Viorel Hrebenciuc, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul şefei CNA

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a venit la Direcţia Naţională Anticorupţie, miercuri, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat alături de preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu.

388 afișări
Imaginea articolului Viorel Hrebenciuc, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul şefei CNA

Viorel Hrebenciuc (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Viorel Hrebenciuc, aflat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, în care a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în jurul orei 09.30.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Viorel Hrebenciuc a fost citat să se prezinte pentru a da declaraţii în dosarul în care este cercetat alături de şefa CNA, Laura Georgescu, de fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi de Narcisa Iorga, fost membru CNA, în legătură cu intervenţii pentru licenţa Giga TV.

În acest dosar, Gheorghe Ştefan, care controla Giga TV la data faptelor, este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului. Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru că s-ar fi implicat în determinarea unor funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei Giga TV. Narcisa Iorga este cercetată pentru că i-ar fi sugerat lui Gheorghe Ştefan în ce mod se poate redobândi licenţa Giga TV şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe Viorel Hrebenciuc.

Anchetatorii au reunit la dosarul privind licenţa Giga TV, televiziune care era controlată de Gheorghe Ştefan la data faptelor, un alt dosar în care sunt vizate fapte de corupţie comise la nivelul CNA. Astfel, Laura Georgescu este vizată şi pentru primirea unor laptopuri de la persoane pe care le-ar fi favorizat.

Procurorii au extins recent urmărirea penală în cazul Laurei Georgescu, aceasta fiind acuzată de două infracţiuni de abuz în serviciu, din care una în formă continuată (25 acte materiale) şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (25 acte materiale), în cazul sesizărilor falsificate care au stat la baza sancţionării cu amendă a 11 posturi de televiziune.

Potrivit ordonanţei de extindere a urmăririi penale, Laura Georgescu ar fi instigat, în perioada 2013-2014, la întocmirea unor sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA şi care au fost soluţionate prin sancţionarea a patru posturi de televiziune (cinci sesizări nereale), altele decât cele referitoare la cele şapte posturi de televiziune care au făcut obiectul actelor de cercetare anterioare.

Anchetatorii au dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile, inclusiv asupra conturilor bancare, aparţinând Laurei Georgescu, până la limita de 2.296.200 de lei, "sumă reprezentând valoarea cu care cinci posturi de televiziune s-au constituit până în acest moment drept parte civilă", a arătat DNA.

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc mai este cercetat de procurorii DNA în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, pentru instigarea deputaţilor Ilie Sârbu şi Dan Şova la traficarea influenţei şi instigare la cumpărare de influenţă a lui Dan Şova.

Ilie Sârbu şi Dan Şova sunt şi ei suspecţi în acest dosar. De asemenea, anchetatorii continuă cercetările în acest nou dosar şi faţă de soţia judecătorului Lorand Ordog, Melinda, judecătorul Gabriel Uţă, Paltin Sturdza, Costin Bengescu, Horaţiu Hanganu, Aurel Pâslaru, Daniel Călugăr, Ion Sorin Iacob, Iosif Kadas, Ioan Mătăsel, Aurel Olari, Andrei Poteacă, Maria Daniela Velican, Adrian Victor Prodan, Nicolae Mergeani, Carmen Drăgoi, Al României Paul Philippe şi a României Lia Georgia, Alina Ciocoiu, Gabriel Vlase şi Viorel Gheorghe Ghelasă.

Viorel Hrebenciuc este în arest la domiciliu din 20 martie, după ce a stat în arest preventiv timp de aproape cinci luni, din octombrie 2014.

În dosarul retrocedării ilegale de păduri au fost trimişi în judecată, alături de Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu, Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău, judecătorul Lorand Andras Ordog, de la Tribunalul Covasna, şeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecătoarea Anca Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, soţia lui Ioan Adam, Dan Costin Bengescu, Iosif Kadas, Sorin Ion Iacob, Jănică Poenaru, Ioan Gheorghe Varga, Daniel Constantin Călugăr, Ioan Mătăşel, Rodica Gabriela Zaharia şi Iulian Durlan.

Potrivit anchetatorilor, Viorel Hrebenciuc, Adam, Sturdza şi Bengescu sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional prin care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

În 21 octombrie 2014, Viorel Hrebenciuc şi-a dat demisia din Camera Deputaţilor, după ce DNA a solicitat încuviinţarea arestării sale preventive, în dosarul retrocedărilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici