Voiculescu îi cere lui Băsescu să promulge cât mai repede Legea caselor naţionalizate

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, miercuri, că va merge la Preşedinţie, săptămâna viitoare, împreună cu chiriaşii din casele naţionalizate, pentru a-l ruga pe Traian Băsescu să promulge cât mai repede legea de modificare a legii caselor naţionalizate iniţiată de PC.

23 afișări
Imaginea articolului Voiculescu îi cere lui Băsescu să promulge cât mai repede Legea caselor naţionalizate

Voiculescu îi cere lui Băsescu să promulge cât mai repede Legea caselor naţionalizate (Imagine: Mediafax Foto)

Voiculescu a participat, după votul din Camera Deputaţilor asupra legii, la o conferinţă de presă împreună cu reprezentanţi ai chiriaşilor din casele naţionalizate care au cumpărat imobilele în baza Legii 112.

El i-a îndemnat pe aceştia să nu-i "judece prea aspru pe deputaţii portocalii din Alianţa PDL-PNL, care au votat împotriva lor".

"Iertaţi-i, că nu au ştiut ce fac. Să le fie de bine! Hai să mergem la preşedinte şi să-l rugăm să nu se joace cu soarta oamenilor şi să sperăm că legea va fi promulgată în două săptămâni", le-a spus Voiculescu chiriaşilor.

TITLURILE ZILEI

Purtătorul de cuvânt al PC. Bogdan Ciucă. a afirmat, la rândul său, că legea, iniţiată de Dan Voiculescu, este singura formulă care rezolvă toate problemele atât ale chiriaşilor din casele naţionalizate care au cumpărat locuinţele cu bună credinţă, cât şi pe cele ale proprietarilor care vor primi fie despăgubiri la preţul pieţei, dacă imobilul a fost vândut, fie în natură dacă imobilul este liber.

În opinia lui Ciucă, chiriaşii care au cumpărat imobilele în baza Legii 112 sunt în majoritate pensionari şi nu au venituri să-şi cumpere sau să închirieze o altă locuinţă.

Deputaţii au respins, miercuri, cu 117 voturi "pentru", 79 "împotrivă" şi 28 abţineri, raportul comisiei juridice la cererea de reexaminare privind legea caselor naţionalizate, preşedintele de şedinţă, Eugen Nicolicea, explicând după vot că legea va fi retrimisă şefului statului, în forma iniţială.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici