Viorica Dăncilă, la Parlamentul European: România a confirmat statutul de membru cu drepturi depline, ceea ce arată legitimitatea aspiraţiei noastre de a încheia MCV | VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România trebuie să se integreze pe deplin în Spaţiul Schengen, iar prin exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE ţara noastră a arătat legitimitatea dorinţei de a încheia MCV.

1405 afişări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă, la Parlamentul European: România a confirmat statutul de membru cu drepturi depline, ceea ce arată legitimitatea aspiraţiei noastre de a încheia MCV | VIDEO

Viorica Dăncilă participă la dezbaterile asupra realizărilor preşedinţiei României la Consiliul UE

„Ne-am asumat că vom acţiona în sensul consolidării proiectului european şi pe parcursul celor şase luni ale mandatului nostru, am demonstrat că pro-europenismul trebuie alimentat prin acţiune constantă. M-am implicat personal şi cu toată dăruirea în buna desfăşurare a acestei Preşedinţii şi dintr-o motivaţie personală, determinată de ataşamentul profund faţă de idealul proiectului european. Fac parte din generaţia care s-a maturizat cu această aspiraţie la deplinătatea integrării europene şi a recunoaşterii acesteia pentru România”, a declarat Viorica Dăncilă, marţi, în plenul Parlamentului European.

Şeful Executivului a adăugat că proiectul european nu trebuie să fie unul al unei Europe cu mai multe viteze şi nici a cercurilor concentrice.

„Cred că acest sentiment de recunoaştere a însemnătăţii pe care o are Uniunea pentru cetăţeni are nevoie să fie cultivat, în permanenţă, prin rezultate concrete. Proiectul nostru nu trebuie să promoveze o Europă cu mai multe viteze şi nici a cercurilor concentrice. România va continua să promoveze obiectivului comun de consolidare a proiectului european şi va urmări, în acelaşi timp, definitivarea integrării sale. Mă refer aici, desigur, la integrarea deplină a ţării noastre în Spaţiul Schengen, în cadrul căruia acţionăm deja, ca membru de facto”, a completat premierul.

Ea a mai spus că România va avea o abordare pragmatică în promovarea principiilor Declaraţiei de la Sibiu, iar ţara noastră, prin performanţele la Preşedinţia Consiliului UE a dovedit că este legitimă dorinţa noastră de a fi ridicat MCV.

„Vom acţiona în continuare, de o manieră pragmatică, pentru promovarea Principiilor din Declaraţia de la Sibiu şi rămânem profund ataşaţi respectării valorilor democratice şi a statului de drept. Este important însă să nu existe diferenţe între statele membre, falii care să să creeze standarde diferite pentru cetăţenii europeni. Prin exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, România a confirmat statutul de stat membru cu drepturi depline, ceea ce ne arată legitimitatea aspiraţiei noastre de încheiere a Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). Cred în continuare cu tărie că viitorul nostru, al tuturor, nu poate fi imaginat altfel decât în cadrul unei Europe mai puternice şi mai coezive în beneficiul căreia am lucrat cu entuziasm, încredere şi profesionalism în ultimele şase luni”, a explicat Dăncilă.

Prim-ministrul a mai afirmat că are convingerea „că eforturile Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene reprezintă o bază consistentă pentru continuarea avansării agendei europene în perioada următoare şi urez Preşedinţiei finlandeze a Consiliului mult succes în misiunea sa pentru următoarele şase luni”.

Viorica Dăncilă a prezentat bilanţul Preşedinţiei României la Consiliul UE. Ce dosare au fost finalizate 

Viorica Dăncilă a prezentat, marţi, în PE, bilanţul Preşedinţiei României la Consiliul UE. Printre cele 90 de dosare finalizate amintite de premier se află adoptarea cadrului de sancţiuni privind atacutile cibernetice, dar şi acţiunile de combatere a antisemitismului, xenofobiei şi dezinformării.

„A fost important să arătăm că instituţiile europene lucrează pentru cetăţeni şi mai ales că produc rezultate care îmbunătăţesc viaţa acestora şi oferă perspective pentru viitor. Am satisfacţia de a afirma că România a reuşit acest lucru. Am preluat şi asumat această responsabilitate ca pe o misiune în slujba cetăţenilor şi a unităţii europene. Am apreciat necesar ca toate acţiunile noastre să fie construite în jurul Coeziunii - ca valoare comună europeană. România a demonstrat că poate performa cu succes pe fondul unor provocări şi tendinţe care pun sub semnul întrebării determinarea Uniunii de a progresa.

Am dovedit capacitatea României de a contribui la valoarea-adăugată a Uniunii, aspect reflectat în bilanţul consistent pe care îl predăm: 90 de dosare legislative finalizate şi aproximativ 2500 de evenimente şi reuniuni organizate. Totodată, am facilitat adoptarea a 84 de Concluzii ale Consiliului pe multiple teme de interes comun”, a declarat Viorica Dăncilă, la începutul dezbaterii din Parlamentul European.

Premierul a afirmat că îşi doreşte ca, atunci când vor beneficia de un acces mai transparent pe piaţa muncii, cetăţenii europeni să îşi amintească de contribuţiile României în acest proiect.

„Ne-am dorit ca prin exercitarea acestui mandat să avem rezultate vizibile, durabile, la care cetăţenii să se poată raporta cu uşurinţă şi claritate. Aceste rezultate conferă o identitate veritabilă primei noastre Preşedinţii, la care consider că ne putem raporta cu toţii.
De exemplu, mi-ar plăcea să cred că atunci când un cetăţean european va beneficia de un acces mai echitabil şi mai transparent pe piaţa muncii, care să-i permită să echilibreze mai bine activitatea profesională cu viaţa privată, va şti că aceste decizii au fost luate pe durata Preşedinţiei României. La fel, doresc să cred că cetăţeanul european se va simţi mai în siguranţă şi mai protejat în interiorul graniţelor Uniunii şi datorită eforturilor Preşedinţiei noastre. Am reuşit să facem un salt calitativ în această direcţie. De aici înainte, vor fi posibile verificări mai eficiente la frontierele externe, vom îmbunătăţi securitatea cărţilor de identitate”, a aăugat Dăncilă.

Şeful Executivului a susţinut că România a obţinut rezultate pe toţi cei patru piloni prioritari ai Preşedinţiei la Consiliul UE:

„ Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa actor global, Europa valorilor comune. În cadrul pilonului Europa convergenţei, Preşedinţia României a depus eforturi intense pentru avansarea negocierilor referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, atât pe palierul politic, cât şi la nivel sectorial. Am reuşit, de asemenea, finalizarea negocierilor pentru un număr considerabil de dosare legislative vizând consolidarea Uniunii Bancare şi Uniunii Pieţelor de Capital şi am asigurat o viziune pe termen lung privind Piaţa Unică. Totodată, rezultatele concrete înregistrate în domenii precum piaţă internă - în toate dimensiunile acesteia, energie, afaceri sociale sau schimbări climatice, sunt elemente care vor rămâne puncte de reper şi sunt deja preluate de partenerii noştri din Trio, Finlanda şi Croaţia. Totodată, provocările erei digitale, dintre care cea a inteligenţei artificiale, au fost abordate prin primul set de Concluzii ale Uniunii dedicate acestei teme. Preşedinţia noastră a adus o contribuţie importantă la definitivarea pieţei unice digitale prin Directiva privind drepturile de autor în Piaţa Unică Digitală”, a afirmat Dăncilă, în plenul Parlamentului European.

Ea a amintit de hotărârea Consiliul UE privind sancţionarea persoanelor implicate în atacuri cibernetice care ameninţă UE.

„În vederea îmbunătăţirii răspunsului la atacurile cibernetice, a fost adoptat, un cadru de sancţiuni pentru a răspunde atacurilor cibernetice. Astfel, pentru prima dată, se vor impune sancţiuni persoanelor implicate în atacurile cibernetice care ameninţă Uniunea sau statele membre. România va continua să acţioneze în acest domeniu, urmărind obiectivul de a găzdui o agenţie europeană specializată în acest sens”, a mai spus Viorica Dăncilă.

Un alt dosar la care a contribuit România îl reprezintă cel referitor la migraţie.

România a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în perioada 1 ianuarie-30 iulie 2019.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici