Baruri sau restaurante aeriene. Cum poate fi transformat un avion scos din funcţiune

Ce faci cu un avion când iese din funcţiune? Îl transformi într-un bar, restaurant ori chiar hotel. Cel puţin acest concept au aplicat patronii unor localuri situate chiar în aeroporturi, în foste aeronave dezafectate.

5 afișări
Imaginea articolului Baruri sau restaurante aeriene. Cum poate fi transformat un avion scos din funcţiune

Baruri sau restaurante aeriene. Cum poate fi transformat un avion scos din funcţiune (Imagine: Mediafax Foto)

Cât succes au avut managerii localurilor cu noile lor strategii de marketing? Călătorii nevoiţi să aştepte în aeroport un avion întârziat ori mai rău, o cursă anulată, îşi pot petrece timpul într-un bar ori restaurant cu totul şi cu totul special. De fapt, localurile sunt amplasate în interiorul unor foste aeronave.

În prezent, în lume există cinci astfel de aeroporturi care găzduiesc asemenea localuri de petrecere a timpului şi de savurat o băutură.

Runway 34 este situat la cinci minute de mers cu maşina de Aeroportul Internaţional Zurich (ZRH), din Elveţia. De departe, acest bar este unul dintre cele mai impresionante din cele cinci. Runway 34 adăposteşte în interiorul localului un imens aparat sovietic Ilyshin IL 14. Aeronava este complet închisă şi delimitată de o mică structură, înconjurată de mesele de bar.

Aşadar, dacă aveţi o escală lungă la ZRH ori coborâţi chiar în Zurich, merită să savuraţi o cafea în Runway 34, la doar cinci minute de mers cu autoturismul de aeroport.

Citeşte mai multe despre avioanele transformate în baruri sau restaurante pe www.incont.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici