Viorica Dăncilă trimite noile propuneri de miniştri la Palatul Cotroceni, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la MJ, Şerban Valeca la Educaţie şi Mihai Fifor la MAI

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită luni, la Palatul Cotroceni, noile propuneri de miniştri, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei, Şerban Valeca la ministerul Educaţiei şi Mihai Fifor la ministerul Afacerilor Interne.

896 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă trimite noile propuneri de miniştri la Palatul Cotroceni, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la MJ, Şerban Valeca la Educaţie şi Mihai Fifor la  MAI

Viorica Dăncilă trimite noile propuneri de miniştri la Palatul Cotroceni, respectiv judecătorul Dana Gîrbovan la MJ, Şerban Valeca la Educaţie şi Mihai Fifor la MAI

Viorica Dăncilă a anunţat vineri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD, că noile propuneri de miniştri, respectiv Dana Gîrbovan la ministerul Justiţiei, Şerban Valeca la ministerul Educaţiei şi Mihai Fifor la ministerul Afacerilor Interne, vor fi transmise luni, către Administraţia Prezidenţială.

Şerban-Constantin Valeca, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Educaţiei, este actualmente senator, Mihai Fifor este oricum interimar la ministerul Afacerilor Interne, iar Dana Gîrbovan este judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).

TITLURILE ZILEI

În prezent, Legea 303/2004, articolul 58, alineatul 1 interzice expres detaşarea unui magistrat în funcţia de ministru al Justiţiei, după cum a precizat şi avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, iar Dana Gîrbovan nu şi-a prezentat, până la ora transmiterii ştirii, demisia din magistratură, care ar trebui oricum validată în Secţia pentru judecători a CSM.

Totodată, prin Decizia nr. 45/2018 a Curţii Constituţionale, la punctul 176, se subliniază o dată în plus incompatibilitatea constituţională totală între funcţia de ministru şi cea de magistrat în funcţie, arată Toni Neacşu: "Curtea reţine că funcţia de ministru al justiţiei este incompatibilă cu cea de judecător/procuror, neputându-se cumula aceste două calităţi nici potrivit Constituţiei şi nici Legii nr. 303/2004, în vigoare la data pronunţării prezentei decizii."

Un argument în favoarea Vioricăi Dăncilă, dacă aceasta decide să transmită luni noile propuneri de miniştri fără o demisie a Danei Gîrbovan, ar putea fi însă, potrivit avocatului Adrian Toni Neacşu, articolul 41 al noului Cod administrativ, care stipulează: "În termen de 15 zile de la data depunerii jurământului, membrul Guvernului este obligat să renunţe la calitatea sau funcţia cu care este incompatibilă funcţia de membru al Guvernului, sub sancţiunea încetării mandatului."

În România, au mai fost doar două situaţii de propuneri de magistraţi în funcţia de ministru al Justiţiei, respectiv judecătorul Mona Pivniceru şi procurorul Robert Cazanciuc.

Taguri:
dăncilă,
gîrbovan,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici