Viorica Dăncilă a discutat cu o delegaţie a Congresului SUA despre „viitoarea agendă politică bilaterală”

Premierul Viorica Dăncilă a discutat, marţi, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Congresului SUA, despre „viitoarea agendă politică bilaterală” din România şi Statele Unite, a informat Executivul într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

560 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă a discutat cu o delegaţie a Congresului SUA despre „viitoarea agendă politică bilaterală”

Viorica Dăncilă a discutat cu o delegaţie a Congresului SUA despre „viitoarea agendă politică bilaterală”

Delegaţia Congresului SUA a fost condusă de Devin Nunes, preşedintele Comitetului Permanent pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor SUA.

„Cu această ocazie, înaltul oficial român a salutat sprijinul constant pe care Congresul SUA îl acordă Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Totodată, a reiterat importanţa deosebită pe care România o acordă Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Şeful Executivului a subliniat interesul părţii române pentru intensificarea consultărilor şi cooperării bilaterale pe toate temele de interes comun, discutând împreună cu interlocutorii americani viitoarea agendă politică bilaterală”, se arată în comunicatul de presă al Executivului.

TITLURILE ZILEI

Dezvoltarea dimensiunii economice a parteneriatulul strategic România – SUA şi exploatarea resurselor din Marea Neagră s-au numărat printre subiectele discutate.

„Pe lângă importanţa consolidării dialogului politic, premierul Viorica Dăncilă a subliniat necesitatea dezvoltării dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic, având în vedere potenţialul mare de care România dispune, precum şi interesul pentru o prezenţă crescută a investitorilor americani. În context, a apreciat dinamica relaţiilor de cooperare în sectorul energetic şi implicarea tot mai pronunţată a companiilor americane în domeniul explorării resurselor de hidrocarburi, în special în Marea Neagră”, potrivit sursei citate.

Premierul Dăncilă le-a spus americanilor că România va acţiona în continuare „ca un aliat responsabil” în regiune.

„Şeful Guvernului României a trecut în revistă evoluţiile de interes cu privire la situaţia de securitate regională, evidenţiind importanţa strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică în ansamblul său şi accentuând, în context, necesitatea unei puternice legături transatlantice. De asemenea, a subliniat importanţa deciziilor adoptate la Summit-ul NATO de la Bruxelles din iulie 2018 pentru securitatea şi stabilitatea flancului estic al Alianţei. Şeful Executivului a menţionat contribuţiile consistente ale României la securitatea euro-atlantică, evidenţiind rezultatele pozitive în respectarea angajamentelor privind cheltuielile dedicate apărării. Totodată, a precizat că România va continua să acţioneze ca un aliat responsabil, contribuind activ la promovarea securităţii în spaţiul euro-atlantic şi în afara sa”, a completat Guvernul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici