Viorica Dăncilă: În Parlament sunt destui oameni care ţin la stabilitate. Nu cred că moţiunea va trece

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a reiterat, miercuri seară, ideea potrivit căreia moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă în Parlament.

315 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă: În Parlament sunt destui oameni care ţin la stabilitate. Nu cred că moţiunea va trece

Viorica Dăncilă: În Parlament sunt destui oameni care ţin la stabilitate. Nu cred că moţiunea va trece

"Cred că în Parlamentul României există destui oameni care ţin la stabilitatea acestei ţări. Nu. Eu cred că moţiunea nu va trece. Preşedintele spune că este necesar ca premierul să meargă cu remanierea în Parlament. Bun, mergem în Parlament. Trece, avem miniştri. Nu trece, Guvernul este tot blocat. Guvernul nu cade. Guvernul cade decât prin demisia premierului sau prin moţiune de cenzură. Acest lucru – neapărat premierul trebuie să meargă în faţa Parlamentului pentru remaniere nu va rezolva problema dacă remanierea nu trece în Parlament", a declarat Viorica Dăncilă, la Antena 3.

TITLURILE ZILEI

Premierul a criticat formaţiunile din Opoziţie, menţionând că aceştia nu reflectă ceea ce îşi doresc cetăţenii. "Să presupunem că moţiunea va trece. Ce vor câştiga oamenii? Care e programul cu care vin cei care vor să dărâme acest Guvern? La ce se raportează cei care vor să preia puterea? Am venit cu un pact. Dacă vă uitaţi pe el nu l-au semnat decât minorităţile. Deci este clar că gândurile celor din opoziţie nu reflectă ceea ce îşi doresc oamenii", a completat Viorica Dăncilă.

Liberalii vor depune săptămâna viitoare moţiunea de cenzură în Parlament împotriva Cabinetului Dăncilă, au declarat surse din PNL, pentru MEDIAFAX.

Între timp negocierile vor continua cu celelalte partide, precum ALDE şi Pro România, au precizat sursele citate. Moţiunea de cenzură este susţinută deja de USR şi PMP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici