Weber: E posibil ca Timmermans să citească, luni în PE, o declaraţie pe statul de drept în România

Eurodeputatul ALDE Renate Weber a declarat, pentru MEDIAFAX, că este posibil ca prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans să susţină o declaraţie lunea viitoare în Parlamentul European cu privire la situaţia statului de drept în România.

428 afișări
Imaginea articolului Weber: E posibil ca Timmermans să citească, luni în PE, o declaraţie pe statul de drept în România

Weber: E posibil ca Timmermans să citească, luni în PE, o declaraţie pe statul de drept în România

"Va fi o declaraţie, luni după-amiază, a Comisiei Europene, la care, în mod normal, eu am cerut timp de vorbit, dar de regulă la astfel de dezbateri, că ele nu durează mult, vorbesc liderii grupurilor politice, adică vine Comisia şi face o declaraţie şi răspund liderii grupurilor politice. Cineva trebuie să fie şi din partea Guvernului României acolo, că avem Preşedinţia Consiliului UE. Nu cred că se va duce premierul Viorica Dăncilă", a afirmat Renate Weber, joi, pentru MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Ea a precizat că această declaraţie a Comisiei Eruopene vine în urma unei solicitări PPE, aprobată azi în Conferinţa Preşedinţilor a PE. Renate Weber mai susţine că este o mişcare "în logica de campanie", Frans Timmermans fiind candidatul socialiştilor europeni pentru şefia CE.

"Asta este o chestie pusă perfect în logica de campanie. Dacă aţi urmărit un pic meciurile dintre Manfred Weber şi domnul Timmermans, aici Manfred Weber a cerut şi ceilalţi au fost de acord. Timmermans va veni să vorbească. Meciurile lor din această campanie nu mai sunt joburile cetăţenilor europeni, nu mai interesează schimbările climatice, ci statul de drept din România. Se ceartă între ei cine este mai dur: noi pe România sau voi pe FIDESZ. E o miză eminamente politică. Eu nu ştiu cum la un moment dat nu le e jenă să facă lucrurile astea pe faţă. E ultima sesiune a Parlamentului. Noi terminăm activitatea joi. PPE a cerut. Nici nu ştiu câtă lume va fi prezentă săptămâna viitoare la Strasbourg, pentru că mulţi dintre europarlamentari deja sunt în campanie", a adăugat Renate Weber.

Preda: PPE cere discutarea statului de drept din România

În schimb, europarlamentarul Cristian Preda a scris, luni, că Partidul Popular European cere discutarea situaţiei statului de drept în România şi adoptarea unei noi rezoluţii despre "derapajele guvernării Dăncilă", dezbaterea şi votul în Parlamentul European urmând să aibă loc între 15 şi 18 aprilie.

Pe 13 noiembrie, Parlamentul European a adoptat un proiect de rezoluţie, elaborat de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE), prin care exprima preocuparea privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare în România. Textul rezoluţiei semnalează "preocuparea profundă" a Parlamentului European privind modificarea legislaţiei penale şi judiciare, avertizând că există riscul subminării independenţei justiţiei şi a acţiunilor anticorupţie.

Rezoluţia a fost adoptată după două dezbateri organizate în Parlamentul European la care au participat premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis. Documentul, publicat pe site-ul Parlamentului European, conţine 13 recomandări către România şi instituţiile Uniunii Europene în ceea ce priveşte sistemul judiciar şi combaterea corupţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici