost impuse de Curtea Constituţională.

Valentin Stan: Toate erau impuse pentru era vorba aici, în mod evident, de a pune în aplicare decizii ale Curţii Constituţionale care fuseseră neglijate ani în şir şi pe care în guvernarea lui Cioloş la un moment dat s-a invocat, iată, le aplicăm şi a modificat în draci prin ordonanţă de urgenţă tot ce ai vrut în sistemul judiciar român. Acum, oamenii s-au supărat, pe bună dreptate poate, dar în esenţă, ideea de a simplifica totul în formula eu sunt apărătorul statului de drept, tot ce aţi vrut voi să faceţi este o nenorocire, este, în cel mai bun caz o minciună sfruntată, în cel mai bun caz. 

Marius Tucă: ”Excelentă observaţie domnule profesor, vedeţi vreo şansă de a schimba Constituţia, respectiv sistemul de guvernământ? Ce credeţi că ni se potriveşte mai bine republica prezidenţială sau parlamentară, monarhie sau nu cred că s-ar pune problema?” Omenii îşi pun tot felul de probleme.

Valentin Stan: Tot felul de probleme. Eu ţi-aş spune următorul lucru, apropo de această întrebare, şi, sigur, n-aş vrea să te mâhnesc. Dar vreau să spun următorul lucru în anul 1990…

Marius Tucă: Mi-aduc aminte bine, am intrat în presă, fac 30 de ani.

Valentin Stan: Exista un om în puterea vârstei. Marius, era cel mai important personaj istoric din lume.

Marius Tucă: Participant la cel de-al doilea război mondial.

Valentin Stan: Era singurul supravieţuitor…

Marius Tucă: Ca şef de stat.

Valentin Stan: Ca şef de stat, omul în faţa căruia, atunci în 1990, că până în ultima clipă de viaţă, acel om dacă s-ar fi întâlnit cu preşedintele SUA sau cu preşedintele Rusiei, acei oameni s-ar fi înclinat.

Marius Tucă: Nu eram pregătiţi.

Valentin Stan: Ascultă-mă.

Marius Tucă: De acord, dar nu eram pregătiţi.

Valentin Stan: S-ar fi înclinat în faţa lui…

Marius Tucă: Pot să spun şi eu, recunosc mai târziu, am recunoscut asta.

Valentin Stan: El nu se înclina decât în faţa lui Dumnezeu. Acest om, tu spui că nu eram pregătiţi, atenţie, ai dreptate Marius, nu eram pregăti. Dar eu spun că omul ăsta a existat iar Românii au optat pentru Iliescu la vremea aia. Pentru Iliescu Ion şi pe urmă pentru cine mai vrei tu, pentru Băsescu Traian, pentru Iohannis şi aşa mai departe, da? deci în momentul în care ai un astfel de popor mulţumeşte lui Dumnezeu că faci parte din el şi ia-l aşa cum e. Întrebările astea sunt bune dar într-un conclav de înţelepţi, nu aici. Să-ţi mai spun ceva apropo de noi românii, eu eram ca şi tine în 90 pe aici prin viaţă.

Marius Tucă: Eram reporter de teren, da.

Valentin Stan: Au făcut ţărăniştii şi ei prin februarie 90 o treabă acolo în piaţa Victoriei, demonstraţia aia.

Marius Tucă: 12 ianuarie.

Valentin Stan: Aşa, corect. Îţi povestesc ce am văzut cu ochii mei. Am văzut şi eu acea demonstraţie, a venit Coposu şi pentru că poporul român, poporul român întotdeauna e suveran, poporul român întotdeauna are dreptate, poporul român s-a strâns acolo, încă mai erau muncitorii de la IMGB de la 23 August şi a ieşit o încăierare generală.

Marius Tucă: Ştiu, mi-aduc aminte foarte bine.

Valentin Stan: Din care Coposu a fost extras de armată. Am să ţin minte toată viaţa, l-au dus acolo la sediul PNŢCD din Rosetti avea o căciulă din aia de astrahan când l-au scos din TAB, i-a căzut căciula pe ochi cum i-a căzut lui Ceauşescu la Târgovişte. Ştii ce striga poporul român în jurul lui? ”Coposu nu uita, asta nu e ţara ta”.

Marius Tucă: Ne merităm soarta.

Valentin Stan: Ştii ceva Marius? Aveau dreptate. Coposu credea că este în România lui, în România Majestăţii Sale, în România unde să te sacrifici pentru ţara ta.

Marius Tucă: În România care nu avusese de-a face cu comunismul 50 de ani.

Valentin Stan: Suntem tot acolo prietene, mai ales că atunci când Coposu a murit s-au dus cu sutele de mii ca să-l petreacă.

Marius Tucă: Domnule Valentin Stan, jignirile în mod repetat vor duce în cele din urmă la suspendarea emisiunii, dar mai avem un pic până acolo. Eu cred că sunt două lucruri care trebuie făcute repede în România apropo de democraţie şi ce înseamnă. Sunt foarte mulţi care vorbesc despre sistemul democratic. Nu. Mandat de patru ani. Cea mai mare care s-a făcut în România cu schimbarea mandatului din patru în cinci ani. Asta a dus şi la decalarea alegerilor parlamentare de cele prezidenţiale. Esenţial e să se întâmple de mâine. Scoaterea legilor de sub oblăduirea STS-ului.

Valentin Stan: Asta zici tu? Asta zici tu sau oamenii?

Marius Tucă: Eu. Am şi eu dreptul la finalul emisiunii, după două ore în care am fost aproape sclipitor în tot ce am întrebat să spun ceva. Şi dacă e să ne întoarcem şi la perioada regală, păi totuşi, statul român care se vrea democrat, capitalist liber şi independent să facă ceva cu actul ăla de la 31 decembrie 1947. Domnule profesor de istorie.

Valentin Stan: Când Majestatea Sa a venit în această ţară, la un moment dat, s-a dus el spre Curtea de Argeş, mai ţii minte?

Marius Tucă: Da, şi l-au întors din drum şi?

Valentin Stan: Nu l-au întors din drum, l-au fugărit cu TAB-urile.

Marius Tucă: Stai un pic, dar o dată nici nu s-a dat jos din avion, mi-aduc aminte.

Valentin Stan: Dar eu îţi vorbesc de povestea asta.

Marius Tucă: Până la urmă, în momentul în care a venit şi a fost lăsat, a fost pe străzile Bucureştilor sute de mii de oameni am fost prezent ca reporter de teren, 91 era sau…

Valentin Stan: L-au gonit cu TAB-urile pe drum, l-au luat, l-au făcut pachet, l-au urcat în avion hai du-te acasă prietene că nu eşti de aici. Deci nu uita, asta nu e ţara ta. Cele mai mari onoruri ştii când le-a primit? Când a murit.

Marius Tucă: E adevărat.

Valentin Stan: Nu l-au mai alergat cu TAB-ul, l-au dus cu trenul regal.

Marius Tucă: A fost o procesiune incredibilă pentru poporul român, a fost singurul moment în care l-au tratat ca pe un rege. Până atunci nimic.

Valentin Stan: Fiindcă plecase.

Marius Tucă: Cele mai frumoase discursuri la capul mortului…

Valentin Stan: Ce-ţi povestesc eu acum  e pentru România ta de azi. Eram student şi vine la mine un prieten şi îmi zice aşa ”băi, vii şi tu cu noi azi? Unde măi să vin cu voi?” Un prieten coleg adică de facultate, zice ”băi, facem o demonstraţie. Băi, tu eşti nebun, ce demonstraţie?”. Fii atent aici, ăştia stăteau la cămin la Grozăveşti, zice ”plecăm de acolo şi mergem să punem nişte flori la statuia lui Mihai Viteazu”.

Marius Tucă: Când era asta?  

Valentin Stan: Prin 1983. Şi zice, ”băi, mergem acolo, punem folosi la statuia lui Mihai Viteazu. Băi, tu eşti prost cum să faci aşa ceva?” zice ”băi, dar stai, care e problema? Facem asta, mergi cu noi sau nu?” zic ”eu nu merg cu voi”, ”băi nu mă aşteptam să zici asta, dar de ce nu mergi cu noi?” zic ”băi, uite care e treaba, faceţi treaba asta şi întreabă-mă a doua zi că îţi sun de ce nu merg cu voi”. Zice ăla ”bine”. A doua zi după ce au făcut ei asta vine la mine şi îmi zice ”băi Valentin, băi, ce prost ai fost, am făcut chestia aia, extraordinar, nici nu ştii ce ai pierdut” şi zic ”băi, povesteşte-mi tu atunci, ia zi, cum a fost?”. ”Băi să vezi ce fază, ne-am strâns noi, eram vreo 15-20, îţi dai seama, câţi să fie, şi când am ieşit din cămin să ieşim pe poartă era un miliţian acolo. Şi miliţianul ăsta nu ştiu de ce era acolo se uită la noi şi zice băi, derbedeilor, ce-i cu voi aici?”.

Marius Tucă: Abordare de miliţian.

Valentin Stan: Da. ”Şi noi ne-am oprit aşa că nu ştiam şi lână miliţian apare un tip în civil şi îl întreabă pe miliţian – Ce-i aici mă? Şi miliţianul îi zice, păi derbedeii ăştia” la care ăla în civil îi zice miliţianului ”Lasă-i măi că sunt tineri”, şi ne-am dus, ne-a lăsat şi ne-am dus şi am pus, băi, prost ai fost că n-ai venit”  şi îi zic ”şi cum, la momentul ăsta nu înţelegi de ce n-am venit?”. Bă, parcă l-a lovit cu leuca în cap. Adică tu crezi că…?  Adică tu crezi că în ţara asta se întâmplă ceva fără miliţianul şi fără băiatul ăla care zice…

Marius Tucă: Din păcate în momentul ăsta nu. Se ridică vizele?

Valentin Stan: Sigur.

Marius Tucă: Oamenii întreabă şi întreb şi eu.

Valentin Stan: Nu. Nu bineînţeles.

Marius Tucă: Scăpăm de MCV? Sunt promisiunile lui Iohannis.

Valentin Stan: De MCV… MCV nici măcar nu e în tratatul de aderare.

Marius Tucă: Şi atunci de ce îl avem.

Valentin Stan: Fiindcă asta suntem. MCV-ul ni se potriveşte, ştii, cum ţi s-ar potrivi ţie…

Marius Tucă: Jignirile în mod repetat aduse moderatorului… duc la suspendarea emisiunii.

Valentin Stan: Deci MCV-ul ţie ţi se potriveşte aşa cum i s-a potrivit lui Heracles cămaşa lui Nesus.

Marius Tucă: M-ai luat cu aria cercului. O să avem o discuţie, pentru că noi putem să discutăm şase ore, o să avem o discuţie despre ce înseamnă România la 30 de ani. Apropo de ruşi şi de asta, era o întrebare legată de ce se vântură mereu ideea de Rusia, de ce e un bau bau pentru România.

Valentin Stan: Este simplu. Nu este o invenţie a lui Iohannis, e o invenţie a lui Ceauşescu. Ceauşescu a construit, ne aducem cu toţii aminte povestea arhi invocată de istoriografia comunistă cum noi nu ne-am amestecat în Cehoslovacia, cum noi eram anti… Niciodată nu s-a pus problema atunci să mergem noi în Cehoslovacia. Aia a fost o chestiune supralicitată de Ceauşescu, din care s-a născut practic naţional-comunismul, în care formula esenţială este următoarea. Este un pericol Moscova pericol de care eu vă apăr. Ceea ce capacitează românul să accepte strângerea şurubului, dictatura scelerată şi cultul personalităţii

Marius Tucă: Ne apără de Rusia.

Valentin Stan: Exact. Pentru ca să ne aperi de duşman, dragă Marius, eu îţi fac ţie toate mendrele. Şi atunci îi spui românului şi acum că vine rusul peste tine, cumperi evident pentru asta rachete Patriot ca să-i arăţi…

Marius Tucă: Şi bateriile. Dar rachetele au costat 3 miliarde sau doar bateriile?

Valentin Stan: Adică vrei să zici 300. Păi, atât de contractul.

Marius Tucă: Dar se dau şi rachetele sau se dau doar bateriile?

Valentin Stan: Tot pachetul. Dar după aia mai plăteşti tu.

Marius Tucă: Ce şanse ar avea Viorica Dăncilă să câştige bătălia cu Iohannis. Pentru că, să fim serioşi, e de recuperat foarte mult, distanţa e foarte mare şi nu văd de unde ar lua voturi, ar lua votanţii USR, ar lua de unde? Ce s-ar întâmpla?

Valentin Stan: Mă pui într-o situaţie foarte incomodă pentru că mă obligi să spun, şi eu sunt sincer întotdeauna cu tine, mă obligi să spun că nu are nicio şansă. Există întotdeauna o marjă foarte îngustă în care te poţi mişca, aşa cum este ea, în poziţia ei total defavorizată. Însă, atenţie pe strategiile electorale, greu de presupus că vei putea mişca foarte multe voturi.

Marius Tucă: Adică emoţia care să poată să mobilizeze.

Valentin Stan: Deci, ea, probabil, va face o figură mult mai bună decât se aşteptă mulţi.

Marius Tucă: Adică va fi undeva la peste 40%.

Valentin Stan: Eu îi doresc foarte mult acest lucru. Dar aşa cum s-a mişcat nu are de unde să poată disloca suficient ca să-l bată pe Iohannis. În acest moment.

Marius Tucă: Dacă ar fi să-i dai un sfat sau o întrebare pe care să i-o adreseze lui Klaus Iohannis care ar fi aceea?

Valentin Stan: Nu fac asta. Îmi pare rău.

Marius Tucă: Dacă Viorica Dăncilă l-ar întreba ceva legat de colaborare, de… ar fi o întrebare bună?

Valentin Stan: Nu. Din punctul meu de vedere încercarea ei disperată de a forţa o dezbatere i-a dăunat. A pus-o într-o poziţie de favorizantă din două aspecte.

Marius Tucă: Eu cred că după ce a încercat prima dată şi nu s-a întâmplat şi au venit răspunsurile analfabeţilor de la PNL, trebuia să abandoneze total asta şi să-şi facă doar campania ei.

Valentin Stan: Absolut. Ea s-a pus în următoarea situaţie, o dată a făcut ceea ce e interzis să faci, adică i-a permis lui Iohannis să-i creeze agenda. Deci ea a încercat în oglindă să reproducă ce-a făcut ăla. Ceea ce a transformat-o în remorcă, într-o campanie electorală asta e mortal. Nu neapărat că asta o va deposeda de voturi nu îi va aduce voturile de care are nevoie. Şi în al doilea rând ea l-a aşezat pe Iohannis în poziţia de patriarh atotputernic. Pentru că atunci când cineva se gudură pe lângă tine, se jeleşte

Marius Tucă: Nu se gudură, se roagă, mă rog, poate fi interpretat şi aşa. Deci şansele nu există din punctul ăsta de vedere.

Valentin Stan: Eu nu le văd, nu le văd.

Marius Tucă: Plus că mai sunt două zile, joi şi vineri.

Valentin Stan: Din grădiniţa pe care am făcut-o eu uite, asta pot să spun aşa cu prietenie, când eşti într-o situaţia aşa cum a fost Viorica, în sensul că poţi să capacitezi ceva voturi dar îţi trebuie un (?), îţi trebuie o scânteie, îţi trebuie ceva…

Marius Tucă: Cum a fost când l-a bătut pe Ponta chestia cu diaspora, să ne aducem aminte.

Valentin Stan: Atunci, dacă nu ai un potenţial şi nu poţi poate tehnic, natural să disloci o anume formulă din care să reiasă acea semantică a succesului potenţial.

Marius Tucă: Cine ştie reţeta, nu ştie nimeni.

Valentin Stan: Atunci fă următorul lucru foarte simplu, uită-te care este cel mai important subiect de pe media în zilele alea şi încearcă să-l anexezi. Poţi să-i furi presa lui Iohannis. Dar pentru asta îţi trebuie ceva.

Marius Tucă: Ce s-a întâmplat cu presa din România?

Valentin Stan: Cum adică ce s-a întâmplat?

Marius Tucă: Ce s-a întâmplat de a ajuns aici?

Valentin Stan: Marius, nu te supăra, ce dracu’ vorbirăm noi toată ziua azi?

Marius Tucă: Deci de acolo pleacă toate? Deci sistemul a cumpărat?

Valentin Stan: Când te mai uiţi la presa din România, vezi pe sub cămaşă dacă nu e o diagonală.

Marius Tucă: Păi, în cele mai multe cazuri, de acolo pleacă toate.

Valentin Stan: Despre ce vorbim?

Marius Tucă: Mulţumesc pentru participarea la o ediţie cu totul specială. Trebuie să le mărturisim celor care ne privesc că am primit foarte multe mesaje că ne vom mai întâlni. Vin vremuri interesante, ca să nu zic grele. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici